Mircea Sararescu

Mircea Sararescu

Klaus Iohannis a fost ales președinte cu turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Conform exit-poll Curs-Avangarde, Klaus Iohannis, candidatul PNL a obținut 67%, în timp ce Viorica Dăncilă a obținut 33% din voturi. Acest exit-poll nu a luat în calcul voturile din diaspora.

Conform exit-poll IRES, Iohannis a obținut 66,5%, iar Dăncilă 33,5%.

În acest context, baronii PSD pregătesc deja debarcarea grupării Vioricăi Dăncilă.

În Argeș au fost prezenți la vot 50,94 % (268.696) de votanți. 30.157 au votat pe liste, și 1.185 la urna mobilă.

Primele declarații ale lui Klaus Iohannis:

România a câștigat astăzi. Românii au fost eroii zilei de astăzi, au mers într-un număr impresionant să voteze și acesta este cel mai important câștig pe ziua de astăzi;

- Românii din diaspora au mers în număr extraorinar de mare la vot;

- Este o victorie importantă. Este cea mai categorică victorie obținută vreodată împotriva PSD;

- Primesc această victorie cu bucurie, cu modestie și cu încredere în România;

- Vă promit că voi fi președintele tuturor românilor, și a celor care m-au votat, și a celor care nu m-au votat. Voi fi și președintele românlor care nu au votat deloc, cu speranța că data viitoare vor merge, totuși, la vot;

Peste 8,9 milioane de români și-au exprimat opțiunea de vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale 2019, până la ora 20:00, prezența la vot la nivel național fiind de 48,9%.

În turul 1, până la ora 20.00, votaseră peste 8,6 milioane de alegători.

Județul cu cea mai mare prezență la vot este Ilfov, cu 66,27%, urmat de Cluj (66,32%) și Sibiu (56,76%).

La polul opus, județele cu cea mai scăzută prezență la vot sunt Harghita (22,34%), Covasna (25,17%) și Vaslui (37,03).

Un incendiu puternic a izbucnit dumincă, după ora 16.00, la mall-ul Sun Plaza din Sectorul 4. Mai multe echipaje de pompieri intervin pentru stingerea incendiului. Se pare că au luat foc două autoturisme. Încă nu se cunosc cauzele incendiului.
Potrivit primelor informaţii, incendiul ar fi izbucnit la subsol, de la un autoturism, după care s-a extins şi la alte autoturisme. Din spatele clădirii pot fi observate degajări mai de fum.
Oamenilor li s-a transmis să-şi abandoneze maşinile în parcarea subterană şi să evacueze clădirea.
Toate persoanele care erau în parcare au fost evacuate și nu sunt persoane rănite. Pompierii acționează la ora transmiterii știrii, nu se mai observă flacără, potrivit ISU BIF.
Civilii au preluat dirijarea traficului în zonă, pentru ca pompierii să poată interveni.

Sursa video:

PRO MEDIA TV

 

În a doua zi a votului în Diaspora au votat 103.989 de români la secțiile deschise în străinătate până sâmbătă, ora 10.00, iar 17.503 sunt votanți prin corespondență, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit BEC. Comparativ, la aceeași oră, la primul tur au fost 88.042.

Până sâmbătă, la ora 10.00, 103.989 de români au votat la secțiile organizate în străinătate pentru cel de-al doilea tur al prezidențialelor, față de 88.042câți au votat în primul tur la aceeași oră. De asemenea, 17.503 sunt votanți prin corespondență, la turul al doilea al alegerilor.

În total, până sâmbătă, la ora 10.00, au fost 121.492 de votanți în Diaspora.

În primul tur al scrutinului prezidențial au fost 25.189 votanți prin corespondență.

Comparativ cu aceeași oră a primului tur, la al doilea tur al alegerilor, sunt cu 15.947 mai mulți români care au votat în străinătate.

Cei mai mulți votanți, până în prezent, au fost la o secție din Londra, și anume 978 de votanți. Multe persoane au votat și la Chișinău, 820 și respectiv Bruxelles - 744. La polul opus, este Harare, Zimbabwe, unde a fost tot un singur votant, iar în Addis Abeba, Etiopia și Luanda, Angola s-au prezentat la urne două persoane.

Votul pentru cel de-al doilea tur al alegerilor pentru desemnarea Președintelui României a început în străinătate, vineri, 22 noiembrie, la Auckland, în Noua Zeelandă, la ora 01.00, ora României (ora 12.00 ora locală), la secția de votare nr. 17, cea mai îndepărtată secție de votare organizată în afara granițelor României.

Votul în cadrul celor 838 de secții organizate în străinătate se desfășoară pe parcursul a trei zile: vineri, 22 noiembrie 2019, în intervalul orar 12.00 – 21.00, sâmbătă, 23 noiembrie 2019, și duminică, 24 noiembrie 2019, în intervalul orar 07.00 – 21.00.

