,,ÎMPREUNĂ PENTRU O GENERAȚIE SĂNĂTOASĂ” - MISIUNEA OAMGMAMR ARGEȘ ȘI A SPITALULUI DE PEDIATRIE PITEȘTI PENTRU COMUNITATE

By Pro Arges Iunie 08, 2022 115

Devenit tradiție, simpozionul ,,Împreună pentru o generație sănătoasă”, care are doi parteneri redutabili în domeniul medical argeșean, OAMGMAMR Argeș și Spitalul de Pediatrie Pitești, a numărat, anul acesta, cea de-a X - a ediție.
Inițiat, de către Ordinul Asistenților Medicali Argeș, din preocupare pentru sănătatea copiilor și perfecționarea profesională a asistenților medicali, simpozionul a devenit un etalon în rândul evenimentelor de acest gen și se poate face remarcat cu succes într-o competiție de profil de la nivel național.
Parteneri în acest proiect, profesioniștii din cadrul Spitalului de Pediatrie Pitești, medici și asistenți, au făcut dovada înaltei pregătiri profesionale și a implicării în evenimente ce au avut ca obiectiv acordarea unor servicii medicale de calitate micilor pacienți și aparținătorilor lor.
De această dată, manifestarea științifică, desfășurată în format online, a abordat ca temă un subiect extrem de delicat și anume ,,Impactul COVID asupra pacientului copil, aparținătorilor (părinți) și asistenților medicali”. Acest subiect s-a regîsit în fiecare lucrare dintre cele șaptesprezece lucrări științifice pregătite, dintre care au fost prezentate următoarele:
* Ce este COVID-19? – as.med.pr. în cadrul Laboratorului de analize, Codruța Badea;
* Cum ne-a afectat pandemia COVID-19? - as.med.pr. Silvia Vasile;
* SARS-CoV2 și efectele simțite ale impactului – as. med. pr. în cadrul Blocului Operator, Ana- Maria Vasilescu;
* Impactul COVID-19 asupra copiilor cu tulburări psihice – as. med. pr. Flori Stoica;
* Pandemia COVID-19 prin ochii asistenților medicali de radiologie - as. med. pr. Simona Oțoiu;
*Efectul pandemiei asupra părinților copiilor internați în terapie intensivă – as. med. pr. Ion Mihalache;
* Pandemia COVID-19 resimțită în terapie intensivă – as. med. pr. Gabriela Stancu;
* Efectele pandemiei SARS-CoV-2 asupra pacientului copil - as. med. pr. Alin Spălățelu;





