1660 de lei. Acesta este suma pe care a pierdut-o, în acest an, fiecare copil cu vârsta între 2 și 18 ani, din cauza refuzul guvernului de a aplica legea care prevedea dublarea alocațiilor de la 1 ianuarie. Nu pare foarte mult. Dar dacă am multiplica această cifră cu numărul copiiilor care ar fi putut beneficia de acest sprijin, ne-am dat seama de efectul național al acestui refuz. În plus, trebuie să ne gândim că de această sumă ar fi beneficiat și copii care provin din familii cu situații financiare precare. Pentru un astfel de copil, această sumă ar fi asigurat practic necesarul de rechizite pentru un an școlar.
Un efort pe care părinții nu ar mai fi trebuit să îl facă.
În plus, așa cum arăta și deputatul Mircea Drăghici, poate cel mai important, este faptul că vorbim despre un drept  care i-a fost refuzat fiecărui copil din România. Parlamentarul de Argeș a subliniat că practic copiilor le-au fost diminuate de două ori aceste drepturi. O dată prin amânarea majorării și a doua oară prin tăierea majorării.
"Alocațiile ar fi trebuit să crească de la 1 ianuarie de la 150 de lei la 300 de lei (majorare de +150 de lei x 12 luni), pentru copiii intre 2 și 18 ani și de la 300 de lei la 600 de lei (majorare de +300 de lei x 12 luni) pentru cei sub doi ani sau pentru cei cu dizabilități. Gândiți-vă, pentru că tot se discută despre efectele pandemiei, că în primul rând, cu acești bani, părinții ar fi putut cumpăra un laptop pentru a putea participa la învățământul online. Cu mai puțin de jumătate din acești bani ar fi putut cumpăra o tabletă în locul celei care nu i-a fost dată gratuit de la stat. Și-ar fi putut asigura îmbrăcămintea și încălțămintea pe tot anul. Ar fi putut fi cumpărate rechizitele necesare. Aici discutăm despre viitor, despre educație. Majorarea alocațiilor ar fi fost un prim pas spre normalitate. Degeaba se clamează grija pentru educație, dacă statul nu poate asigura nici măcar o astfel de majorare minimală în raport cu necesitățile zilnice pentru creșterea unui copil", a subliniat Mircea Drăghici.

Anul școlar începe la Mioveni în condiții de deplină siguranță grație eforturilor Primăriei Mioveni și implicării sociale a grupului Dacia Renault și a doi furnizori din Argeș ai uzinei.

Uzina de Automobile Dacia, alături de partenerii săi, Divvos Grup SRL și Francesca SA au venit răspuns cu entuziasm propunerii lansate de administrația locală din Mioveni, venind în sprijinul școlilor din oraș cu materiale sanitare și dezinfectanți. Pe lângă măștile și dezinfectanții donați, școlile din Miovei au mai primit și alte 110 tablete electronice wifi cu abonament de internet, achiziționate de Consiliul Local Mioveni, care vor veni în sprijinul actului educațional.

Grație acestui act deosebit, 50.000 de măști faciale în trei straturi, 1280 de flacoane de dezinfectant de suprafețe și alte 1280 de flacoane de dezinfectant pentru mâini au fost donate în cadrul unui eveniment organizat de primăria Mioveni, la care au participat Christophe Dridi director general al Groupe Renault România și al Uzinei de Automobile Dacia, Gabriela Durac general manager ANN REEVES & FRANCESCA S.A., Cristian Pătru director executiv al DIVVOS GRUP, deputatul Simona Bucura Oprescu, vicepreședintele CJ Argeș Ion Mînzînă și alți reprezentanți ai companiilor implicate în acest proiect umanitar și social.

De remarcat faptul că toate materiale donate sunt produse exclusiv în județul Argeș.

Toate aceste materiale au fost distribuite către unitățile de învățământ din oraș, în funcție de numărul de elevi înscriși la fiecare școală sau liceu.

 

Deputatul PPU-SL Andrei Gerea susține că este de neacceptat lipsa de preocupare a ministrului Educației și a guvernului pentru începerea anului școlar. Bâlbâiala autorităților centrale și proiectele propuse par să îngroape și mai mult sistemul de educație și riscă să pună în pericol atât actul de școlar, cât și sănătatea elevilor și a cadrelor didactice.

"Afirmam, în urmă cu două luni, că ar trebui să profităm de situația în care ne aflăm pentru declanșarea unei dezbateri reale care să conducă la o reformă adevărată, profundă, în întregul sistem de învățământ românesc. Apelul meu a rămas fără ecou. În loc să inițieze aceste consultări, ministrul Educației este prea ocupat cu activitățile de campanie electorală în București.

Mai avem puțin și începe noul an școlar, iar elevii și părinții, cadrele didactice, directorii instituțiilor de învățământ nu știu cum va arăta prima zi de școală. Mai mult, ministrul Educației a lansat un proiect halucinant, în care sunt tăiate ore de la limba modernă numărul 2, de la fizică, chimie, biologie, geografie și istorie! Dispar materiile educație tehnologică și consiliere și dezvoltare personală sau limba latină. Este halucinant! Limba latină, de exemplu, este definitorie pentru limba română. Ce să mai  vorbim de istorie sau geografie?! Doamna ministru încearcă cumva să prepare un proiect care nu ar face decât să îmdobitocească noua generație. Nu cred că este corect să avem o nouă generație de sacrificiu, să sufere copiii din cauza incompetenței unui ministru preocupat prea mult de campania electorală.

Achiziția și împărțirea tabletelor pentru elevii defavorizați tinde să devină un scandal mai mare decât cel al măștilor! Iar cel mai grav este că discrepanța între rural și urban se va adânci. Toți elevii vor fi afectați, însă cei mai mult vor avea de suferit copiii din zona rurală.

Educația este la fel de importantă precum sănătatea. Ministrul educației nu înțelege sub nicio formă că sănătatea unei națiuni stă în primul rând în educație!

Ce vor face primarii dacă va fi descentralizată decizia începerii noului an școlar? Ce vor face directorii? Își vor asuma riscul și vor decide începerea anului școlar în condițiile în care guvernul României nu a lansat nicio strategie, nu a alocat și nici nu are de gând să aloce fonduri pentru ca școala în format fizic, prin prezența elevilor la ore, să se desfășoare în condiții de siguranță? Sunt încă școli cu toalete în fundul curții, iar guvernul discută despre online! Sunt pregătiți profesorii pentru cursurile online? Dar elevii și părinții? Există cursuri adaptate pentru acest gen de educație? Desigur că nu!

Ne aflăm în fața unui dezastru în educație, iar celor de la guvernare le arde doar de campanie electorală și de organizat alegeri. Am fi excepție în lume să avem în septembrie alegeri, dar să nu începem școala în condiții de siguranță pentru elevi!", a afirmat fostul ministru Andrei Gerea, deputat PPU-SL.

 Au început pregătirile pentru un nou recensământ al suprafețelor agricole și al populației care vor fi organizate în 202o și, respectiv 2021. Ca elemente de noutate, vor fi utilizate tablete în colectarea datelor de pe teren, iar cetățenii vor avea la dispoziție o perioadă mai lungă de timp în care se vor putea înscrie online și completa singuri declarațiile. România este ultimul stat din Uniunea Europeană care implementează acest sistem de autoînregistrare.
Ultimul recensământ al populației și locuințelor a avut loc în 2011.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.