În Comuna Corbi, la inițiativa primarului Virgil Baciu și grație implicării medicului de familie Marius Bogdan Dincă și a altor câțiva voluntari, pe stadionul de fotbal din comună a avut loc o testare a populației pentru COVID-19.  Voluntarii, echipați corespunzător, au prelevat probe de la cetățenii au au dorit să vadă dacă sunt infectați. Practic comuna Corbi este prima comună din județ și una din puținele localități din țară unde s-a început o testare în masă, chiar dacă cu teste rapide. Au fost testate 107 persoane. La niciunul dintre cei testați nu au apărut semne că ar fi infectați cu noul coronavirus.
Locuitorii comunei Corbi care sunt interesaţi să-şi facă aceste teste, pot solicita acest lucru şi cei ce au posibilitatea de deplasare sunt aşteptaţi la cabinetul doctorului Marius Bogdan Dincă, din cadrul Dispensarului Uman local, în timpul programului dumnealui de lucru. Persoanele ce nu se pot deplasa, vor fi vizitate la domiciliu.
De menționat că toate testele au fost făcute gratuit, primăria punând la dispoziție 200 de teste, însă primarul Virgil Baciu a anunțat că intenționează să completeze stocul cu până la 1500 de astfel de teste rapide.


 MOD DE ORGANIZARE SI TESTARE ANUNȚAT DE PRIMARUL VIRGIL BACIU PENTRU CEI CARE DORESC SĂ FIE TESTAȚI SÂMBĂTA VIITOARE
Vă adresăm rugămintea expresă de a respecta următorii pași pe care dorim să îi parcurgem în etapa inițială a organizării:
1. Înscrierile se fac DOAR prin intermediul Primariei, telefonic la numărul 0248580005 sau prin intermediul site-ului de socializare Facebook - pagina oficială a Primăriei Comunei Corbi;
2. Se pot înscrie doar persoanele care se deplasează cu mijloacele de transport proprii (autoturism);
3. Nu se pot înscrie pentru testare copii sub vârsta 10 ani.
4. Accesul în incinta stadionului se va face organizat și se vor respecta instrucțiunile personalului îndrumător și medical, instrucțiuni care vor fi publicate ulterior;
5. Autovehiculele vor fi parcate în spațiile amenajate și la o anumită distanța față de celelalte potrivit instrucțiunilor care vor fi publicate ulterior;
6. Timpul de asteptare pe care îl are fiecare cetățean va fi petrecut DOAR în masină;
7. Voluntarii participanți la acțiune vor înregistra numele dumneavoastră, iar prelevarea de probe se va face DOAR de către medicii echipați corespunzător la locul unde sunteți în asteptare (testare drive in), urmând ca interpretarea rezultatului să se facă ulterior la locul special amenajat pentru personalul voluntar (un cort în care vor fi amenajate: mese, scaune, laptopuri etc.);
8. În momentul în care vă înscrieți veți primi ora programării (vă rugăm să o respectați);
9. Pentru persoanele care doresc testarea și nu se pot deplasa se vor face înscrieri separate, iar medicii se vor deplasa la domiciliul acestora în condițiile care vor fi stabilite în mod clar prin instrucțiuni;

Nu doar Mioveniul este prezent la Târgul de Turism al României! Zona de nord a județului este reprezentatâ cu cinste de comuna Corbi. Primarul Virgil Baciu a înțeles că turismul poate fi o adevărată mină de aur pentru această parte din județ și pentru zona rurală. A reușit să investească masiv în infrastructură, a încurajat locuitorii să păstreze și să promoveze tradițiile, a produs evenimente. Au apărut și investiții în pensiuni de calitate. Și, desigur, prezenta la astfel de târguri unde, dacă ai cu ce să ieși în evidență atragi atenția cu succes. Iar comuna Corbi are și un clip de prezentate realizat de cei care produc pe piața media Proarges.ro si Pro Media TV.

Primarul Virgi Baciu a venit și el la Romexpo, iar vizitatorii au început să fie atrași tot mai mult de ceea ce comuna Corbi are de arătat. 

“Comuna Corbi, în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultura Argeș, va participa la Târgul de turism al României, ce se va desfășura în perioada 20-23 februarie 2020 la Romexpo pavilionul B2 – București. Participarea noastră are ca scop promovarea turismului, a produselor locale, a tradițiilor si obiceiurilor, a evenimentelor anuale, dar și evidențierea localității, ca un reper important al identității naționale.
Vă asteptam cu drag!”, a transmis primarul comunei printr-o postare pe Facebook. 


Într-un fel, daca Virgil Baciu ar avea câștig de cauză în cursa pentru șefia CJ Argeș, felul în care a înțeles industria turismului ar putea fi un extraordinar avantaj pentru acest județ. 

Mișcări de trupe pe scena politică. O posibilă alianță pe dreapta pentru Pitești pare aproape imposibilă. USR nu este gata să renunțe la Ionuț Moșteanu, PNL cel mai probabil la Tiberiu Irimia, în timp ce PMP tocmai a anunțat că la Pitești va avea drept candidat pe Dănuț Dinu, ales acum patru ani consilier local din postura de independent. Bomba vine însă abia acum, pentru că PMP a reușit să îl convingă pe Virgil Baciu, primarul de la Corbi, să candideze la Consiliul Județean Argeș. Din multe puncte de vedere, Miuțescu pierde una din cele mai bune variante de candidat la șefia CJ Argeș. Baciu este liberal de mult timp însă din cauza relațiilor foarte proaste pe care le are cu liderul județean al PNL Argeș a ales calea PMP și transformă partidul lui Cătălin Bulf într-un jucător destul de serios care va lua voturi chiar de pe dreapta, la nivel județean!

