Vești de la ministrul Transporturilor Lucian Șova pentru Centura de Vest care leagă drumul expres Craiova Pitești și autostrada Pitești-Sibiu. Compania națională de drumuri va revizui studiul de fezabilitate, iar la anul va fi făcută proiectarea și execuția, pe fonduri europene.
Cât privește al doilea pod peste râul Argeș, care să preia traficul greu din DN 73 direct către autostradă, în două săptămâni, Ministerul Transporturilor va oferi o soluție privind posibilitățile de finanțare.

cVineri, la Spitalul Județean de Urgență Pitești, a avut loc la punerea în funcțiune a Serviciului de Imagistică prin Rezonanță Magnetică (RMN), în prezența prof. univ. dr. Florian Bodog, senator și fost ministru al Sănătății, a senatorilor Cristina Stocheci și Șerban Valeca, a președintelui Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a consilierilor județeni, precum și a conducerii și cadrelor medicale ale Spitalului Județean de Urgență Pitești.
Investiția constră în dotarea unității sanitare argeșene cu un echipament performant imagistică prin rezonanță magnetica (RMN), modelul ”Signa Explorer 1,5 T” și cu un sistem informatic PACS (tehnologie medicală de imagistică utilizată pentru stocarea, recuperarea, prezentarea și partajarea imaginilor produse prin radiografie, scanare CT, RMN), precum și în amenajarea spațiului necesar bunei funcționări a acestei aparaturi.
Echipamentul RMN a fost achiziționat prin Ministerul Sănătății, în cadrul proiectului privind Reforma Sectorului Sanitar - Îmbunătățirea Calității și Eficienței Sistemului Sanitar - Împrumut nr. 83620-RO, finanțat prin Banca Internațională pentru Reconstrucție si Dezvoltare (BIRD), acord ratificat prin Legea nr.179/2014, contractul fiind semnat la 9 ianuarie, chiar de către Florian Bodog, ministrul sănătății la acel moment.
Pentru acest echipament s-a amenajat un spațiu existent, cu o arie construită de  127 mp, respectiv o arie utilă de 107,6 mp. Valoarea investiției de amenajare, construire și montaj a fost de  464.455 lei (TVA inclus), finanțare integrală de la bugetul Consiliului Județean Argeș, în anul 2018.
”După computerul tomograf de la Spitalul de Pediatrie, inaugurat la 1 iunie, chiar de ziua Copilului, astăzi inaugurăm un aparat foarte performant, provenit tot de la Ministrerul Sănătății, atunci când domnul senator Bodog a parafat achiziționarea celor două aparate pentru Argeș. Este, dacă vreți, o îmbunătățire a serviciilor medicale pentru pacienți, care nu vor mai trebui să meargă în alte zone pentru acest gen de investigații. Urmează, după acest al doilea mare pas pe care l-am realizat astăzi, radioterapia, pentru sfera oncologică, și, în paralel, așa după cum știți, cele cinci proiecte mari privind sănătatea în Argeș, nu doar la Spitalul Județean” – președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu.
Astfel, prin această investiție, structura diversificata a Spitalului Județean de Urgență Pitești atrage o creștere a gamei de investigații medicale și a acurateței explorărilor. Totodată, pacienții argeșeni vor avea posibilitatea de a face investigații medicale la primul RMN din sistemul public de sănătate, decontate de CAS. Utilizarea unui astfel de echipament, ce permite explorarea fără raze Roentgen a diferitelor organe și/sau regiuni anatomice, va asigura atât o detectare precisă a proceselor patologice din corpul celor investigați, cât și o scădere a numărului de pacienți redirecționați către alte unități sanitare de stat sau private.
 

Peste puțin timp va începe Comitetul Executiv al PSD în care se va decide dacă Liviu Dragnea va rămâne sau nu în fruntea social-democraților după ce a fost condamnat în primă instanță de ÎCCJ la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Pe surse se vorbește despre o eventuală demisie a lui Dragnea, însă este posibil ca liderul PSD să fie întors și să primească un vot de încredere din partea liderilor din teritoriu. Liderul PSD Argeș Șerban Valeca a subliniat că organizația pe care o conduce îl susține în continuare pe Liviu Dragnea pentru șefia PSD și conducerea Camerei Deputaților, pentru că acesta beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție până la o decizie finală.

Și Mircea Drăghici, secretarul Camerei Deputaților și trezorier PSD susține că Liviu Dragnea trebuie să rămână în cele două funcții de conducere până la o decizie finală, spunând că este convins că în urma apelului liderul PSD va fi achitat. El a luat în considerare și decizia diferită a unuia dintre judecătorii completului de trei de la ÎCCJ, care a avut o opinie separată invocând lipsa de probe pentru acuzația de abuz în serviciu.

Înaintea ședinței Comitetului Executiv al PSD, în biroul de la Camera Deputaților, Liviu Dragnea s-a întâlnit cu mai mulți lideri locali. În biroul lui Liviu Dragnea au intrat premierul Viorica Dăncilă, ministrul Apărării, Mihai Fifor, dar și lideri teritoriali precum liderul PSD Argeș, Șerban Valeca sau liderul PSD Suceava, Ion Stan. De asemenea, în biroul lui Dragnea se află toți primarii de Sector din Capitală.

