COVID Argeș: 65 de noi cazuri. 3 morți. Record la nivel național

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.724 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 6.574 de  persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 26.10.2020 (10:00) – 27.10.2020 (10:00) au fost raportate 104 decese (56 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 10 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani.

100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.758. Dintre acestea, 824 sunt internate la ATI.

 

Instituția Prefectului Argeș informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județ se prezintă astfel:

-persoane aflate în carantină instituționalizată: 0;
-persoane ieșite din carantină instituționalizată: 1493;
-persoane aflate în izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 1344, dintre care 655 în carantină la domiciliu și 689 în izolare;
-persoane ieșite din izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 13268;
-persoane internate în spital: 410 (ieri 411);
-persoane internate la ATI: 29 (ieri 35);
-persoane vindecate: 5629 (ieri 5573);
-persoane diagnosticate pozitiv: 6579 (ieri 6514);
-cazuri nou confirmate, în ultimele 24 de ore: 65 (ieri 33);
-număr teste efectuate în spitalele publice: 49484 (dintre care 461 în ultimele 24 de ore);
-persoane decedate de la începutul pandemiei: 261 (ieri 258).
Deces 259: Bărbat, 82 de ani, cu comorbidități: fibrilație atrială cronică, HTA mediu, boală cardiacă ischemică;
Deces 260: Femeie, 74 de ani, cu comorvidități: pneumotorax anterior bilateral, pneumomediastin, emfizem subcutanat;
Deces 261: Femeie, 64 de ani, cu comorbidități: HTA, diabet zaharat tip II, boală renală cronică, obezitate grad I.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.