Video cu angajata cu pile de la partid! Câțu se face că nu știe cum angajează liberalii toți proștii piloși și promite control la Apele Române după angajarea chelneriței cu experiență PDF!

Tupeu maxim în rândul PNL-iștilor! Apar tot mai multe dovezi despre angajările pe pile în instituțiile de stat. Cei care acuzau - nu fără temei- PSD de politizare, au ajuns acum să politizeze absolut totul. De la politizarea funcțiilor de prefecți, la politizarea a tot ceea ce există loc liber la stat, deși angajările sunt blocate. Iar unde nu sunt locuri libere, sunt dați afară angajați pentru a face loc lichelelor politice. Sigur, președintele Iohannis se face că nu știe, nu a auzit nimic - așa cum ne-a arătat deja. Metoda struțului a aplicat-o și premierul Cîțu, de parcă nu ar proveni tot din PNL și nu ar ști exact practicile, altfel binecunoscute și în Argeș și uzitate din plin de Adrian Miuțescu, liderul PNL Argeș și de argații lui. Căci din păcate, din marele PNL, prea puțini au rămas liberali, prea puțin mai sunt oameni politici.
Știu, au tupeu maxim, ne iau drept proști, mai toți șmecherii ăștia care ajung la putere, indiferent de partidele din care provin. Prea puținii profesioniști care au mai rămas în politică nu au loc de lichele, nu ajung în funcțiile unde ar putea aduce plus-valoare. Nu au loc de pile și nepotisme.
Dovadă că și Cîțu ne crede cam proști stă chiar acest control al Corpului de Control, aruncată așa, de ochii lumii. Inginerul care a dezvăluit cum a ajuns fosta chelneriță la departamentul împotriva inundațiilor la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad, a rămas șomer. De ce? Oficial, postul său a fost restructurat. A rămas însă duduia PDF!

Vreți să știți și povestea? Ei bine, o investigație a Recorder a arătat extrem de clar cu o fostă chelneriță care spune că a lucrat cinci ani la master și care nu avea noțiuni elementare despre viață, nu mai vorbim despre aspectele tehnice, a ajuns să fie angajată la Apele Române doar pentru că era pila unui...animal politic, așa cum singur s-a caracterizat atunci când le-a explicat unora că el va ajunge ministru- Petru Avram.
Conform Recorder,  la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad este director Petru Avram, vicepreședinte PNL Iași. Acesta se recomandă subordonaților ca „un animal politic care va ajunge cel puțin ministru” și le cere specialiștilor din instituție să accepte angajați care nu știu nici măcar în ce se măsoară debitul unui râu.
Un inginer din instituție s-a hotărât să vorbească despre acest fenomen, convins că, mai devreme sau mai târziu, politizarea Apelor Române va fi plătită cu vieți omenești. El povestește cum angajata Simona Iancu nu știa nici măcar să deshidă un calculator. „I-au explicat că trebuie să dea enter, domnișoara a apăsat pe ecranul calculatorului. A văzut că nu s-a deschis a mai insistat o dată, tot nu s-a deschis calcultator. Colegii au întrebat: Totuși, nu ați mai lucrat după terminarea facultății? Ba da, am lucrat cinci ani la Master. Oh, super, cinci ani, dar totuși nu-i cam mult la master? Ah, da, dar la Master Club. Lucrase la un club care se numea Master. Și avea abilități pentru case de marcat, atunci când apeși pe ecranul casei de marcat.”
 

 
O tănără care a lucrat ca ospătar şi manichiuristă este cea mai nouă angajată a Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad.

Directorul tehnic al Administraţiei Bazinale de Apă Prut - Bârlad spune că a decis să vorbească după ce şeful său direct, Petru Avram, care este și consilier județean PNL, l-ar fi obligat să angajeze, la dispeceratul Departamentului de apărare împotriva inundaţiilor, o tânără fără pregătire în domeniu. Angajat de 25 de ani în instituţie, bărbatul, care este şi inginer tehnic, a încercat să-i explice şefului său că tânăra este departe de a fi candidatul ideal.

Iată mai jos un dialog între Gabriel Musteţea şi tânăra angajată pe post de inginer. 

Gabriel Musteţea, director tehnic Apele Române: Știți care e legea noastră de căpătâi?

Simona Iancu, inginer Apele Române: Administrația Bazinală a Apelor...

Gabriel Musteţea, director tehnic Apele Române: Nu, legea apelor... Bun, la operare, stiți să lucrați pe calculator?

Simona Iancu, inginer Apele Române: Aaaaa, da...

Gabriel Musteţea, director tehnic Apele Române: Ce știți să lucrați?

Simona Iancu, inginer Apele Române: PDF, n-am mai lucrat demult, am lucrat în timpul facultății. Cred că va trebui să trec un pic cu vederea, să-mi reamintesc unele noțiuni.

Gabriel Musteţea, director tehnic Apele Române: Dacă v-ar vorbi de azot, azotiți, azotați, ați ști? Fosforul știți cum se prescurtează? Nu știți, nu? Mda... În situația în care v-ar spune cineva de un debit, ați ști ce e ăla un debit? Debit de apă...

Simona Iancu, inginer Apele Române: La fel, va trebui să trec prin materie.

Gabriel Musteţea, director tehnic Apele Române: Știți care e malul drept și malul stâng? La un râu? Cum se determină? Cum să vă poziționați față de un râu?

Simona Iancu, inginer Apele Române: Am făcut în anul II de facultate... legat de știința solului, dar nu în aprofunzime.

Directorul tehnic, discuţie cu şeful său

 

Lacunele proaspetei angajate au ajuns şi la urechile directorului instituţiei, chiar cel care a propus-o în funcţie.

Gabriel Musteţea, director tehnic Apele Române: Foarte bine că a zis. Dacă ea a zis, eu cred că ea se simte hărțuită emoțional pentru că nu știe elemente simple. Du-te, băi, tu vrei să pregătesc un om pentru școala gimnazială?

Petru Avram, Administraţia Bazinală Prut-Bârlad: Gabi, ai 90 de zile să îți formezi un punct de vedere, conform Codului Muncii.

 

Ministrul Mediului, reacţie 

 

Tanczos Barna, ministrul Mediului, afirmă că practica angajărilor pe pile va dispărea. 

"Am decis ca până la numirea secretarilor de stat să nu fac nicio schimbare la Apele Române. În momentul de față asigurăm interimat prin detașarea unei persoane de la Brașov pentru conducerea Apele Române la nivel național și, în două săptămâni maxim, vom ajunge și la o analiză punctuală pe numirile din Apele Române. Am văzut persoane fără pregătire de specialitate la Apele Române, lucrurile trebuie analizate de la ABA (Administrația Bazinală a Apelor) la ABA. Sunt inadmisibile numirile politice de persoane care nu au nicio legătură cu domeniul", a spus Tanczos Barna, conform sursei citate.

Cine este pila Petru Avram


PETRU AVRAM (vicepreședinte PNL Iași) este finul lui COSTEL ALEXE - fost ministru al Mediului în guvernul Orban, coleg de guvern cu Cîțu. Alexe este acuzat de procurori că a luat mită 22 de tone de produse din tablă. Ministrul ar fi pretins mita respectivă pentru alocarea cu titlu gratuit către o fabrică a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și pentru monitorizarea favorabilă a măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme.

Presupusa mită are o valoare de valoare de 103.000 lei.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.