În campanie electorală pentru Klaus Iohannis, Ludovic Orban, ajuns premier, a vizitat și el uzina Dacia de la Mioveni, în locul președintelui care, după cum știe, preferă exclusiv mașinile nemțești. Ceea ce a fost însă cu adevărat amuzant a fost o declarație pe care acest mini-Boc a făcut-o, care aproape că i-a șocat pe cei din conducerea Dacia, săturați și ei, la fel ca și noi și toți transportatorii, de promisiuni. Orban a spus că dacă era ministru al Transporturilor, ar fi terminat deja autostrada. El, care vorba aceea, nu a construit, cât a fost ministru, de fapt nimic. A venit și a tăiat panglica la centura Piteștiului, când a mai prins din ea practic datul cu vopsea, pentru că ea fusese construită în guvernul PSD.

Până la urmă, Orban a anunțat că va face el ce nu a făcut nimeni în România, că va urgenta cu motoarele turate la maxim (tot era pe la Renault) autostrada Pitești-Sibiu și drumul expres Pitești-Craiova. Desigur, Orban nu a dat termene. "Obiectivul nostru este să deblocăm și să pornim rapid toate proiectele de infrastructură pe care le are România. În acest sens, domnul ministru a mișcat o serie de lucruri în ultimele două săptămâni. Se va permite lucrarea pe tot tronsonul 2 al drumului expres Pitești-Craiova. Traversarea Balșului la ore de vârf reprezenta o probă de rezistență psihică pentru șoferi. Am prezentat stadiul actual și care sunt pașii ce trebuie urmați să ajungem cât mai repede în faza de construcție și cu Sibiu-Pitești. În 2007 am fost pe centura Piteștiului și am anunțat că lucrările la autostrada de centură vor fi gata în 6 luni, atunci erau gata vreo 52%. Mulți au râs de mine, dar au fost gata la timp, fără probleme până acum, după 12 ani. Dacă aș fi rămas ministru al Transporturilor, să fiți siguri că autostrada era gata! ne plimbam și pe centura Bucureștiului și drumul expres Pitești-Craiova. Când am plecat de la minister, aprobasem documentația tehnico-economică pentru acest drum expres", a declarat Orban.

Oraşul Mioveni va găzdui, în perioada 23 – 24 noiembrie 2019, Turneul de Minivolei din cadrul Campionatului Național.
Sportivele de la CS Dacia Mioveni 2012, pregătite de Gabriela Ayza, vor juca pe teren propriu cu echipele: CS Muscel, ACS Volei Craiova și CSS Tg.Jiu.

Iată programul partidelor:

Sâmbătă, 23 noiembrie:

De la ora 10.00: CS Muscel - ACS Volei Craiova
De la ora 11.30: CS Dacia Mioveni 2012 - CSS Tg.Jiu
De la ora 16.00: CSS Tg.Jiu - ACS Volei Craiova
De la ora 17.30: CS Mucel - CS Dacia Mioveni 2012.

Duminică, 24 noiembrie:

De la ora 09.30: CS Muscel - CSS Tg.Jiu
De la ora 11.00: CS Dacia Mioveni 2012- ACS Volei Craiova.

Turneul se va juca în sala de sport a Școlii ¨Liviu Rebreanu¨ din Mioveni, iar intrarea pentru spectatori va fi liberă.

Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu, alături de principesa Sofia, vor lua parte sâmbătă, la Curtea de Argeş, la ora 12.00, la parastasul Regelui Mihai I, la împlinirea a doi ani de la moartea acestuia, informează Casa Regală.
Serviciul religios va avea loc la mormântul suveranului, în pridvorul Noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale.
Rugăciunea de la mormânt se va desfăşura privat, doar în prezenţa Familiei Regale.
„Toţi cei care doresc să ia parte la acest eveniment sunt bine veniţi. Accesul publicului va fi permis în faţa Noii Catedrale de la Curtea de Argeş, iar după ceremonie, în Pridvor, unde vor putea fi depuse flori la mormânt”, mai precizează Casa Regală. Regele Mihai I a murit la 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa sa din Elveţia.
Regele a fost înmormântat la Catedrala Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş.

La fel ca și înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, deputatul PSD Mircea Drăghici a fost în zona Curtea de Argeș în campanie electorală. Deputatul de Argeș a stat de vorbă cu oamenii și, împreună cu ai săi colegi, a încercat să îi convingă pe aceștia să o voteze pe candidata PSD la președinție. Surpriza a venit de la o postare pe facebook, în care Mircea Drăghici a promovat frumusețea naturală a zonei, semn că, dincolo de politică, frumusețea lăsată de Dumnezeu este apreciată oricând.

"Sunt locuri în care timpul se oprește pentru a le privi frumusețea. Aici, în localitățile din Colegiul Curtea de Argeș, toamna care a surâs în toată această campanie ne-a dăruit un regal de culoare, de liniște și de bine", a subliniat Mircea Drăghici, alăturând o imagine surprinsă în colegiul său.

