IMPORTANT ! OAMGMAMR FILIALA ARGEȘ ÎNCEPE ACTIVITATEA DE ELIBERARE A AVIZULUI ANUAL PENTRU AUTORIZAREA EXERCITĂRII PROFESIEI DE ASISTENT MEDICAL PENTRU ANUL 2023

By Pro Arges Octombrie 10, 2022 89

În perioada 10.10 – 20.12.2022 OAMGMAMR Filiala Argeș derulează activitatea de eliberare a avizului anual necesar exercitării profesiei de asistent medical generalist/asistent medical/moașă pentru anul 2023.
Avizarea pentru exercitarea profesiei a asistenților medicali angajați în spitale, se derulează conform procedurii din anii precedenți, prin reprezentanții OAMGMAMR Filiala Argeș din unitățile sanitare respective.
Documentele necesare eliberării avizului anual se transmit pe adresa de e-mail  HYPERLINK "mailto:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea." Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., în format PDF (nu se prelucrează documente de tip fotografie-JPEG, BMP):
– cerere tip (se descărcă de pe site-ul www.oammr-arges.ro, link-ul Informații utile/Formulare tip);
– copie a poliței de asigurare de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională (asigurare de malpraxis) valabilă pentru perioada 01.01.2023 – 31.12.2023 (se păstrează limitele aplicate şi în anul 2022).
– extras din Revisal (Raport per salariat) semnat de angajator, excepție fac asistenții medicali din unitățile sanitare care virează cotizația lunar;
– numărul mimim de 30 credite EMC cumulat în anul 2022 (se vor depune în copie certificate, diplome, atestate etc. pentru cursuri/manifestări, care nu au fost transmise către filială anterior solicitării avizului); asistenții medicali care nu au exercitat profesia pe o perioadă de 6 luni din anul 2022, nu au obligația cumulării creditelor în anul 2022.
– copie a documentelor care atestă modificări ale contractului individual de muncă, după caz;
-copie a documentului care atestă plata cotizației de membru pentru anul 2023, excepție fac asistenții medicali din unitățile sanitare care virează cotizația lunar.
NOTĂ:
- Asistenții medicali pensionari care își continuă activitatea vor depune și certificat de sănătate fizică și psihică în vederea eliberării avizului.
- Asistenții medicali voluntari vor depune în copie contractul de voluntariat, însoțit de fișa de voluntariat, încheiat în condițiile Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, cu modificări și completări, iar plata cotizației de membru este în cuantum de 120 lei/an.
- Asistenții medicali care exercită profesia în regim independent ca persoană fizică independentă (PFI) sau titular de cabinet individual de practică independentă, vor depune în copie contractul de prestări servicii și asigurare de răspundere civilă profesională (malpraxis) pentru limita minimă a răspunderii în valoare de 20.000 euro.
Asistenții medicali aflați în una dintre situațiile enumerate mai jos, vor solicita reînnoirea Certificatului de membru și vor avea în vedere următoarele precizări:
Cei care și-au schimbat numele vor prezenta acte doveditoare, după caz:
・ copie CI;
・ copie a documentului de schimbare a numelui (certificat de căsătorie, hotărâre desfacere căsătorie);
・ Certificatul de membru în original.
Absolvenții de școală postliceală/facultate, care s-au înscris în OAMGMAMR pe baza adeverinței eliberată de unitatea de învățământ, vor prezenta copie legalizată după diploma de absolvire și Certificatul de membru în original.

Pentru buna desfășurare a procesului de avizare și pentru celeritatea acestuia, adresăm rugămintea asistenților medicali să se îngrijească de depunerea completă și corespunzătoare a documentelor precizate în acest anunț.
Plata cotizațiilor de membru se efectuează exclusiv prin transfer bancar în contul RO48BREL0002001799710100, LIBRA INTERNET BANK, Beneficiar OAMGMAMR FILIALA ARGEȘ, CIF 15466107.
NOTĂ: Membrilor OAMGMAMR Filiala Argeș, care la data solicitării nu îndeplinesc condițiile prevăzute mai sus și celor care solicită avizul după data de 31 decembrie 2022, eliberarea avizului anual se va face cu valabilitate doar de la data solicitării și a îndeplinirii tuturor cerințelor legale.
Informații suplimentare pot fi obținute la secretariatul OAMGMAMR Argeș, telefon 0348 401 082 sau la adresa de e-mail  HYPERLINK "mailto:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea." Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

În speranța aceleași colaborări eficiente, vă mulțumim !
Biroul Consiliului Județean al OAMGMAMR Filiala Argeș
Președinte Estera STĂMOIU

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.