Emoție și Recunoștință! Acestea au fost cele două coordonate care au marcat întâlnirea asistenților medicali de la Spitalul Orășenesc Mioveni cu președintele Ordinului Asistenților Medicali Argeș, Estera Stămoiu.
Evenimentul a fost onorat cu prezența de către primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, consilierul pe sănătate din cadrul Primăriei Mioveni, Alina Ciobanu, și echipa de conducere a Spitalului Orășenesc Mioveni: directorul medical, doctor Alex Iacobescu, directorul financiar, economist Adrian Codruț Schneider, medic Laurențiu Savu, asistent șef Rodica Leancă, Aura Rizescu, asistent medical în cadrul spitalului și consilier județean al OAMGMAMR Argeș.
Întâlnirea a ieșit din tiparele oficiale prin modul în care cei doi lideri, Estera Stămoiu și Ion Georgescu, au captat audiența și au reușit să aducă o încărcătură emoțională deosebită pentru fiecare dintre cei aproximativ șaizeci de participanți.
Președintele Ordinului Asistenților Medicali împreună cu echipa sa de consilieri județeni desfășoară, în această perioadă, Maratonul Recunoștinței, o campanie prin intermediul căreia asistenților medicali argeșeni le este dăruită Diploma de Recunoștință și le este conferit titlul ,,Erou pe frontul pandemiei” pentru implicarea și sacrificiile făcute în lupta cu virusul Sars-CoV-2.
Estera Stămoiu le-a transmis asistenților medicali de la Spitalul Orășenesc din Mioveni, atât celor din spitalul verde cât și celor din spitalul COVID și secția de boli infecțioase. mesajul său de apreciere: ,,Ați fost eroi nu pentru o zi sau două, ci ați fost și sunteți eroi de doi ani de zile, zi de zi. Ceea ce s-a întâmplat aici, la Mioveni, este extraordinar. Pentru ceea ce faceți dumneavoastră aș putea să vă mulțumesc de o mie de ori și tot nu ar fi suficient. Nu aș reuși să cuprind recunoștința pentru toate sacrificiile, pentru toate renunțările și eforturile dumneavoastră. Și nu au fost puține. Sunteți profilul unei generații, credeți-mă, dragi asistenți medicali, pe care sunt mândră că o reprezint. Ați arătat tuturor cine sunt cu adevărat asistenții medicali. Și ați făcut-o cu o modestie extraordinară. Nu v-ați plâns, nu ați abandonat lupta, ci dimpotrivă, cu prețul vieții și al sănătății, ați apărat vieți, ați salvat vieți. Vă mulțumesc pentru puterea dumneavoastră, pentru angajamentul, dăruirea, curajul și abnegația dumneavoastră. Pentru că toate acestea au dus profesia noastră pe o culme de unde nimeni nu va mai trebui să ne coboare. Sunteți un exemplu demn de urmat și sunteți moștenirea pe care o lăsăm altor generații. Am această obligație și responsabilitate de a continua colaborarea cu echipa de conducere a spitalului și cu domnul primar Ion Georgescu. Colaborarea este cuvântul care a caracterizat instituțiile pe care le reprezentăm. Și dialogul. De fiecare dată am găsit soluții. Și dacă dumneavoastră ați dus această profesie atât de sus, noi avem responsabilitatea ca acest prestigiu să se păstreze, să crească și să primiți răsplata cuvenită”.
Susținător de necontestat al sistemului de sănătate, primarul Ion Georgescu, omul datorită căruia Argeșul este beneficiar al unicului spital public construit în ultimele trei decenii în România, le-a vorbit asistenților medicali de la Spitalul Mioveni despre eforturile depuse pentru a asigura pacienților un serviciu medical de calitate: ,,Am făcut eforturi să avem aici, la spital, tehnologie deosebită pentru ca dumneavoastră să vă puneți în practică toate cunoștințele pe care le aveți. Echipa medicală înseamnă de fapt, la mine, toată lumea: de la medici până la femeia de serviciu. Într-adevăr, sunteți eroi, mai ales pentru ceea ce ați făcut în ultimii doi ani de zile. Eu îi mulțumesc președintelui Ordinului Asistenților Medicali Argeș, Estera Stămoiu, și o felicit pentru tot ceea ce face. Evident, vă mulțumesc și dumneavoastră, întregului personal medical. Știu că de multe ori în viață contează mai mult o vorbă dulce decât o căruță de bani. V-am apreciat, vă apreciez și vă susțin în continuare. Din punct de vedere financiar, toți cei din conducere încearcă să depună toate eforturile pentru ca lucrurile să meargă bine. Am fost mereu atent și am fost permanent în legătură cu cei din conducere. Vreau să vă urez sănătate dumneavoastră și familiilor dumneavoastră și să nu uitați că, dacă nu v-a spus cineva, vă spun eu, sunteți cei mai buni din sudul țării pe zona spitalelor de covid, iar pe spitalul verde sunteți foarte buni, având în vedere că puteți face și recuperare. În numele Primăriei, al Consiliului Local și al comunității, vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți”.


