Estera Stămoiu: Asistenții medicali ageșeni au devenit o forță

Asistenții medicali au căpătat, în ultimii ani, grație modificărilor legislative, un statut de sine stătător și sunt recunoscuți pentru activitatea pe care o fac, chiar dacă, atunci când vorbim despre sistemul medical, în general oamenii se gândesc în primul rând la medici, uitând restul de personal din unitățile medicale care depun eforturi pentru a asigura un act medical de o calitate în continuă creștere pacienților.

Potrivit președintelui OAMGMAMR Argeș, Estera Stămoiu, dacă la începuturile instituției posibilitățile de desfășurare a activității erau reduse, între timp ,,au fost făcuți pași importanți, din punct de vedere legislativ, pentru consolidarea identității instituționale și a statutului profesiei de asistent medical ceea ce a permis inițierea și desfășurarea unor campanii și proiecte de sănătate menite să vină în sprijinul argeșenilor, dar și unei game variate de cursuri de educație continuă pentru asistenții medicali din județul nostru care au devenit, așa cum au remarcat și autoritățile, O FORȚĂ”.

Declarația a fost făcută în cadrul evenimentului care a marcat închiderea Conferinței ZILELE ASISTENTULUI MEDICAL ARGEȘEAN, cu tema ,,Indiferent de loc, în orice condiții, acces la sănătate”, a fost una de colecție.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.