Lucian Georgescu a fost stabilit de PSD drept ministru al Cercetării și Inovării în guvernul Mihai Tudose, portofoliu pe care, în cabinetul Grindeanu, l-a deținut senatorul de Argeș Șerban Valeca.  În mandatul lui Valeca a fost secretar de stat în acest minister. De altfel, se pare că în ședința Comitetului Executiv, Șerban Valeca l-a și nominalizat pe Lucian Georgescu.

Prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu (56 de ani) este profesor universitar de aproape 15 ani. În  februarie 2012, a fost ales preşedintele Senatului Universităţii "Dunărea de Jos", până atunci fiind decanul Facultăţii de Ştiinţe şi Mediu. Din 2006, este evaluator extern ARACIS, iar din 2003, senior expert pentru Comisia Europeana, Direcţia de cercetare. A fost, timp de doi ani, Visiting Professor la Appalachian State University (Boone, SUA) şi a predat, patru ani, în cadrul Departamentului de Chimie al Universităţii „Francois Rabelais” (Tours, Franţa).

În total, Mihai Tudose are 27 de miniștri și 11 nume noi față de fostul guvern. Marcel Ciolacu, liderul deputaților PSD, are calitatea de prim-vicepremier, dar fără portofoliu. Zece dintre miniștri sunt noi.
 Vice prim-ministru fără portofoliu - Marcel Ciolacu (liderul grupului PSD din Camera Deputaților).
1. Ministerul Apărării Naționale – Adrian Țuțuianu (PSD) - în locul lui Gabriel Leș
2. Ministerul de Finanțe – Ionuț Mișa (PSD)  în locul lui Viorel Ștefan
3. Ministrul Comunicațiilor - Lucian Șova (PSD) în locul lui Augustin Jianu
4. Ministerul Economiei – Mihai Fifor în locul lui Mihai Tudose
5. Ministerul Apelor și Pădurilor – Doina Pană (PSD) în locul Adrianei Petcu
6. Ministerul Cercetării – Lucian Georgescu (PSD)  în locul lui Șerban Valeca
7. Ministerul Culturii - Lucian Romașcanu în locul lui Ionuț Vulpescu
8. Ministrul pentru Mediul de Afaceri - Ilan Laufer (fost secretar de stat în acest Minister) în locul lui Alexandru Petrescu
9 Ministerul pentru Afaceri Europene – Victor Negrescu în locul Anei Birchall
10: Ministerul Educației: Liviu Pop, în locul lui Pavel Năstase
 
Spre deosebire de Grindeanu, Mihai Tudose are trei vice-premieri

1. Vice prim-ministru fără portofoliu - Marcel Ciolacu (liderul grupului PSD din Camera Deputaților).
2. Vice prim-ministru și Ministrul al Dezvoltării – Sevil Shhaideh (PSD)
3. Vice prim-ministru și Ministru al Mediului – Grațiela Gavrilescu (ALDE)

Șerban Valeca a confirmat informațiile furnizate în exclusivitate de Proarges.ro, conform cărora nu mai dorește să facă parte din noul guvern. Ministrul Șerban Valeca a anunțat că nu va reveni asupra demisiei pe care și-a înaintat-o, motivând că „perioada mea ca ministru al Cercetării și Inovării s-a încheiat”.
„Eu, prin prisma domeniului în care am lucrat – mă refer la domeniu nuclear – nu sunt obișnuit să revin asupra deciziilor pe care le iau. Atunci când iau o decizie, mi-o asum și merg mai departe.”, a declarat Șerban Valeca.
Citește
Surse: Valeca nu ar mai vrea să fie ministru al Cercetării

Chestionat dacă va reveni pe funcția de ministru al Cercetării și Inovării, Șerban Valeca a declarat:  „Categoric nu. Eu sunt obișnuit să urmez și să respect niște proceduri. La fel ca la instalare când am avut avizul CEX Central și acum aceste proceduri au fost îndeplinite : în urma discuțiilor din CEX am demisionat după care am semnat și am votat moțiunea de cenzură. De aceea, pentru mine lucrurile sunt clare – perioada mea ca ministru al Cercetării și Inovării s-a încheiat.”.
Întrebat dacă va refuza o posibilă propunere din partea lui Liviu Dragnea de a face parte din viitorul Guvern, Șerban Valeca a afirmat: „Aici nu este vorba de un refuz. Pentru mine a fost o onoare sa fiu desemnat în funcția de ministru al Cercetării și Inovării și pentru acest lucru le mulțumesc atât președintelui Liviu Dragnea cât și colegilor mei din conducerea PSD și din Argeș. Însă, așa cum vă spuneam, eu consider că perioada mea ca ministru al Cercetării și Inovării s-a încheiat. De altfel, am și avut o discuție cu domnul președinte Liviu Dragnea pe aceasta temă și domnia sa a înțeles poziția mea. Eu rămân în continuare același om de echipa pe care PSD se poate baza și voi sprijini cu toată puterea și priceperea mea viitorul Guvern pentru a reuși să pună în operare programul de guvernare, program cu care am câștigat alegerile și pe care avem datoria să îl implementăm, a declarat Valeca într-un interviu oferit Argeș-știri.