 ​Directorul medical, doctorul Alex Iacobescu, a vorbit exact din experiența acestei perioade dificile: ,,Am crescut în ultima perioadă. Am trecut de 50% demult ca personal vaccinat, pentru protecția noastră, a tuturor. Am reușit să trecem de aceste momente grele, momente care eu cred că vor mai continua, dar îmi doresc să nu fie  pentru multă vreme. Să nu uităm că profesia pe care ne-am ales-o, aceea de a trata pacienții, înseamnă în primul rând respect de sine, respect pentru aproape, dorința de a face bine tuturor. Țin să vă mulțumesc, pe această cale, tuturor celor care încercați, tuturor celor de multe ori ați venit la muncă obosiți, stresați, bolnavi, în timp ce vă erau copiii lăsați la mama sau bunica. V-ați făcut mereu treaba. Știm destul de bine că au fost multe situații în care unul dintre colegi s-a îmbolnăvit cu această nenorocire de virus și un alt coleg a trebuit să îl suplinească. Pentru toate acestea eu vă mulțumesc. Să nu uităm că, în viitorul apropiat, se va termina și această pandemie. Cred că această pandemie a fost o încercare, un pas care ne-a determinat să ne profesionalizăm și mai mult. Poate acum doi ani nu știam unul ce înseamnă o boală respiratorie. Mulți nu au lucrat pe secția de infecțioase. Acum cred că toți din această sală știu ce înseamnă o boală cu transmisie respiratorie.
Un alt lucru care ne-a învățat această boală a fost importanța echipamentelor personale de protecție. După ce se va termina această pandemie, vă sfătuiesc să luptăm în continuare pentru fiecare pacient pentru că binele pe care îl faci, satisfacția morală pe care o ai atunci când vindeci un om este inimaginabilă pentru fiecare dintre noi”.
La rândul său, medicul Laurențiu Savu, medic de familie cooptat în echipa spitalului pentru a efectua gărzi, le-a mărturisit asistenților medicali și medicilor prezenți că îi sunt ca o adevărată familie și le-a adresat, tuturor, mulțumiri pentru modul în care l-au primit în echipă și pentru sprijinul acordat.
Și directorul financiar, Adrian Codruț Schneider, i-a asigurat pe asistenții medicali de susținere și i-a felicitat pentru implicare și profesionalism.
Aura Rizescu, asistent medical în cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni și consilier județean OAMGMAMR Argeș, a adresat cuvinte de mulțumire colegilor pentru profesionalism și autorităților pentru faptul că au asigurat buna desfășurare a activității subliniind faptul că spitalul din Mioveni a beneficiat permanent de tot ce a fost necesar pentru tratamente de calitate.
Un alt mesaj de suflet a venit de la Rodica Leancă, asistent medical șef Spitalul Orășenesc Mioveni, cea care le-a spus colegilor că reprezintă o adevărată familie și le-a mulțumit pentru toate eforturile pe care le-au făcut împreună, pentru cum au știut să se susțină reciproc în fiecare zi din acești doi ani de pandemie.
Mesajele de apreciere au fost urmate de momentul în care președintele OAMGMAMR Argeș, Estera Stămoiu, a înmânat asistenților medicali prezenți Diploma de Recunoștință. De asemenea, liderul asistenților medicali argeșeni a subliniat faptul că este recunoscătoare autorităților locale nu doar pentru atenția pe care o acordă pacienților care ajung la Spitalul Mioveni, ci și pentru atitudinea față de asistenții medicali din această unitate medicală.
Evenimentul desfășurat la Mioveni reprezintă o dovadă de solidaritate și bună colaborare între instituții, de respect reciproc, dar, mai ales, de profesionalism și omenie. A fost un eveniment cu și despre lideri care se remarcă prin fapte.
Un eveniment cu și despre Eroi! Cu și despre Recunoștință!

