Nicolae Ciucă și Florin Cîțu au propus tuturor partidelor un armistițiu, invocând criza sanitară și cea economică. Cu toate aceastea, în documentul trimis partidelor, nu se discută despre eventuali termeni care să stea la baza armistițiului. USR spune că nu vrea niciun armistițiu, ci să intre la guvernare. O delegație a PSD a fost la negocieri cu Nicolae Ciucă și președintele Florin Cîțu la Vila Lac, însă se pare că nu s-a ajuns la niciun acord, din cauza opoziției lui Florin Cîțu.
În timp ce negocierile erau în toi, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Bughiu a postat pe pagina sa un reacție dură în care susține că pentru a lua în calcul un posibil armistițiu, PNL și premierul desemnat ar trebui să respecte cele 10 măsuri propuse de PSD și ca premierul demis, Florin Cîțu, să se ducă la DNA și să se denunțe pentru banii alocați înainte de moțiunea de cenzură primarilor PNL care l-au susținut la Congres.

"Cîțu - Mîțu - Cuțu și generalul Ciuciu au lansat ideea unui armistițiu. Mă așteptăm de la un general să știe că orice armistițiu are la bază niște termeni.
De fapt, PNL vrea să închidem cu toți ochii și să îi lăsăm să fie la guvernare fără să crâcnim la prostiile și hoțiile pe care le fac.
Vor armistițiu? Atunci fostul locatar al pușcăriilor americane care încă mai bântuie prin Palatul Victoria să se ducă să se predea procurorilor pentru mita din fondul de rezervă dată primarilor care l-au votat la Congres. Apoi, premierul desemnat să accepte cele 10 măsuri propuse de PSD. Și abia de aici încolo am avea de unde să începem discuțiile pentru un armistițiu", a susținut Adrian Bughiu.

 

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, a efectuat o vizită de lucru la Baza Salvamont de la Cota 2000, pentru a verifica stadiul pregătirilor pentru iarnă. Baza permanentă de la Cota 2000 este, împreună cu refugiul Scara, în administrarea Formației Județene Salvamont, care acționează din creasta principală a Făgărașului spre Sud, din muchia care se desprinde spre sud din vârful Ciortea, până în muchia sudică a vârfului Iezerul Caprei.

Vicepreședintele C.J. Argeș a fost însoțit de Cristian Toma, șeful Serviciului Salvamont Argeș, instituție finanțată de Consiliul Județean Argeș.
Salvamontiștii i-au făcut vicepreședintelui Adrian Dumitru Bughiu o trecere în revistă a echipamentului, în special celui dedicat sezonului de iarnă. I-a fost prezentat și un rucsac de avalanșă, dotat cu un burduf care se umflă prin acționarea unei butelii astfel încât să vină în sprijinul salvamontiștilor în situația în care aceștia sunt surprinși de o avalanșă. Sistemul este similar cu un air-bag de mașină.
De asemenea, a fost inspectată și încăperea unde funcționează cele două centrale pe peleți care asigură încălzirea și apa caldă, dar și camera unde au fost amenajate 18 boxe pentru câinii de avalanșă.
 
"Am vrut să văd cel mai important edificiu al Salvamont Argeș, baza de la Cota 2000 pentru a vedea cât de bine sunt pregătiți pentru venirea iernii. Eu apreciez profesionalismul tuturor celor 17 salvatori montani și a celor 30 de voluntari care își desfășoară activitatea aici. Ei acoperă aproximativ 2.200 de kilometri pătrați și 72 de kilometri de creastă, să nu uităm pe cele mai înalte vârfuri din țară. Tocmai pentru că apreciem nivelul ridicat al serviciului nostru de Salvamont, anul viitor încercăm să avem și mai multe lucrări de refacere la această bază și să îmbunătățim și baza materială și dotările acestei baze de salvare montană. Din păcate, din 2007, de la darea ei în folosință nu au fost făcute lucrări de intervenție nici în interior și nici în exterior", a menționat vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu.
 
La rândul său, Cristian Toma a subliniat că "echipamentele tehnice de salvare individuală și de echipă sunt pregătite. Baza de la Cota 2000 este punctul central de plecare către zona de creastă. Echipa care asigură permanență acționează pe traseul principal de creastă și pe văile adiacente". Șeful Serviciului Salvamont Argeș a atras atenția celor care vor să facă drumeții în munții Făgăraș să fie pregătiți adecvați pentru sezonul de iarnă și să ceară informații la numărul de telefon 0SALVAMONT: "La baza de la Cota 2000 avem 30 de locuri de cazare pentru turiștii surprinși de vremea rea și nu mai pot coborî la pensiunile de la altitudine mai joasă. Suntem dotați și cu echipament și aparatură pentru acordarea primului ajutor. Cu toate acestea, facem apel la turiștii care vor să facă drumeții în această perioadă să fie foarte bine pregătiți pentru că vremea se poate schimba brusc și să se informeze cu privire la traseele pe care vor să le parcurgă. Pot suna la dispeceratul nostru".
 