Se încurcă apele la PSD Argeș. Este foarte probabil ca în formula noului guvern să nu mai avem un ministru din Argeș. Șerban Valeca este printre puținii miniștri care nu și-a retras demisia depusă săptămâna trecută. Conform unor surse din organizația județeană, este foarte probabil ca Șerban Valeca să nu mai dorească să își reia postul de ministru al Cercetării și Inovării. Conform acelorași surse, Valeca este nemulțumit de evaluarea făcută de comisia din partid pentru punerea în aplicare a programului de guvernare. În opinia acestuia, ar fi fost implementate sau începute mai multe măsuri decât cele două contabilizate de comisia condusă de Vâlcov. 

Din câte se știe, mai mulți colegi din organizația județeană încearcă să îl convingă pe Valeca să se răzgândească. În acest weekend, PSD și ALDE vor stabili numele propunerii de premier cu care se va merge la consultările cu Klaus Iohannis. La începutul săptămânii ar urma să fie stabilită și componența guvernului, astfel că Valeca mai are câteva zile la dispoziție pentru a se răzgândi. Astăzi, la conferința de presă, chestorul Camerei Deputaților Mircea Drăghici și secretarul general al PSD Argeș, Ion Georgescu, au evitat să răspundă care este situația lui Șerban Valeca, afirmând că cel mai în măsură să răspundă este chiar liderul PSD Argeș, a cărui zi de naștere este astăzi. Cei doi au subliniat însă că PSD Argeș îi va acorda sprijinul politic necesar dacă Valeca va dori să reintre în cărți pentru portofoliul de la Cercetare.  Șerban Valeca nu a dorit să comenteze aceste informații.

Miniștrii care au făcut cerere de retragere a demisiilor din Guvern sunt următorii: Romeo Dunca, Teodor Meleşcanu, Alexandru Petrescu, Mircea Dobre, Sevil Shhaideh, Ana Birchall, Petre Daea, Rovana Plumb, Florian Bodog, Toma Petcu, Andreea Păstrînac, Mihai Tudose, Adriana Petcu, Pavel Năstase, Răzvan Cuc, Gabriel Leş, Tudorel Toader, Viorel Ilie, Graţiela Gavrilescu, Viorel Ştefan

In sedinta de vineri a Biroului Permanent Judetean Arges, in urma analizarii situatiei create prin demisia membrilor guvernului organizația condusă de ministrul demisionar al Cercetării, Șerban Valeca, a votat in unanimitate ca mandatul parlamentarilor PSD din Arges sa fie de sustinere a motiunii de cenzura. Același lucru au făcut alte 39 de organizații din țară, inclusiv Iașiul și Gorjul (organizația unde Ponta a fost ales deputat). Singura organizație PSD care i-a declarat susținere lui Grindeanu se numără cea din Timiș, pe care o și conduce.

În schimb, Cătălin Rădulescu, suspendat pentru șase luni din partid după interviul în care amenința că iese cu AKM-ul pe stradă și în care declara că protestatarii ar trebui eliminați de pe străzi. este alături de Grindeanu și Ponta. Primarul comunei Albota, Ion Dumitru, a recunoscut că a fost sunat de Rădulescu, care i l-a dat la telefon pe Sorin Grindeanu, acesta lăudându-se cu PNDL 2, program căruia Sevil Shaiedehh i-a dat drumu la plată, dar pe care Grindeanu tocmai ce l-a stopat miercuri. Este vorba, așadar, despre o luptă continuă care se dă în sânul PSD pentru ca moțiunea de cenzură să treacă sau să pice.