Deși suntem într-un context în care distanțarea socială este o măsură benefică de limitare a răspândirii virusului, dar în care apropierea afectivă este cel mai bun liant, Ordinul Asistenților Medicali Argeș, păstrând tradiția ”Zilelor Asistentului Medical Argeșean”, va transmite pe parcursul acestei săptămâni, mesajele membrilor Consiliului Județean al filialei, reprezentanți ai asistenților medicali din unitățile sanitare argeșene. Astfel, citindu-le cuvintele, veți descopri minunatele inimi ale asistenților medicali argeșeni.
Astăzi, punem la dispoziția publicului o primă parte a acestor mesaje.

Vasile Eșanu, Spitalul Municipal Câmpulung
”Spitalul Municipal Câmpulung, nominalizat în 03.04 spital suport COVID-19. Mobilizare generală a asistenților medicali, în timp record și pregătire contracronometru pentru ”războiul” zilelor noastre,
Războiul? Ceva ce s-a întâmplat cândva sau ce se-ntâmplă altundeva, dar care ACUM, în mod neașteptat, ni se întâmplă nouă!
    Secția de Boli infecțioase devide rapid o ”fortăreață” cu zone și trasee bine determinate, cu reguli și proceduri obligatorii, care-ncepe lupta pentru sănătatea bolnavilor COVID.
    Echipa de asistenți medicali infecționiști, cu un exercițiu, antrenament în fața virușilor, își învinge mai ușor temerile, chiar se-mbărbătează în fața ”noului virus”, anticipându-i capitularea în fața imunității colective a infecționiștilor.
    Dincolo dar, misiunea profesională n-a fost deloc ușoară. Dând dovadă de-o rezistență inimaginabilă, într-un ritm de 12/24, neobosit, asistenții medicali acordă îngrijiri bolnavilor COVID și reușesc în cele mai multe cazuri să le restabilească sănătatea, alături de ceilalți membri ai echipei medicale.
    O veste a căzut ca un trăznet peste atmosfera oricum încărcată de război, și anume aceea că 16 cadre medicale din spital au fost infectate. Din acea zi, a mai început o luptă, cea de susținere, de încurajare a colegilor răniți la datorie.
    Desigur, nu doar asistenții medicali din secția de Boli infecțioase luptă... Ea este doar o parte a armatei din spital, cu o contribuție directă, incontestabilă, neobosită în această bătălie.
De ziua noastră, le mulțumesc tuturor colegilor pentru devotament, profesionalism, curaj, spirit de luptă și sacrificiu.
Am încrederea că noi, asistenții medicali, VOM FI ÎNTOTDEAUNA LA DATORIE. Ce trăim astăzi, ne învață și arată tuturor că asistenții medicali sunt capabili de cele mai mărețe lucruri. Chiar și în cele mai grele încercări.
La mulți ani, tuturor!”

