O crimă săvârșită duminică a îngrozit, prin cruzima sa, opinia publică din județul Argeș. Un bărbat din Moșoaia, Constantin Cornel Diaconu, și-a ucis concubina cu 15 lovituri de cuțit, în fața copiilor săi în vârstă de 8, respectiv 10 ani. Imedia după crimă, bărbatul a fugit, umblând în stare de libertate, în ciuda eforturilor polițiștilor de a-l găsi.
În urmă cu câteva ore, criminalul a fost prins, chiar acasă. Din câte se pare, acesta intenționa să se sinucidă, fiind găsit de polițiști cu gazele date drumul.
 
Cu puțin timp în urmă, Constantin Cornel Diaconu, criminalul din Moșoaia care și-a ucis concubina, a fost prins. Se pare că acesta s-a întors acasă, iar acolo a fost găsit de polițiști și jandarmi.
 

Un soț infidel din sud-estul Franței a dat în judecată compania californiană Uber și a solicitat daune de 45 de milioane de euro invocând faptul că din cauza unui bug informatic din aplicația Uber soția sa și-a dat seama pe unde umblă și că o înșeală și a intentat divorț, conform AFP.
 "Clientul meu este victima unui bug din cadrul unei aplicații", conform avocatului nefericitului bărbat care a explicat că el a închis aplicația însă aceasta nu s-a deconectat. Conform publicației Le Figaro, citate de Agerpres, bărbatul, un om de afaceri, a folosit o singură dată telefonul soției pentru a verifica ceva în aplicația Uber și apoi s-a delogat, însă telefonul soției a continuat să primească informații despre locurile de unde bărbatul lua mașini în regim Uber și destinațiile sale.

Bărbatul a solicitat în instanță despăgubiri de 45 de milioane de euro pentru că aplicația Uber i-a trezit soției sale suspiciuni că ar fi înșelată, suspiciuni care au fost confirmate și l-au costat căsnicia.

Deocamdată nu este clar ce a provocat această problemă în aplicația Uber, Le Figaro sugerând că ar putea fi vorba de un bug care mai este întâlnit pe telefoane iPhone cu versiuni iOS

Cătălin Brînduşi, zis Elefantul, patronul localului Bistro 27, va fi cercetat în libertate pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, după ce a produs un grav accident luni seara pe strada Smeurei și a fugit de la locul accidentului.
Un ford Fiesta a fost lovit de un Mercedes condus de către Cătălin Brînduși, fiind proiectat într-un stâlp de susţinere a firelor electrice, pe care l-a rupt.
Şoferul vinovat a fugit de la locul accidentului, martorii spunând că el  conducea cu viteză excesivă un Mercedes, urcând panta către cartierul Trivale. Inițial, poliţiştii au vrut să emită pe numele lui Cătălin Brînduși o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Oamenii legii au renunţat însă la intenţie, motivînd că şoferul a colaborat, recunoscîndu-şi vina şi declarând că regretă cele petrecute. Soţia lui, Elena Carmina Brînduşi, este procuror la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piteşti.
Conducătoarea auto şi pasagera din dreapta au fost rănite. Una dintre victime a suferit o fractură de coloană vertebrală.

.

Directorul general de la Leoni Wiring Systems Piteşti, Luc Nenon, în vârstă de 59 de ani, a fost înjunghiat de soția sa.  Bărbatul are plagă spre omoplat.
Bărbatul înjunghiat a fost observat mergând pe strada Craiovei din Piteşti, iar un martor a sunat la 112. Rănitul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital, din primele informaţii reieşind că starea sa nu este gravă.
Soția bărbatului a fost reținută de polițiști. Se pare că la baza altercației a stat un conflict familial între cei doi francezi. Mai exact, soția acestuia ar fi fost geloasă pe o serie de relații extraconjugale avute de directorul general. Ea susține că băuse și a cerut ajutor de la Ambasadă. Polițiștii au avut nevoie de mai multe minute până au convis-o să iasă din casă pentru a fi preluată la secție.
Firma Leoni din Bascov este unul dintre cei mai mari producători de cablaje şi unul dintre cei mai importanţi producatori de piese pentru Dacia.

Sursa video: știrile pro tv

Fosta soţie a lui Cristian Boureanu a făcut mărturisiri complete despre problemele din familia fostului deputat de Argeș. Aceasta a vorbit despre comportamentul lui Boureanu faţă de propriul lui copil, dar şi de ce a fost exmatriculată de la şcoala fata.
„Ioana nu a fugit de acasă, a plecat de acasă pentru că a fost minţită, păcălită şi nu a fost lăsată să vină la mine. Ea a plecat de acolo cu acordul meu. El a ştiut foarte bine că a plecat la mine, l-am sunat să îl anunţ. Ioana a fost exmatriculată, dar din cauză că tata a făcut scandaluri la şcoală şi a ameninţat copiii. Nu este prima dată când o bate sau când mergem să depunem plângere la protecţia Copilului“, a mărturisit cu puţin timp în urmă fosta soţie a lui Boureanu, potrivit cancan.ro.

Boureanu despre fiica sa: Droguri și bătăi
Fostul lider al PDL Argeș, Cristian Boureanu scoate la iveală amănunte incredibile despre fiica lui minoră. Scandalul imens în plină stradă e doar începutul. Acum, fostul politician a deschis o nouă bătălie, cu fosta lui soţie. "Nu am fost la niciun avocat. Mama ei a mai fost la IML şi a mai falsificat un certificat. Sunt convins că este mâna mamei ei. Ioana face un ping-pong. Mă voi lupta cu toate mijloacele legale pentru ca cineva să plătească pentru asta. În momentul de faţă copilul îşi doreşte să stea la mama, este o bătălie pierdută. Să se ducă la şcoală, să înveţe", a spus Boureanu conform Antena Stars. Când a fost întrebat despre exmatricularea Ioanei, Cristi Boureanu a infirmat acest lucru, însă Laura, iubita lui, a cofirmat. "Colegii ei spun că are probleme cu drogurile, nu ştim încă.", a adăugat Laura Dincă.




Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.