Președintele PSD Argeș și al Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a lansat un atac virulent la adresa fostului premier PNL Florin Cîțu, după ce acesta l-a criticat pe ministrul Sănătății și pe premierul Marcel Ciolacu pentru că ar fi fost tăiate investiții din PNRR și s-au piedut fonduri. Ion Mînzînă a subliniat că în guvernarea PNL-USR, condusă de Cîțu, au fost introduse politic mai multe proiecte ale care nu aveau cum să fie finalizate din finanțările PNRR, în timp ce alte proiecte vitale, precum cel al Laboratorului de Radiologie de la Spitalul Județean Argeș au fost respinse, deși partea de documentație era realizată. Mînzînă susține că tocmai investițiile care nu aveau nicio documentație realizată și care nu aveau șanse să fie realizate până în 2026 au fost transferate de la PNRR către alte axe de finanțare, pentru că altfel, banii ar fi fost pierduți și partea nerambursabilă ar fi trebuit returnată.
"Cea mai mare catastrofă a politicii românești post-decembriste propulsată până în funcția de premier (din fericire acum este fost premier), a ajuns să arunce cu acuze la adresa guvernului #Ciolacu pentru că o serie de investiții care inițial se aflau pe lista de finanțare din #PNRR au fost transferate pe alte axe de finanțare cu fonduri europene (cu precădere de la Banca Europeană de Investiţii).
Manipularea și demagogia acestui individ cu #fotografiejudiciară la instanțele din #SUA atinge paroxismul!
Nu se pierd bani din PNRR, din contră, pentru că fondurile europene, așa cum este și cazul PNRR, se pierd dacă un proiect nu poate fi finalizat la termen.
 Or, ca să luăm cazurile spitalelor pe care "Luceafărul echipei câștigătoare din PNL " le-a scos în evidență, cum poți termina construirea de spitale sau corpuri noi de spital și dotarea lor în mai puțin de trei ani (2026 fiind termenul limită de implementare pe PNRR), când pleci de la ZERO!
Doar pentru că au fost introduse acolo cu forcepsul politic de fosta guvernare PNL-USR, prin Cîțu și Ghinea?
Știu bine ce vorbesc pentru că, spre exemplu, proiectul nostru privind Laboratorul de Radioterapie de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, atât de necesar pentru secția de #Oncologie, a fost respins de acel guvern sulfuros pe toate axele de finanțare - motivele se subînțeleg - deși aveam o mare parte din documentație realizată deja și deci ne puteam încadra în termene. Din fericire, după o evaluare obiectivă făcută ulterior de Ministerul Sănătăţii - România, proiectul a fost declarat finanțabil pe #PNRR.
 Știți care este diferența? În timp ce investițiile la spitalele introduse pe criterii politice documentația a fost ZERO, pentru Laboratorul de Radioterapie, Consiliul Județean Argeș este deja în etapa de actualizare a Devizului General pentru caietul de sarcini, pentru a putea lansa licitația de execuție", a precizat pe pagina sa de Facebook Ion Mînzînă.
 

 

Președintele PSD Argeș și al CJ Argeș, Ion Mînzînă, a criticat felul în care prefectura a înțeles să transmită concluziile anchetei de la Spitalul Județean Argeș. El a apreciat că prefectul de Argeș, liberalul Radu Perianu, se folosește de funcția pe care o are încercând să obțină capital politic. Într-o emisiune la Argeș TV, Ion Mînzînă i-a solicitat prefectului, ca după controale să vină și în sprijinul spitalului și să obțină fonduri pentru a finaliza dotarea noul corp pe care Consiliul Județean îl construiește. Mai mult, Ion Mînzînă a explicat că, în timp ce Radu Perianu acuză lipsa de dotări din spitale, cel căruia i-a fost consilier în perioada cînd era premier, Florin Cîțu, a plătit un miliard de euro pentru cea mai mare cantitate de vaccinuri anti-covid comandată de o țară din UE, bani cu care puteau fi ridicate sau reabilitate spitale. De asemenea, în privința lipsei medicilor, Ion Mînzînă a explicat că problema este una la nivel național, a lipsei de personal medical, astfel că, în ciuda diligențelor făcute, nu pot fi acoperite toate posturile necesare.
"Am spus și la Arges TV! Mi-e greu să primim lecții de la niște ??? pinguini care urlau ca disperații "Cîțu, Mîțu!", acest mare strateg care a făcut ca #România să achiziționeze cel mai mare număr de vaccinuri împotriva COVID din #Europa!
Un miliard de euro cheltuiți pe vaccinuri și încă vreo 200 de milioane de euro pentru a distruge vaccinurile care au expirat!
Câte spitale reabilitam sau construiam în țara aceasta cu acești bani?
 Vorbim de slaba dotare a spitalelor din România și nu ne punem problema cum au fost cheltuiți niște bani anapoda, bani care puteau fi folosiți cu eficiență în sistemul sanitar.
Prefectul află că se stă mult la UPU!
Se stă, pentru că sunt 2,4 medici la un aflux care necesită 4 medici, dar nu există personal, nu sunt medici, deși sunt făcute toate demersurile, la toate instituțiile‼️
Știe prefectul despre liniile ATI, UPU, Imagistică? Habar nu are!
 Trimite echipe de control ca să constate ceea ce noi toți știm deja. Latura medicală nu ține de Consiliul Județean Argeș, noi avem în gestiune partea administrativă.
 Consiliul Judetean Arges are în administrare 9 spitale. Și așa, criticabil, Spitalul Județean de Urgență Pitești rămâne cel mai important spital din #Argeș!
Facem aici investiții uriașe, avem un corp nou de spital care va fi finalizat. Mai sunt necesare fonduri pentru a finaliza dotarea.
 După controale, să vedem ce demersuri face prefectul de Argeș pe la ministere ca să primim acești bani!", a subliniat Ion Mînzînă.

