Soţia fostului lider liberal Mircea Ionescu-Quintus, Viorica Quintus, a decedat, luni dimineaţă, la vârsta de 94 de ani, au declarat surse apropiate familiei pentru agerpres.
Potrivit acestora, evenimentul s-a produs în locuinţa din Ploieşti a familiei după ce, în urmă cu câteva zile, Viorica Quintus suferise un atac cerebral. Viorica Quintus a fost soţia lui Mircea Ionescu-Quintus, scriitor, om politic, fost ministru al Justiţiei, care a murit în septembrie 2017 la vârsta de 100 de ani.

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, a fost găsit căzut în curtea sa din comuna Davidești. Echipajele medicale  de urgență care au sosit la gospodăria bărbatului l-au găsit cu mai multe plăgi tăiae - una chiar la gât – și în stop cardio-respirator.

Apelul la 112 a fost făcut de către un vecin de-al acestuia. Din nefericire, bărbatul a decedat.
Bărbatul era divorțat și pensionat pe caz de boală. Se pare că cel care l-ar fi ucis, un vecin în vârstă de  61 de ani, ar fi aflat că victima avea o relație cu soția sa. Ucigașul s-a lăudat unui alt vecin de grozăvia comisă, ba chiar i-a arătat corpul neînsuflețit acestuia. Crima ar fi avut loc pe fondul consumului de alcool.
Poliţia a demarat deja o anchetă în acest sens pentru a stabili cauzele decesului.

Sursa foto/video: Arges-stiri.ro

Bărbatul din Rucăr care este acuzat de concubina sa că a sechestrat-o timp de cinci ani, a fost pus în libertate. Cazul a făcut vâlvă în presa națională după ce femeia a reuşit să scape ascunzând un bilet în pacheţelul cu mâncare al copilului, bilețel în care îi cerea educatoarei ajutorul. Bărbatul susține că femeia minte și că este nevinovat și că ar fi victima unei înscenări. Tânăra și fetița, care ar fi fost matoră la scenele de violență cruntă, sunt acum într-un centru de protecție a victimelor.
Femeia de 34 de ani susţine că a fost sechestrată şi bătută timp de cinci ani în casă de concubinul cunoscut pe internet. Ea a fost salvată de poliţişti după ce a scris un bilet prin care cerea ajutor şi l-a pus în pacheţelul fiicei ei. Fetiţa a dat biletul educatoarei de la grădiniţă, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru violenţă în familie şi privare de libertate.
Andreea, o tânără de 34 de ani originară din judeţul Iaşi, a venit în Argeş în 2012, după ce l-a cunoscut pe viitorul său agresor pe internet. Femeia era căsătorită şi a venit la Rucăr cu cei doi copii, care aveau atunci 5 şi respectiv 6 ani. Ulterior, după un an, cei doi copii au fost încredinţaţi spre creştere tatălui lor. În 2013, Andreea a născut o fetiţă şi povesteşte că partenerul de viaţă a început s-o bată la scurt timp. Femeia le-a declarat anchetatorilor că bărbatul o bătea constant şi că nu avea voie să iasă din casă decât însoţită de concubin. Tot concubinul a lăsat-o fără telefon mobil şi nu i-a permis să aibă acces la internet. Tot Andreea le-a mai declarat poliţiştilor că în casă era o cameră de supraveghere pusă de concubin şi că a fost bătută inclusiv de mama concubinului.
 

Poliţiştii argeşeni l-au prins, miercuri, pe bărbatul din oraşul Ştefăneşti suspectat că i-a provocat soţiei leziuni care au condus la deces, iar după agresiune a fugit.  Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, bărbatul a fost depistat pe raza localităţii de domiciliu şi a fost condus la audieri. O femeie de 28 de ani, care prezenta leziuni în zona gâtului, a fost transportată în stare gravă la spital, unde ulterior a murit. Din primele cercetări a rezultat că victima a avut o altercaţie cu soţul. Mai multe echipaje au plecat în căutarea bărbatului, existând informaţii că acesta ar fi plecat împreună cu fiul în vârstă de trei ani. 
Poliţiştii şi jandarmii au asigurat, totodată, dispozitive de siguranţă în oraşul Ştefăneşti, dar şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, unde s-au strâns zeci de rude ale femeii decedate.

Situație inedită în Argeș. Soția prefectului Emilian Dragnea, fost șef la CAS Argeș, va picheta prefectura Argeș. De asemenea, soția președintelui CAS Argeș, Daniel Mușat, va picheta CAS Argeș! Asta, pentru că amândouă doamnele sunt medici de familie. Și, sătui de promisiuni și de nemulțumirile adunate de-a lungul anilor, cadrele medicale care fac legătura între pacienți și sistemul sanitar, vor ieși în stradă. Aceștia intenționează să picheteze Prefecturile și Casele de Asigurări de Sănătate din țară. Și actualul senator PSD Cristina Stocheci a condus CAS Argeș.

Medicii de familie sunt proprietarii cabinetelor în care își desfășoară activitatea, dar se plâng că nu au voie să pună prețuri, nu au voie să depășească un anumit număr de consultații pe zi, nu au voie să dea mai multe bilete de trimitere. Acestea sunt doar o parte dintre limitele impuse medicilor de familie care se răsfrâng asupra calității actului medical și care, implicit, atrag atât nemulțumirile medicilor de familie cât și ale pacienților.
Din acest motiv, la finalul acestei săptămâni, medicii de familie vor stabili un calendar de proteste urmând a anunța când și unde vor picheta, după cum a declarat președintele Asociației Medicilor de Familie filiala Argeș, Mariana Boșneag. Aceasta a precizat că dacă nu vor găsi înțelegere și răspuns favorabil la cererile pe care le vor formula se va ajunge până acolo încât medicii de familie își vor închide cabinetele medicale. Situația lor este cunoscută de toți factorii decidenți și de ani buni, medicii de familie susțin că nu s-au ales decât cu promisiuni.

Pagina 1 din 3

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.