Primăria ar putea fi obligată să evacueze deșeurile toxice de pe platforma ARO Câmpulung

By Aprilie 07, 2015 1021
 Dacă cei de la Global Eco Center nu se vor ţine de planul de evacuare al deşeurilor de pe platforma ARO de la Câmpulung, acest lucru se pare că va rămîne în responsabilitatea autorităţii locale, adică a Primăriei Câmpulung. 
În octombrie 2013, la depozitul de deşeuri periculoase şi nepericuloase de pe platforma fostei uzine ARO a izbucnit un incendiu. După inventarierea tuturor deşeurilor, periculoase şi nepericuloase, şi după lungi discuţii s-a ajuns la un consens între toţi factorii implicaţi ajungîndu-se la un plan de evacuare, ce pînă acum n-a fost respectat.
În prima etapă s-au ridicat doar 14 tone din 315 tone. Prefectul a explicat că  "dacă firma nu respectă termenele convenite se pare că ridicarea deşeurilor va cădea la autoritea locală - Primăria Câmpulung".
Pe 11 martie, echipa mixtă de control cons­ti­tui­tă prin ordinul prefectului a verificat pe Platforma fostei Uzi­ne ARO, stadiul respectării obligaţiilor de mediu stabilite în sarcina operatorului în momentul încetării activităţii. Potrivit calendarului acceptat de evacuare a deşeurilor, pînă la sfîrşitul anului 2015, trebuie evacua­te cele circa 2.100 de tone de deşeuri periculoase, iar pînă la finele lui 2016, cele circa 1.000 de tone de deşeuri ne­periculoase. Deşi în prima etapă, ce a avut ca termen 31 decembrie, trebuiau evacuate 315 tone, nu s-au evacuat decît 14 tone. În etapa a doua, ce a avut ca termen data de 31 martie, ar trebui evacuate alte circa 470 de tone de deşeuri periculoase. Un control pentru verificarea respectării planului de evacuare av fi făcut undeva după Paşte.
Obligaţiile de mediu la încetarea activităţii pentru operatorul GLO­BAL ECO CENTER SRL cad în sarcina administratorului special şi au fost dispuse de Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş pe 31 octombrie 2014, în baza graficului de evacuare a deşeurilor pericu­loa­se şi nepericulase de pe ampla­sament.
 
 
 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.