Molnupiravir, primul medicament produs special pentru tratamentul împotriva infecţiei cu Sars Cov-2, soseşte, azi, în România. 

E vorba despre un lot de 50.000 de cutii, destinat doar pacienţilor adulţi care au simptome sau riscă să dezvolte forme severe ale bolii.

Antiviralul trebuie administrat în maximum 5 zile de la debutul simptomelor.

Atenţie, medicamentul nu se va găși în farmacii! Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că noul antiviral va fi disponibil doar în spitale şi în centrele de evaluare Covid, şi numai pe bază de reţetă.

Instituția Prefectului Argeș informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județ se prezintă astfel:

-incidența pe ultimele 14 zile: 6,02 (ieri 5,59);

-persoane internate la ATI: 32 (ieri 32);
-persoane internate în spital: 587 (ieri 626);

-persoane diagnosticate pozitiv: 33.630 (ieri 33.187);
-cazuri nou confirmate, în ultimele 24 de ore: 443 (ieri 462);

-raportare decese: 1306 (ieri 1301);
-persoane decedate in ultimele 24 de ore: 5;
- femeie 84 ani, comorbidități: HTA;
- bărbat, 85 ani, comorbidități: HTA, insuficiență cardiacă congestivă, BPOC, anemie cronică;
- femeie, 71 ani, comorbidități: fără comorbidități cunoscute;
- femeie, 76 ani, comorbidități: HTA;
- bărbat, 68 ani, comorbidități: fără comorbidități cunoscute;

-numar teste RT-PCR efectuate în spitalele publice în ultimele 24 de ore: 256 (ieri 258);
-numar teste rapide (antigen) efectuate în spitalele publice în ultimele 24 de ore: 1522 (ieri 1117);

- număr persoane care au primit doza 1: 153.619 (ultima raportare 152.087);
- număr persoane care au primit doza 1 de la ultima raportare: 1532;

- număr persoane care au primit doza 1 și doza 2: 115.524 (ultima raportare 115.377);
- număr persoane care au primit doza 2 de la ultima raportare: 147;

- număr total persoane complet vaccinate: 146.465 (ultima raportare 145.410);
- număr total persoane complet vaccinate de la ultima raportare: 1055;

- număr total persoane care au primit doza 3 (booster): 8.591 (ultima raportare 8.072).
- număr total persoane care au primit doza 3 de la ultima raportare: 519;

Datele despre incidența pe localități, prezentate sub forma unei hărți interactive sau prin grafice, precum și multe alte informații utile despre situația epidemiologică și despre măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, sunt disponibile accesând site-ul: https://www.covidarges.ro

Șeful DSU, Raed Arafat, a anunţat, luni seară, că s-a emis un ordin pentru ca toate internările să fie suspendate timp de 30 de zile. Prevederile nu se aplică urgenţelor, femeilor însărcinate, pacienţilor oncologici sau celor care trebuie să facă dializă, arată News.ro.
 

”Suntem nevoiţi să emitem un ordin pe 30 de zile care prevede că managerii unităţilor medicale cu paturi suspendă internările pentru intervenţii chirurgicale şi alte tratamente medicale care nu reprezintă urgenţă şi care pot fi programate”, a anunţat, luni sear, Raed Arafat.
 

Potrivit acestuia, prevederile nu se aplică urgenţelor, femeilor însărcinate, celor cu afecţiuni oncologice sau celor cu dializă.

Pagina 1 din 5

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.