Negocierile pentru voturile la moțiunea de cenzură sunt în toi, iar echipa Ponta-Grindeanu primește o lovitură de unde nu se aștepta. Congresul PNL în care a fost ales Ludovic Orban președinte a lăsat niște liberali importanți în afara structurilor de conducere ale PNL și aceștia își caută viitorul politic în alte direcții. Liviu Dragnea a negociat și va face cel puțin două transferuri de urgență în aceste zile, după ce recent un deputat PMP a anunțat că va vota moțiunea și că va dori să se înscrie și în PSD.

 Lovitura pentru triada Grindeanu- Ponta- Jianu va veni însă de la ALDE. După alegerile din PNL, o serie de liberali au rămas în afara zonei de influență a noii conduceri, iar Călin Popescu Tăriceanu și-a reactivat canalele de negocieri pentru transferuri. A pierdut o parte dintre parlamentarii ALDE odată cu eliminarea lui Daniel Constantin și a apropiaților acestuia, are funcții de împărțit și mai ales are nevoie de voturi pentru ca moțiunea de cenzură să treacă.

În aceste zile liberalii sunt așteptați să sufere o hemoragie. Aceasta va fi o lovitură teribilă pentru echipa Ponta-Grindeanu, care miza pe un PNL monolit, care să nu intre în sală la votul pe moțiunea de cenzură. Dacă Tăriceanu realizează aceste transferuri, atunci soarta moțiunii este ca și decisă, pentru că este greu să găsești și mai mulți oameni care să-l trădeze pe Dragnea din PSD.

 Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, "România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor", a fost citită duminică în plenul Parlamentului, fiind semnată de 222 de parlamentari. Aleșii Opoziției au părăsit sala.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a declarat, duminică, în plen, că moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată în şedinţa comună de miercuri a Parlamentului, la ora 11:00, potrivit deciziei Birourilor Permanente Reunite.

 

Concluzia analizei PSD este una dezastruoasă pentru Guvern.  Din totalul măsurilor care trebuiau adoptate până la această dată, potrivit programului de guvernare, 50 de măsuri sunt îndeplinite (13%), 107 măsuri sunt realizate parţial (27%) şi 236 de măsuri sunt neîndeplinite (60%).

MINISTERUL CERCETĂRII ȘI INOVĂRII

Chiar dacă nu și-a îndeplinit toate măsurile, liderul PSD Argeș, Șerban Valeca, ministrul Cercetării stă mai bine decât mulți dintre colegii săi.

Conform analizei PSD, la capitolul măsuri îndeplinite se regăsesc

1. Înființarea și organizarea ministerului cercetării și inovării precum 

2. Reorganizarea Consiliului Consultativ CDI, Consiliului Național al Cercetării și Consiliului Național pentru Inovare și Antreprenoriat.

La capitolul măsuri neîndeplinite:

1.Planurile multianuale, cu un sistem de finanțare de inițiere tip top-down și de parcus tip bottom-up

2. Program de sprijin pentru aplicarea invențiilor și inovațiilor românești

3. Organizarea expoziției științifice CONCEPUT ÎN ROMÂNIA

4. Program în parteneriat cu ministerul de Exerne denumit Diplomație prin cercetare.

Așadar, ministerul condus de Șerban Valeca are 2 măsuri îndeplinite, 0 măsuri realizate parțial și 4 măsuri neîndeplinite.

MINISTERUL ENERGIEI

Argeșul mai are un secretar de stat, la ministerul Energiei, în persoana lui Robert Tudorache, de la ALDE. Situația de la Energie este una complexă, chiar dacă multe dintre măsuri au ca termen de implementare o perioadă mai îndelungată de timp decât în cazul altor ministere. De precizat că Tudorache nu poartă răspunderea decât pentru zona pe care o gestionează - petrol și gaze, nu și pentru toate domeniile din subordinea ministerului gestionat de Toma Petcu de la ALDE: 1 măsură indeplinită, 3 doar parțial și alte 9 neîndeplinite.

