Rezultatele Adunării Generale a Consiliului European al Asistenților Medicali prezidată de Mircea Timfote

La data de 18  noiembrie a.c., președintele OAMGMAMR, Mircea Timofte a prezidat sesiunea semestrială a Adunării Generale a Consiliului European al Asistenților Medicali. În cadrul întâlnirii, au fost prezentate raportul președintelui ENC pentru anul 2021, precum și obiectivele strategice ale organizației pentru anul viitor.

Astfel, campania ENC pentru susținerea vaccinării anti-Covid-19, promovarea intereselor profesiilor de asistent medical și moașă pe lângă instituțiile europene, intervenția președintelui ENC în sesiunea dedicată forței de muncă în cadrul Adunării Mondiale a Sănătății, activitățile pentru consolidarea poziției și vizibilității Centrului European de Excelentă în Educație Medicală Continuă, unde ENC acționează în calitate de membru fondator, sunt doar câteva din exemplele eforturilor organizației în aceste circumstanțe excepționale. De altfel, Prof. Thomas Kearns, Directorul Executiv al Facultății de Asistenți Medicali și Moașe din cadrul RCSI, Irlanda a prezentat raportul Centrului, punctând o serie de parteneriate și granturi pe care instituția de cercetare urmează a le implementa în perioada următoare. 

În același timp, continuarea campaniei europene de susținere a vaccinării anti-Covid19, întărirea relației cu reprezentanții Comisiei Europene, implementarea proiectului bursa ENC pentru merite excepționale în profesie, precum și o implicare mai activă a organizației în parteneriate și consorții în cadrul unor finanțări europene reprezintă unele din direcțiile pentru acțiune în anul 2022.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.