La centrul de la Cota SALVAMONT 2000 permanența este asigurată de trei salvatori montani care în perioada de weekend sunt sprijiniți și de o echipă de câte doi voluntari. Cei trei salvatori care asigură permanența constituie echipa de prim răspuns, având în componență cel puțin un paramedic.

În perioada 27.09 – 03.10.2021, Federația Română de Kaiac – Canoe, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș va organiza Campionatului Mondial de Maraton 2021 – BASCOV –ARGEȘ - ROMÂNIA (pentru categoriile Juniori, Tineret sub 23 de ani - U23, Seniori).  Deschiderea oficială este preconizată pentru miercuri, 29 septembrie.

Contribuția C.J. Argeș pentru organizarea acestui eveniment este de 12.000 lei de la bugetul local.   

“La această competiție participă 600 de sportivi din 33 de țări. Dincolo de valoarea sportivă a evenimentului mizăm și pe avantajele economice, aceste delegații sunt cazate și consumă produse din Argeș. Tocmai de aceea am dorit să fim parteneri la competiții de nivel internațional pentru că dorim, și astfel, să atragem turiști din alte țări” – a spus vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu. 

 

Consiliul Județean Argeș a fost astăzi, 9 septembrie 2021, gazda unei întâlniri cu Mustafa Yildiz, directorul Institutului Cultural Turc „Yunus Emre” din București.

În cadrul întâlnirii au fost purtate discuții privind planificarea unor programe și evenimente care să fie desfășurate în județul Argeș.

Institutului Cultural Turc „Yunus Emre” are 52 de centre în întreaga lumea, iar în România are două centre, la București și Constanța, cu 2.000 de cursanți anual.

,,Avem toată deschiderea pentru o colaborare și nu este deloc întâmplător faptul că anul acesta, în primăvară, am primit și vizita doamnei ambasador. Legăturile noastre sunt strânse, ne leagă o istorie împreună. Avem instituții de cultură prin intermediul cărora putem dezvolta mai multe proiecte culturale comune”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu.
astăzi a fost semnat un protocol de colaborare între Muzeul Județean Argeș și Institutul Cultural Turc „Yunus Emre”. În fapt, acest protocol reprezintă o continuare a colaborării dintre cele două instituții de cultură. În luna mai a acestui an la Muzeul Județean Argeş a avut loc vernisajul expoziției de fotografie „Göbekli Tepe – Primul Templu al Umanității”, în cadrul conferinței „Patrimoniul Mondial UNESCO în Turcia”, eveniment la care a participat  E.S. Dna. Ambasador Füsun Aramaz.

La întâlnire au mai participat directorul Direcției de Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu, și managerul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu.
,Cu Turcia avem deja o experiență împreună, pe proiecte europene. Am avut două proiecte pe Comenius Regio, unul dintre ele fiind cu Turcia, proiect care a vizat atât latura culturală cât și pe cea de educație și tineret. De asemenea, la Festivalul Internațional de Folclor “Carpați” Turcia a fost prezentă întotdeauna cu ansambluri de succes. Am fi bucuroși că continuăm colaborarea cu Turcia, cu proiecte punctuale de acest gen”, a precizat directorul Direcției de Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu.

Directorul Institutului Cultural Turc „Yunus Emre” din București, Mustafa Yildiz, a propus, ca prim proiect de colaborare, organizarea unor cursuri gratuite de limbă turcă. Cele două limbi, turca și româna, au aproximativ 3.000 de cuvinte comune. De asemenea, din partea delegației turce a venit și propunerea unei înfrățiri între județul Argeș și o regiune din Turcia.

Astăzi, 7 aprilie, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian - Dumitru Bughiu, a răspuns invitației de a participa la o întâlnire de lucru cu secretarul de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, Csongor Oltean.
 Întâlnirea a avut loc la Sala Sporturilor Trivale din Pitești, iar discuțiile s-au axat pe următoarele teme principale: descentralizarea, strategia națională pentru tineret, respectiv modificarea legislației în vigoare, programele și proiectele inițiate și derulate de Ministerul Tineretului și Sportului.
Csongor Oltean a transmis că, în prezent, se lucrează la documentul privind alocarea sumelor pentru sport și tineret din cadrul Planului Nțional de Redresare și Reziliență (PNRR). Conform propunerilor înaintate, se așteaptă ca suportul bugetar pentru următorii 5 ani să fie de 300 de milioane de euro.
 Având vastă experiență în domeniul tineretului și sportului, dobândită mai ales prin funcțiile de secretar de stat în MTS și director executiv adjunct al Direcției Județene de Sport și Tineret Argeș, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu și-a exprimat toată deschiderea pentru susținerea acestui domeniu.
 Astfel, vicepreședintele C.J. Argeș a lansat oficialului MTS propunerea ca la nivelul județului să fie elaborată strategia județeană pentru tineret, punându-se astfel bazele unor acțiuni și proiecte concrete susținute în plan local și național.
 Pentru anul 2021, în bugetul Consiliului Județean Argeș a fost alocată suma de 500 de mii lei pentru desfășurarea de acțiuni legate de sport, tineret și cultură.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.