×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 2

Copreședintele PNL Vasile Blaga a declarat miercuri că Partidul Național Liberal, rezultat din fuziunea PNL cu PDL, este înregistrat începând de marți în Registrul partidelor politice, informează Agerpres."De ieri (marți — n.r.) suntem înregistrați în sfârșit în…
Conducerea Consiliului Judeţean a prezentat miercuri modul în care se împart banii în anul în curs. Este vorba de un buget total de 276.000.000 lei. În ceea ce priveşte principalele direcţii de cheltuire a fondurilor Consiliului Judeţean,…
Aleșii locali care au decis să rămână independenți sau care și-au schimbat partidul beneficiind de prevederile OUG nr 55/2014 nu își vor pierde mandatul. Vicepreședintele PLR Andrei Gerea a explicat că efectele unei legi nu se pot…
Săptămâna trecută, ministrul Finanțelor Darius Vâlcov a fost prezent în Argeș, el declarând că sunt Argeșul pleacă cu prima șansă în regiune pentru a avea șefia Direcției Regionale de Administrare mari Contribuabili, principalul atu fiind uzina Dacia.Și…
Data ca sigura plecarea sa la conducerea noii structuri care se va face prin contopirea AJPIS si Inspectia Muncii, în functia de secretar de stat, prefectul Mihai Oprescu sustine ca prefera statutul de functionar public, insa si-a…
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, aflat într-o vizită oficială la Bruxelles, s-a întâlnit marți cu Comisarul European pentru Politică Regională, Corina Crețu, și a participat la întâlnirea anuală dintre Autoritățile de Management din România și serviciile Comisiei…
Prefectul de Argeş, Mihail Oprescu, a declarat deschis că este nemulţumit de activitatea şi managementul Finanţelor Publice Argeş. Acest fond de nemulţumire, vine, spune prefectul pe "o lipsă constantă de comunicare". De altfel, în acest sens Oprescu…
Dacă lucrurile nu se vor schimba, la conducerea PNL Argeș va ajunge Dan Bica! Ceea ce prevesteam se va îmtâmpla. PNL, tocmai în Argeș, a fost încălecat de PDL, iar Ion Popa este foarte aproape de a…
Un nou scandal zguduie CJ Argeș. Executorul judecătoresc Eugen Fieraru şi avocatul Mihai Cocaină, consilier județean PNȚCD, ales pe lista AAM, au fost condamnaţi de Curtea de Apel Bucureşti la câte 5 ani şi 4 luni de…
n sala mare a Consiliului Judeţean Argeş, ministrul Finanţelor, Darius Vîlcov, prefectul de Argeş, Mihail Oprescu, preşedintele interimar al PSD Argeş şi senatorul Şerban Valeca, şi deputatul PSD de Argeş şi chestorul Camerei Deputaţilor, Mircea Drăghici, au…
Vineri, ministrul Finanţelor Publice, Darius Vîlcov a venit în Argeş pentru a participa la o discuţie punctuală atît cu primarii social - democraţi prezenţi la Comitetul Executiv Lărgit al PSD, dar şi cu reprezentanţii judeţului. După această…
Șerban Valeca, președintele interimar al PSD, a anunțat că în curând social-democrații vor curma discuțiile privind nominalizarea celui de al doilea vicepreședinte al CJ Argeș. El va fi cu siguranță tot de la PSD, chiar dacă majoritatea…
Conducerea noului PNL a avut astăzi o ședință de lucru unde, printre alte subiecte importante, au stabilit cine vor fi liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaților și Senat. Grupul parlamentar din Camera Deputaților va fi condus de…
Președintele CJ Argeș Florin Tecău nu a pierdut nimic în urma scandalului iscat după publicarea discuțiile pe care le-ar fi purtat pe Facebook cu redactori mai mult sau mai puțin ai săptămânalului Ancheta, discuții pe care credea…
Radu Pricop, ginerele fostului preşedinte al României, a primit câştig de cauză în dosarul Moşia Brătienilor. Judecătoria Piteşti a respins cererea Prefecturii Argeş de revizuire a sentinţei prin care ginerele lui Traian Băsescu, alături de alte 11…
Trezorierul PSD, deputatul Mircea Drăghici a ținut să spulbere zvonistica din interiorul partidului și din zona publică și a anunțat răspicat că nu își dorește să preia conducerea PSD Argeș. "Vreau să spun foarte clar că nu…
Ministrul delegat pentru Dialog Social Liviu Pop a anunțat la Pitești că mai multe modificări aduse Codului Muncii vor intra în vigoare după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003…
Tudor Pendiuc a fost suspendat din funcția de primar al Piteștiului, atribuțiile sale fiind preluate de viceprimarul Cornel Ionică. Prefectul județului Argeș, Mihail Oprescu, a anunțat joi că a semnat ordinul de suspendare din funcție a primarului…
Senatorul Șerban Valeca, președinte executiv al PSD Argeș, susține că aleșii locali care au profitat de ordonanța de guvern care le-a permis, înainte de alegerile prezidențiale să își schimbe partidul, nu își vor pierde mandatele, în ciuda…
Ședința Biroului Județean al PSD Argeș de miercuri, în urma căreia s-a votat ca Șerban Valeca să fie propus conducerii centrale pentru a prelua conducerea interimară a filialei județene, a scos la iveală cât de mult a…

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.