Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliului Județean și al PSD Argeș susține că aproape că nu trece zi fără ca cei din PNL să dea dovadă fie de o incompetență crasă, fie de o rea-voință mișelească! Ultimul exemplu este cât se poate de elocvent. După ce s-au pozat, fără să aibă niciun merit, fiind o investiție pe fonduri europene, la podul de la Dâmbovicioara, liberalii au atacat Consiliul Județean pentru starea drumului 704I. Culmea, spun liberalii, Consiliul Județean Argeș nu vrea să se implice în modernizarea lui, cu toate că tocmai ei, în urmă cu un an, au votat împotriva Proiectului de acord de principiu prin care acest drum era transmis către Romsilva.
Anul trecut, am făcut eforturi deosebite, am transportat toți consilierii județeni interesați (unii neștiind nici măcar cum să ajungă la el) pe acest drum care inițial a fost construit ca drum tehnologic pentru barajul Vidraru și ca drum forestier. Au putut vedea singuri că parametrii acestuia nu se încadrează în condițiile actuale pentru a fi drum județean, dar și că infrastructura a fost afectată în cea mai mare măsură de transportul de mare tonaj cu material lemnos. Doar pentru a face opoziție însă, votul PNL a fost tot „împotrivă" în plen.
Fiind vorba de un drum mult prea puțin tranzitat în interes turistic, investiția ar fi mult prea mare pentru noi, în contextul în care Consiliul Județean face eforturi deosebite pentru a îmbunătăți infrastructura rutieră din zonele populate, din interiorul localităților, inclusiv pe zona de nord a județului, favorizând astfel și turismul.
Deși proiectul a fost adoptat, cu votul exclusiv al consilierilor PSD, prefectul PNL Radu Perianu a atacat în contencios administrativ hotărârea. Până la urmă, Hotărârea CJ Argeș a rămas valabilă după ce, așa cum era de așteptat, juristul Perianu a pierdut sublim, pe fond.
În fapt, s-a pierdut un an în care Romsilva ar fi putut accesa fonduri pentru a fi reabilitat pentru a fi utilizat adecvat atât de public, cât și ca drum tehnologic de transport a masei lemnoase!
În perioada următoare se va supune atenției consilierilor județeni un proiect de hotărâre prin care Consiliul Județean va declasifica drumul și îl va transmite în administrarea Romsilva. Și suntem foarte curioși să vedem cum vor vota cei de la PNL din nou, pentru că va fi extrem de greu, dacă va rămâne în administrarea noastră, să îl reabilităm. Asta dacă nu cumva cei de la PNL își vor asuma și vor oferi și sursa de finanțare, pentru a contribui și ei, în sfârșit ceva, cu ceva pentru infrastructura județului Argeș. Sperăm totuși ca la această a doua șansă, să lase demagogia ieftină deoparte și să dea dovadă de responsabilitate!

Sfântul Dumitru sau Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este sărbătorit în fiecare an pe data de 26 octombrie. Printre sărbătoriți s-a numărat și vicepreședintele Consiliului Judțtean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Dumitru Bughiu. El nu a dat însă petrecere, ci a a ales să își petreacă această zi pe Sfântul Munte Athos.
 “Gânduri bune de pe Muntele Athos!
Mulțumesc tuturor pentru urări, Sf. Dumitru- Izvorâtorul de Mir să ne călăuzească pașii în direcția potrivită! Doamne ajută!“, a fost mesajul transmis de Adrian Dumitru Bughiu, de pe Muntele Athos.

Părintele Casian Crețu, starețul Mânăstirii Glavacioc, din comuna argeșeană Ștefan cel Mare, a trecut la cele sfinte, iar astăzi sute de credincioși l-au condus pe ultimul drum. Slujba a fost săvârșită de ÎPS Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, și de un sobor de preoți. Printre cei care au participat la slujbă s-au numărat și vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, primari, consilieri județeni și sute de credincioși din comună și din Argeș, precum și din alte județe. " M-am numărat printre sutele de credincioși care l-au condus pe ultimul drum pe cel trecut la Domnul, Starețul Casian Crețu de la #MănăstireaGlavacioc.
 Înțeleg greaua tristețe care s-a așezat peste enoriașii din comuna Ștefan cel Mare, mai ales că, prin purtarea de grijă a părintelui stareț Casian, Ansamblul Mănăstirii Glavacioc a fost transformat din ruină în minunatul așezământ de rugăciune de astăzi.
Dincolo de preocupările sale administrative, părintele Casian Crețu a fost un lider spiritual al comunității sale, respectat în întregul județ #Argeș.
Veșnică să-i fie pomenirea din neam în neam!", a transmis Adrian Dumitru Bughiu.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.