Video! Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, alături de președintele Ion Mînzînă pe șantierul autostrăzii Pitești-Sibiu: S-a turnat asfalt pe circa 90% din tronsonul Pitești - Curtea de Argeș

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, a fost astăzi împreună cu Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, pe traseul Autostrăzii Pitești - Sibiu pentru a verifica stadiul lucrărilor. Însoțiți de primarul municipiului Curtea de Argeș Constantin Panțurescu, de directorul general CNAIR Cristian Pistol și de reprezentanți ai firmei constructoare, Sorin Grindeanu și Ion Mînzînă au ajuns și la tunelul de la Momaia care va asigura legătura dintre tronsonul Pitești - Curtea de Argeș și restul autostrăzii peste munți spre Sibiu. Ministrul Transporturilor a explicat că lucrările la cele două galerii, “Daniela” și “Alina”, care străpung Dealul Momaia sunt la peste 50% din stadiul de execuție, avansul fiind unul considerabil având în vedere că străpungerea a fost făcută în octombrie anul trecut, iar pe tronsonul Pitești - Curtea de Argeș deja s-a turnat asfalt pe aproximativ 90% din lungimea totală.
”La acest tunel de la Tigveni am fost în octombrie anul trecut împreună cu premierul Marcel Ciolacu și cu președintele CJ Argeș Ion Mînzînă, iar acum am venit din nou să vedem stadiul lucrărilor. Vreau să mulțumesc constructorului și autorităților locale și județene care și-au dat tot concursul pentru ca acest proiect să decurgă așa cum trebuie, a existat și există o colaborare permanentă. Aici este cea mai grea lucrare și s-a trecut deja de 50%. Eu sunt extrem de mulțumit. Să știți, de asemenea, că este asfalt pe 90 și ceva la sută din tronsonul de peste 30 km Pitești - Curtea de Argeș. Avem 3 sau 4 puncte critice care implică unele traversări la care se lucrează la finisaje, dar pe măsură ce avem porțiuni care vor fi tranzitate, le vom deschide traficului rutier încă de anul acesta”, a spus Sorin Grindeanu.
”Colaborarea pe care o avem cu Ministerul Transporturilor și în special cu ministrul Sorin Grindeanu este nu foarte bună, ci excepțională! Și lucrul acesta se vede în infrastructura județului #Argeș, atât prin lucrările realizate deja pe drumurile naționale, cât și la alte lucrări care sunt în derulare cum ar fi Autostrada Pitești - Sibiu și Drumul Expres Pitești - Craiova. Prin colaborarea pe care o avem direct cu Ministerul Transporturilor vom avea și Drumul Expres Pitești - Mioveni. Ritmul în care se lucrează și voința de care dau dovadă cei din echipa guvernamentală sunt de salutat. Acum se vede o voință politică incredibilă pentru a dezvolta #infrastructura județului Argeș și pentru ca lucrurile să intre în normalitate!”, a declarat Ion Mînzînă.
Tunelul cu galerie dublă care străpunge Dealul Momaia (2 galerii principale separate și paralele, câte una pentru fiecare sens de mers, denumite Tunelul Daniela, pentru sensul de mers Sibiu-Pitești, și Tunelul Alina, pentru sensul de mers Pitești-Sibiu) are 1350 de metri – sau 2700 metri lungimea totală a ambelor galerii –, iar pe progresul actual ar urma să fie străpuns la finalul anului cu estimarea de finalizare a lotului Curtea de Argeș – Tigveni (10 km) în 2026, mai devreme față de termenul din contract, anul 2027.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.