Sursa:
Deputatul de Argeș Andrei Gerea s-a arătat dezamăgit de faptul că nu a existat o dezbatere reală între cei doi candidați ajunși în turul al doilea pentru alegerile prezidențiale. Vicepreședintele ALDE a arătat, într-o postare, că era nevoie de o astfel de dezbatere nu pentru ca românii să îi cunoască pe candidați, sau pentru ca cei doi candidați să se recunoască între ei, ci pentru ca cetățenii să afle cum percep și ce soluții propun cei aceștia pe temele importante ale societății."Suntem la final de campanie electorală. Așa cum am spus și într-o emisiune în care am fost invitat, la debutul campaniei pentru turul al doilea, cred că se impunea, din respect pentru cetățenii români, cel puțin o dezbatere între cei doi candidați.

Avem parte de conferințe de presă cu prelungiri, mitinguri electorale sau simpozioane.
Cred că ambii candidați trebuiau să fie față în față, pentru a răspunde la temele importante (care au lipsit altfel chiar și din conferințele de presă). Să nu uităm că vorbim de cea mai înaltă funcție în stat și că acel candidat care va fi ales președinte poartă o responsabilitate uriașă în acest context. Am fi avut nevoie de o dezbatere, democratic vorbind, pentru ca românii, indiferent dacă sunt în țară sau în străinătate, să voteze în cunoștință de cauză.
Este tot mai evident că avem nevoie de un restart real nu doar în societatea românească, ci și în clasa politică", a afirmat Andrei Gerea.

 

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare nowcasting Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pentru zone din opt judeţe.

Astfel, până la ora 23:00, în localităţi din judeţele Ialomiţa, Argeş, Buzău, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Dâmboviţa şi Teleorman vântul va sufla cu viteze la rafală, local, cu 55 - 60 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.

Fostul președinte al României, Emil Constantinescu, a povestit câteva momente din viața sa, care l-au marcat profund.

Argeșeanul a povestit cum a reușit să scape de două atentate care nu l-au vizat însă în mod direct. ”Când am fost cu colegul meu Popescu, în '80, la un congres în Franța, ca să vezi ce înseamnă destinul: După ultima zi, trebuia să mai stăm o zi la Veneția că eram în circuit. Hai să mâncăm. Seara, am schimbat trenul, iar a doua zi am văzut la televizor că teroriștii au aruncat în aer exact vagonul acela al nostru!”, a povestit el.

”Am fost recent la un târg de Crăciun la Berlin. Am plecat, am ajuns la aeroport și am primit telefon de la Alina Stan că a avut loc un atentat chiar în locul unde fusesem cu o oră și jumătate înainte! Deci, sunt un beneficiar al acestei extraordinare pronii cerești. Nu cred că această este importantă. Important este nu cât trăiești, ci cum trăiești și modul cum faci alegeri în anumite răscruci ale vieții”, a mai spus fostul președinte Emil Constantinescu la lansarea cărții sale, potrivit România Tv.

Fostul consilier prezidențial Dorin Marian a vorbit despre o întâmplare de pe vremea când Emil Constantinescu candida la președinție, la lansarea volumului "Emil Constatinescu 80 - Om de stiinta, om de stat. Marturii".

"Chestiile care păreau dramatice pe vremea aia, acum par banale și normale. Zilele și nopție pe care le-am petrecut cu președintele în sediul MAI, când cu marșul minerilor, acum mi se par normale. Telefonul generalului Degeratu la ora 2 noaptea care îmi spune: Acum 5 minute, rușii ne-au cerut survol peste România, să ducă echipament și trupe în Serbia, trebuie să-l trezim pe președinte. Și asta mi se pare normal. Eu îi spun generalului Degeratu: Chestia cu trezitul e cea mai ușoară că probabil nu doarme la ora asta, dar care e recomandarea? Eram la Dorohoi, campania din '96 și coboară din mașină și o mare de oameni, literalmente îl ia pe brațe și pleacă, pleacă cu candidatul. Mugur Ciuvică și Marius Dumitru, care erau antemergători, erau disperați, le văd și acum privirile cum se uitau la mine, că le pleacă candidatul. Nicu Anghel, care era omul din spatele frontului îmi face semn: Stai liniștit că e de bine. Și dispare și el în marea de oameni. Ne luăm după oameni, ajungem într-un final. Îl duseseră într-o direcție contrară total unde trebuia noi să mergem. Îl găsim într-o piațetă mică, înconjurat de 10-15 copii, în picioarele goale și vorbea foarte calm cu vreo 20 de bărbați care îi spuneau ce nevoie de locuri de muncă e în zona Moldovei. Până și amintirea asta care mi se părea atunci dramatică, acum mi se pare comică", spune Dorin Marian, fost consilier prezidențial.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.