Președintele Ordinului Asistenților Medicali Argeș, Estera Stămoiu, a evidențiat, încă de la începutul evenimentului, importanța investiției în bunăstarea și siguranța asistenților medicali la locul de muncă.
A accentuat acest subiect medicul Tudor Ionescu, managerul Spitalului de Pediatrie Pitești, în mesajul său, transmis după ce a prezentat o radiografie a impactului pandemiei asupra pacienților copii și a cadrelor medicale:
,,Ne-am dat seama că trebuie să fim mult mai atenți în privința siguranței. Și la nivel internațional au fost introduse reguli de siguranță a salvatorului. Pe de altă parte, ne-am dat seama că trebuie să ne comportăm altfel și că trebuie să fim mult mai atenți cu materialul de protecție, în privința metodologiei, în privința protecției. Este deci evident că pe întregul mapamond s-a schimbat sistemul sanitar, s-a schimbat modul de a interveni. Partea defensivă este mult mai accentuată în momentul de față. Dacă acum doi ani și jumătate masca nu era purtată decât în cazuri foarte rare, în momentul de față, când intri într-o unitate medicală, indiferent că ești restricționat sau recomandat de anumite protocoale, este clar că te protejezi și îți pui imediat mască.
Eu țin să le mulțumesc colegilor asistenți medicali pentru că au depus, într-adevăr, în această pandemie, un efort deosebit și au fost și în spital și în tot ceea ce privește sistemul de sănătate în prima linie și, încă o dată, se pare că am reușit să facem față cu brio și cu cât mai puține pierderi. De asemenea, salut continuitatea acestui proiect și îi felicit pe toți cei implicați în organizarea și păstrarea lui deoarece este important săcăm, să lucrăm în echipă pentru a identifica și implementa cele mai potrivite soluții ce au ca obiectiv sănătatea comunității și siguranța personalului din unitățile sanitare”.
Cu emoția firească a celui care dă tot ce are mai bun în organizarea unui proiect de suflet, Neli Homeghiu, vicepreședinte OAMGMAMR Argeș și asistent medical pediatru cu vastă experiență și de necontestat, a adresat următorul mesaj: ,,An de an, acest simpozion crește și îmi înmulțește satisfacția. Este unul dintre roadele muncii mele care însumează peste patru decenii de activitate desfășurată în slujba sănătății celor mici. Iubesc copiii și, din această mare dragoste și responsabilitate pentru ei, consider că este necesar ca noi, profesioniștii din cele două instituții și nu numai, să ne unim forțele pentru a crea premisele unei generații ce crește sănătos și frumos, din toate punctele de vedere. Subiectul pe care l-am adus anul acesta în discuție este unul important, dar destul de dificil de abordat. Impactul pandemiei de COVID-19 a fost destul de mare asupra fiecăruia dintre noi , adulții, și, cu atât mai mult, cei mici, fie că au fost pacienți sau nu, au avut de suferit. Pandemia nu a lăsat doar răni fizice, ci și psihice și se impune ca fiecare specialist să acționeze pe zona sa de competență pentru a diminua acest impact. Le adresez mulțumiri colegilor de la Spitalul de Pediatrie pentru susținerea acordată cu fiecare ocazie și pentru implicarea în acest proiect care, an de an, își întărește rădăcinile, dar și echipei de la OAMGMAMR Argeș pentru sprijinul constant oferit”.
Întotdeauna un suport moral, nu doar profesional, al asistenților medicali argeșeni, președintele OAMGMAMR Argeș, Estera Stămoiu, a menținut, în mesajul transmis, traiectoria de la început subliniind necesitatea investițiilor în domeniul pe care îl reprezintă, precum și a siguranței lucrătorilor din unitățile sanitare.
,,Îi mulțumesc doamnei vicepreședinte Neli Homeghiu pentru perseverența și dăruirea puse în slujba asistenților medicali, fiind parte fundamentală a realizării acestui eveniment. Este evident că asistenții medicali au lucrat timp de doi ani de zile într-un mediu deosebit de dificil. Este incontestabil că pandemia a avut un impact major asupra personalului din sănătate. Este clar că este nevoie de un efort colectiv pentru eliminarea unor factori de risc care afectează profesioniștii. Nu întâmplător tema ICN din acest an este investiția în asistența medicală și două dintre domeniile în care sunt necesare investițiile sunt tocmai acestea: bunăstarea asistenților medicali și siguranța acestora. Menținerea sănătății fizice și psihologice a asistenților medicali este fundamentală. Pentru a satisface actualele, dar și viitoarele nevoi de sănătate este necesară adoptarea unor schimbări sistemice pentru diminuarea sau eliminarea multor factori de risc ce afectează profesia.
Apreciez în mod deosebit tema abordată în lucrările științifice pregătite pentru această ediție a simpozionului ,,Împreună pentru o generație sănătoasă”. Pandemia de COVID-19 a lăsat urme adânci și greu de estompat. Micii pacienți diagnosticați cu COVID-19 reprezintă o categorie extrem de vulnerabilă, iar impactul pe care pandemia l-a avut asupra lor s-a răsfrânt, în mod inevitabil, și asupra aparținătorilor și asistenților medicali. Pentru fiecare copil afectat de COVID-19 au existat cel puțin doi-trei adulți care au empatizat cu suferința sa. Cu toate acestea, nu trebuie să permitem acestor cifre să ne copleșească. Stă în puterea noastră să luăm măsuri, cât mai din timp posibil, pentru a atenua sau chiar elimina impactul negativ al pandemiei de COVID-19. Potrivit datelor furnizate de UNICEF,,impactul asupra sănătății mintale și a bunăstării copiilor și tinerilor continuă să cântărească greu. La nivel global, cel puțin unul din șapte copii a fost afectat în mod direct de măsurile de carantină. Întreruperea rutinei, a educației, a activităților recreative, dar și grijile legate de veniturile și sănătatea familiei îi fac pe mulți tineri să încerce sentimente de teamă, furie și îngrijorare pentru viitorul lor”.
Se impune, așa cum am menționat mai sus, ca punct de pornire absolut necesar, să identificăm persoanele asupra cărora amprenta COVID-19 a fost covârșitoare. Pasul doi este acela de a determina aceste persoane să recunoască nevoia de sprijin profesionist, iar pasul trei să accepte acest sprijin. Când spun sprijin fac referire la tot suportul moral, profesional, financiar, social, terapeutic de care este nevoie pentru a reduce semnificativ impactul COVID-19. Pentru a satisface actualele, dar și viitoarele nevoi de sănătate este necesară adaptarea unor schimbări sistemice pentru diminuarea sau eliminarea multor factori de risc ce afectează profesia.
Ce putem face noi, asistenții medicali?

În calitatea de reprezentant al Ordinului eu vreau să îmi iau angajamentul că, în perioada următoare și până la sfârșitul anului, vom dezvolta și vom face o prioritate din aceste programe de formare care să fie centrate pe siguranța asistentului medical la locul de muncă. Este nevoie și de un efort din partea angajatorilor, și mă bucur că sunt alături de noi. Și vreau să subliniez, din nou, că Spitalul de Pediatrie rămâne un reper și un model în ceea ce privește implicarea angajatorului în privința susținerii asistenților medicali. Angajatorii pot implementa proceduri și mecanisme de protecție a asistenților medicali la locul de muncă.
Ce poate face societatea? Ceea ce a făcut și poate că ar fi foarte bine să își continue această atitudine și anume să sprijine și să recunoască rolul crucial al asistentului medical și contribuția pe care au avut-o și pe care o au asistenții medicali în furnizarea serviciilor de sănătate. Și, nu în ultimul rând, bineînțeles că pot acționa și trebuie să acționeze factorii de decizie care pot sprijini și include în planurile strategice de dezvoltare ale comunităților locale acest suport pentru asistenții medicali. Putem crea și susține un mediu de echipă și o cultură pozitivă la locul de muncă. Putem prioritiza propria sănătate și bunăstare prin menținerea unor comportamente și atitudini sănătoase.
Am încredere în asistenții medicali argeșeni, bine pregătiți și empatici că vor rămâne un factor decisiv în această misiune de a limita sau elimina impactul COVID-19 asupra micilor și marilor pacienți, dar și asupra propriei persoane. Cu cât ne implicăm mai mult cu atât șansele de reușită sunt mai mari și mai aproape. Este calea singură și sigură de a lupta ,,Împreună pentru o generație sănătoasă”.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.