Asistenții medicali argeșeni promovează alimentația la sân

By Pro Arges August 01, 2019 126

 În perioada 1-7 august are loc Săptămâna Mondială a Alimentației pentru promovarea și încurajarea alimentației la sân, alăptarea fiind una dintre cele mai eficiente modalități de a oferi copiilor de pretutindeni cel mai bun început în viață.
În acest an, sloganul sub care se derulează campania este “INFORMAȚI PĂRINȚII, PROMOVAȚI ALIMENTAȚIA LA SÂN ! ACUM ȘI PENTRU VIITOR !”. Misiunea acestei campanii este de a contribui la nutriția optimă a copiilor până la împlinirea vârstei de 24 de luni. Mesajele cheie pentru promovarea alimentației la sân propuse de OMS pentru acest an sunt centrate pe alăptarea ca primă imunizare, cea mai eficientă și cea mai ieftină metodă de creștere a imunității copiilor; ca cel mai bun start în viață, ca drept al fiecărui copil.
Alăturându-se inițiatorilor campaniei mondiale, Ordinul Asistenților Medicali Argeș, împreună cu Alianța pentru Sănătatea Mamei și Copilului (SAMAS) Pitești organizează în data de 6 august, ora 15.30, în Pitești, Hotel Victoria, evenimentul științific cu tema ”ÎMPREUNĂ PROMOVĂM ALĂPTAREA”, la care sunt așteptați să participe peste 200 de asistenți medicali argeșeni, cât și părinți interesați.
Obiectivul major al acestui eveniment este creșterea nivelul de informare, conștientizare și responsabilizare a populației privind alimentația și sănătatea nou-născutului și copilului mic, prin creșterea accesibilității la informații de specialitate de bază, precum și diseminarea unor noutăți științifice legate de această temă.
Beneficiile alimentației la sân pentru copil sunt multiple, dintre care evidențiem: asigură o creştere fizică şi psihică echilibrată; protejează copilul de infecţii microbiene, virotice și fungice; reduce riscul enterocolitei necrfozante și a retinopatiei la prematur; reduce riscul diabetului zaharat de tip 1 și tip 2; reduce riscul obezității, previne malnutriția; reduce riscul anemiei feriprive; reduce riscul morții subite; asigură o dezvoltare cerebrală cognitivă și vizuală optimă; interdependența reciprocă prin alăptare a mamei și copilului; fundamentează legătura mamă-copil și reduce tulburările emoționale și de adaptare a copilului în adolescență.
”Cuvântul cheie este „ÎMPREUNĂ” și nu se referă doar la alăptare. Contextualizat, conotația lui este mult mai puternică, dorindu-se reflectarea unui demers întreprins ”ÎMPREUNĂ”: mame, personal medical, organizație profesională, cu toate aspectele care converg la realizarea acestui demers,  pentru binele comun: sănătatea copiilor noștri de azi, premisă a unei bune sănătăți a adultului de mâine.” a precizat Estera Stămoiu, președintele Ordinului Asistenților Medicali Argeș.


Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.