 De altfel, Virgil Baciu a și explicat faptul că a ales PMP pentru că i-a fost trântită ușa în nas la PNL, în zona de stânga nu se simte bine, iar independent era lipsit de șanse.

Cum-necum, primarul Virgil Baciu a reușit să transforme, în numai doi ani, comuna Corbi într-un adevărat reper pentru iubitorii de rock din toată țara. Peste 5000 de spectatori a strâns cea de a doua ediție a Stonebird Festival. Dirty Shirt, Bucovina, The Rock, Timpuri Noi, Țapinarii și Loud.Inc, White Mahala, Mike Godoroja & Blue Spirit au făcut deliciul spectatorilor.

Evident, vedetele ediției de anul acesta au fost celebrul Cristi Minculescu, vocea inconfundabilă a rock-ului românesc, și americanul David Reece, unul din numele grele ale rock-ului la nivel mondial. Ne-ar fi greu să spunem care dintre cei doi a fost mai aplaudat, dar certitudine este faptul că ambii au fost pe placul invitaților. Și ce bine i-a stat lui Cristi Minculescu pe dealul de la Chilii, cu pletele în vânt, cântând cu adevărat de pe una din scenele aflate la cea mai mare înălțime din Europa.

Fără doar și poate, în materie de rock, acest festival și-a câștigat locul pe harta iubitorilor acestui gen de muzică, alături de mai vechiul festival Posada, organizat la Câmpulung. Iar pentru primarii de orașe, pierduți printre așa-numitele vedete ale muzicii pop, difuzate în buclă pe cele câteva radiouri comerciale existente pe piață, aduse pe bani foarte mulți la câteva festivaluri lipsite de imaginație și farmec, exemplul de la Corbi este unul devastator. Cum s-ar spune, și am spus-o încă de anul trecut, comuna Corbi le-a dat clasă. Organizare ca la marile festivaluri, loc de campare, locuri de alimentare, comercianți în număr tot mai mare și cu produse tot mai diferite și mai atrăgătoare, în același timp totul cu bun gust.

Dacă ați ratat ediția de anul acesta, pregătiți-vă deja pentru cea de la anul, pentru că oraganizatorii deja se gândesc la surprizele pe care le vor face și la invitații care să transforme acest festival într-unul din cele mai importante la nivel european. La urma urmei, au și cu ce, și unde, și cu cine.

Sursa Video: Facebook, via White Mahala

Comuna Corbi dă din nou lecții despre cum să organizezi acțiuni în pas cu vremurile! După ce a creat cel mai mare festival de rock din mediul rural din România, a organizat întâlniri cu mediul de afaceri și a promovat comuna în modalități cu totul moderne, iată că se pregătește o nouă surpriză. În acest weekend va fi organizată prima sesiune de business networking off-road JCI Play 4×4 Explore Corbi, ediția Bujor. Evenimentul se va desfășura în perioada 14-16 iunie.

JCI Play 4×4 este un eveniment de networking între profesioniști, oameni de afaceri și pasionați de activităţi în aer liber pe un traseu off-road, de unde nu lipsesc provocările inedite de teambuilding. Scopul proiectului JCI Play 4×4 este dezvoltarea mediului de afaceri local prin facilitarea întâlnirilor de off-road business networking, realizând combinația ideală între util și plăcut, oferind ocazia participanților de a crea noi parteneriate.
Organizatorii au pregătit un eveniment interactiv cu surprize pentru toți participanții, un traseu montan cu mașini 4×4 pe traseul Corbi – Nucșoara – Curmătura Malița – Vârful Gruișoru – Curmătura Furfuescu, iar la toate acestea se adaugă activitățile distractive și interacțiunea cu oameni valoroși într-o experiență outdoor de neuitat.
În seara zilei de vineri, 14 iunie, va avea loc recepția de primire, în cadrul căreia participanții vor avea ocazia să interacționeze și să se cunoască mai bine.
A doua zi, după mic-dejun, începând cu ora 10, participanții vor forma echipe, se va preda kit-ul de participare și va avea loc instructajul, după care va începe urcarea pe munte în mașinile de teren, iar pe parcursul drumului participanții vor avea de îndeplinit diverse misiuni și vor avea ocazia să se bucure de peisajele unice datorită întinderilor de bujori de munte care în această perioadă sunt în plin sezon de înflorire. Odată ajunși în vârf de munte, participanții vor servi prânzul la o stână, unde ciobanii vor prepara o serie de bucate tradiționale.
A treia zi programul include vizite la Mănăstirea Corbii din Piatră, unde se găsește cea mai veche pictură murală din România, biserica de lemn, precum și Căsuța Albastră, iar la final va avea loc un picnic cu produse locale.
Ediția de la Corbi are ca obiectiv promovarea atracțiilor turistice mai puțin cunoscute, dar și a valorilor comunității locale.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.