Imagini inedite vineri, la Salonul Inovaţiei, Creativităţii şi Cercetării Elevilor şi Studenţilor Argeşeni. Dumitru Tudosoiu, inspectorul școlar general, a încercat prima mașină electrică produsă de studenții de la Universtitatea din Pitești. Papa-mobilul, varianta camuflată, cum l-a denumit, în glumă, rectorul Dumitru Chirleșan, care a combinat modelele de pe piață care seamănă cu produsul studenților de la universitatea pe care o conduce. Altfel, salonul s-a bucurat și de prezența secretarului de stat în ministerul Economiei, argeșeanul Constantin Ivan.

Dumitru Tudosoiu a afirmat că și-ar dori extinderea acestui salon al Inovației și la nivel regional.

În aceeași zi a avut loc premierea elevilor și studenților care au participat la cea de-a II-a ediție a Salonului Inovaţiei, Creativităţii şi Cercetării Elevilor şi Studenţilor Argeşeni.

Salonul a fost prezidat fostul ministru al Cercetării, senatorul Șerban Valeca, vicepreședinți fiind președintele CJ Argeș Dan Manu, rectorul Dumitru Chirleșan și Inspectorul Școlar General Dumitru Tudosoiu. La eveniment a fost prezent și prefectul Emilian Dragnea, secretarul de stat în ministerul Economiei, argeșeanul Constantin Ivan, dar și deputatul USR Ionuț Moșteanu, precum și viceprimarul orașului Mioveni, Aurel Costache.

La evenimentul organizat de Consiliul Județean Argeș, Universitatea din Pitești, Inspectoratul Școlar Județean Argeș și Primăria Mioveni au fost înscrise 400 de lucrări, pe trei categorii, învățământ gimnazial, liceal, universitar. Lucrările depuse au acoperit cele 20 de domenii: protecţia mediului; industria automobilului şi industria aviatică; industria chimică, fizică şi biologie; mecanică generală, eletromecanică, maşini, utilaje, eletricitate şi electronică; energie-energie verde; radio TV, telecomunicaţii, fotografie; informatică: hardware şi software; artă grafică şi publicitate; cultură-turism; suveniruri - articole pentru cadouri; produse de uz casnic; ştiinţe medicale şi sănătate; industria textilă şi vestimentară - design vestimentar; industria agronomică şi alimentară; construcţii şi locuinţe; ambalaj - stocaj; educaţie - formare; sport, timp liber, jucării; grădină - casă; diverse.
Printre participanți, s-a numărat și echipa de la Școala Nicolae Iorga din Pitești, formată din fiica Maria Grecu (fata omului de televiziune Dana Grecu) și Andra Stan, cu un proiect intitulat ”Ferma viitorului”.

Pentru fiecare categorie s-a acordat: premiul I, în valoare de 400 de lei, premiul II - 300 de lei, premiul III - 200 de lei și mențiune – 100 de lei. Premiile au fost oferite de Consiliul Județean Argeș. De asemenea, a fost oferit și un premiu special în valoare de 1.500 de lei de către Primăria Mioveni, premiu ce a fost înmânat de viceprimarul Aurel Costache. “Consiliul Județean Argeș respectă valorile naționale dar și locale, respectăm și trecutul dar susținem și promovăm și tinerii de azi, tineri care reprezintă viitorul” – președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu.

Întregul eveniment s-a desfășurat sub devizele ”Conceput în România” și ”Fabricat în Argeș”.

Președintele ALDE Pitești, Robert Tudorache, a fost prezent, în calitate de secretar de stat în cadrul ministerului Energiei, la cea de a XI-a Conferință Internațională Nuclear 2018 - Sustainable Development through Nuclear Research and Education organizată de RATEN-ICN Pitești sub auspiciile Academiei Române, în cooperare cu Universitatea de Stat din Pitești și Academia Oamenilor de Știință din România.
La eveniment au participat și ministrul Cercetării, Nicolae Burnete, conducerea Nuclearelectrica, parlamentari și autorități locale și județene, precum și specialişti şi invitaţi din ţară şi din străinătate care vor aborda teme legate de noi descoperiri în domeniu, siguranţă nucleară şi schimbări climatice.
"Mă bucur să fiu acasă, să fiu între prieteni și în mijlocul specialiștilor de marcă de aici de la ICN. Apreciez prezența numeroasă și consistentă a oficialilor din străinătate și din mediul academic. Vă asigur de întregul suport al Ministerului Energiei. Lucrăm la un mix energetic în care componenta nucleară își are locul său determinant. Personal, pentru că sunt și președintele comisiei de negociere în cadrul Memorandumului de Înțelegere cu partea chineză, sper ca până la finele anului să avem semnată o înțelegere cu investitorii pentru reactoarele 3 si 4 de la Cernavodă. Apreciez în mod deosebit și relația pe care o aveți cu mediul academic pentru a asigura viitorul în cercetarea nucleară, mai ales că ICN este implicat în dezvoltarea proiectului ALFRED. Acest reactor de generație patru important în contextul programului european de reducere a emisiilor de carbon dar și pentru o producere eficientă și sigură a energiei", a punctat Robert Tudorache în cadrul discursului susținut.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.