Măsură îndeplinită:

1. Monitorizarea procedurii de negociere a contractelor și asigurarea transparenței procedurilor

Măsuri îndeplinite parțial

1. Exploatarea rezervelor probabil și posibile prin investiții specifice

2. Realizarea Planului Național de Investiții și definirea lui ca obiectiv al Strategiei energetice a României

3. Consolidarea producției de energie nucleară

Măsuri neîndeplinite

1. Revizuirea legislației fiscale în domeniul petrolului și gazelor naturale

2. Programe de atragere a tinerei generații spre școlile tehnice din domeniul energetic

3. Revitalizarea producției de cărbune

4. Mărirea potențialului hidroenergetic

5. Creșterea puterii din centralele din Dobrogea și Moldova

6. Promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile

7. Tratarea eficienței energetice sub fob forma unui Program de țară

8. Îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniu

9. Propuneri de programe la nivel naționale axate pe avantajul de țară al României

CORIJENȚII GUVERNULUI

Cel mai "tare" este ministrul Tineretului și Sportului, care trebuia să vină în inspecție în Argeș la baza nautică de la Bascov, în pregătirea Campionatului Mondial de Kaiac-canoe. Marius Dunca are 0 măsuri îndeplinite, 0 măsuri în curs de îndeplinire și 19 neîndeplinite. Urmează, în baca vecină, ministerul Culturii: o singură măsură este îndeplinită, o măsură este realizată parţial, iar nu mai puţin de 19 măsuri sunt neîndeplinite. Și la Justiţie, situaţia este gravă: o singură măsură este îndeplinită, 3 măsuri sunt neîndeplinite, iar 29 de măsuri sunt neîndeplinite.
 

Peste 60% din promisiuni au rămas neîndeplinite
La capitolul Politici macroeconomice, fiscalitate şi buget, sunt 17 măsuri îndeplinite, 4 realizate parţial şi 40 neîndeplinite.

La capitolul Economie, nicio măsură nu este îndeplinită, două sunt realizate parţial şi 17 sunt neîndeplinite.

La capitolul Fonduri europene, o măsură este îndeplinită şi şapte măsuri sunt neîndeplinite.

La Turism, o măsură este îndeplinită, trei sunt realizate parţial şi 9 sunt neîndeplinite.

În domeniul Politici pentru IMM-uri, două măsuri sunt îndeplinite, 3 sunt realizate parţial, iar 5 sunt neîndeplinite.

În domeniul Politici privind munca şi justiţia socială, 9 măsuri sunt îndeplinite, 23 sunt realizate parţial, iar 4 sunt neîndeplinite.

La Educaţie, o singură măsură este îndeplinită, 8 sunt realizate parţial şi 19 sunt măsuri neîndeplinite.

În domeniul Cercetare-dezvoltare, două măsuri sunt îndeplinite şi patru neîndeplinite.

În Sănătate, 3 măsuri sunt îndeplinite, 9 sunt realizate parţial şi 14 sunt neîndeplinite.

În domeniul Administraţie publică şi politici regionale, o măsură este îndeplinită, 14 sunt realizate parţial şi trei sunt neîndeplinite.

La capitolul Dezvoltare rurală, 5 măsuri sunt îndeplinite, 3 sunt parţial realizate şi 3 sunt neîndeplinite.

La Mediu, păduri şi ape sunt două măsuri îndeplinite, 3 măsuri realizate parţial şi 5 măsuri neîndeplinite.

La capitolul Politici privind energia, o singură măsură este îndeplinită, 3 măsuri sunt realizate parţial şi 9 măsuri sunt neîndeplinite.

La Transporturi, nicio măsură nu este îndeplinită, 6 măsuri sunt doar parţial realizate, iar 5 măsuri sunt neîndeplinite.

La Comunicaţii, nicio măsură nu este îndeplinită, o măsură este parţial realizată, iar două măsuri sunt neîndeplinite.

În domeniul Politici de Apărare şi Securitate naţională, nicio măsură din program nu este îndeplinită, 4 măsuri sunt realizate parţial şi 3 măsuri sunt neîndeplinite.

La Interne, nicio măsură nu este îndeplinită pe deplin. În schimb, 7 măsuri sunt realizate parţial şi o măsură este neîndeplinită.

La Externe, două măsuri sunt îndeplinite, 6 măsuri sunt realizate parţial, iar 14 măsuri sunt neîndeplinite.

La Justiţie, situaţia este gravă: o singură măsură este îndeplinită, 3 măsuri sunt neîndeplinite, iar 29 de măsuri sunt neîndeplinite.

La Cultură, o singură măsură este îndeplinită, o măsură este realizată parţial, iar nu mai puţin de 19 măsuri sunt neîndeplinite.

La Tineret şi Sport este dezastru: toate cele 20 de măsuri din programul de guvernare sunt neîndeplinite.

În domeniul Politici pentru Diaspora, o măsură este îndeplinită, 4 măsuri sunt realizate parţial, iar 4 măsuri sunt neîndeplinite.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.