Neli Homeghiu, Spitalul de Pediatrie Pitești

”Spitalul de Pediatrie Pitești, stabilit ca spital care tratează copiii diagnosticați cu COVID-19, și-a organizat activitatea astfel încât să răspundă cât mai bine acestei provocări.
În acest sens, a dotat cu echipamente Compartimentul de Primiri Urgențe, a organizat o secție pentru sugari și una pentru copii mari, iar la etajul 7 a fost organizată secția de boli infecto-contagioase copii, celelalte secții ale spitalului urmând să îngrijească pacienții cu alte afecțiuni.
Dar toată activitatea spitalului este susținută de oameni: medici, asistenți medicali, infirmiere, îngrijitoare, brancardieri și tot personalul administrativ. Când descrii, la rece, pare atât de simplu, atât de firesc, atât de normal. Când însă trăiești zilnic, începând de la UPU, totul este în realitate altfel.
Începi ziua cu emoție, dar și teamă, trebuie să gestionezi corect riscul de îmbolnăvire, toate manevrele și tehnicile de îngrijire a micuților, trebuie să fie corect executate, nicio eroare nu trebuie să se strecoare, iar sfârșitul zilei, când pleci spre casă, trebuie să ai siguranța  că rămâi protectorul sănătății familiei tale.
Grija și atenția asistenților trebuie să fie permanentă și sporită, mai ales în situațiile în care pacienții, din teamă sau din alte considerente, nu declară în mod corect istoricul simptomtologiei sau îl declară tardiv, supunând astfel personalul medical unui risc suplimentar.
Și poate că, cel mai mare disconfort în toată această perioadă este purtarea echipamentului de protecție timp de 12 ore pe zi, un echipament care pur și simplu, te lasă fără respirație.
Fiecare asistent medical, pe frontul de luptă cu această pandemie, a sacrificat ceva, înțelegând că are vocația de erou prin însăși profesia pe care o fac.
Felicitări asistenți medicali, eroi cunoscuți sau necunoscuți, pe frontul pandemiei !
La mulți ani, dragi EROI, de ziua noastră !”

Aura Rizescu, Spitalul Orășenesc ”Sf. Spiridon” Mioveni
”Nu cred că cineva știa exact către ce se îndreaptă atunci când a plecat de acasă, lăsîndu-și copiii, părinții, soții, prietenii, dar un lucru era sigur, plecau pentru a face ce știau mai bine, pentru ce fuseseră  pregătiți și intruiți să facă, ceea ce au făcut mereu, și anume, să îngrijească, să dăruiască speranță, încredere, zâmbete, unor oameni în suferință.
Deși nu sunt în prima linie alături de colegii mei, nu am încetat o clipă să le ofer ajutorul (pe cât a fost posibil) din afară, sa mă gândesc la ei, să-i susțin emoțional și, în fiecare seară, să îndrept o rugăciune pentru oamenii deveniți peste noapte ajutoarele lui Dumnezeu.
Echipați în combinezoane incomode, cu privirea încețoșată de propria respirație, cu mâinile acoperite de straturi de mănuși, cu pielea iritată de la dezinfectanți, cu fețele brăzdate de ochelarii de protecție, ei reușesc să-și facă treaba cu profesionalism și empatie.
Le este foarte greu departe de cei dragi lor, dar și mai greu le este când văd sub propriile priviri cum viața se sfârșește pentru pacienții grav bolnavi, Dar sunt plini de sentimente de bucurie atunci când reușesc să câștige lupta cu inamicul nevăzut și un pacient este declarat vindecat.
Dacă aș sintetiza părerile colegilor mei, eu  nu i-aș numi doar ”soldați în linia întâi”, pentru că ei nu doar luptă să distrugă inamicul, ei luptă să salveze ceea ce rămâne în urma trecerii lui, bucățica de sănătate, pe care asemeni unor olari, o remodelează, astfel încât să se poată adapta la noua viață primită în dar, ca a doua șansă.
Acești oameni cu mâini de fier, rezistență de oțel, cunoștințe temeinice, dar suflete calde și binevoitoare, se numesc ASISTENȚI MEDICALI, iar eu sunt mândră că le sunt colegă, că sunt membru al celei mai mari familii din sănătate.”
În zilele următoare, pe parcursul perioadei pe care Ordinul Asistenților Medicali Argeș o programase a fi dedicată desfășurării ”Zilelor Asistentului Medicale Argeșean”, va continua publicarea mesajelor transmise de asistenți medicali, pentru asistenții medicali din unitățile medicale argeșene.

Ordinul Asistenților Medicali Argeș a dus, la Mioveni, mesajul campaniei ,,UN TEST SALVEAZĂ O VIAȚĂ” demarată, la începutul acestui an, ca acțiune de amploare în lupta continuă împotriva cancerului de col uterin.
La eveniment a fost prezent și  primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, care a venit însoțit de directorul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Mioveni – Marius Lupu și de consilierul său pe probleme de sănătate, Ioana Ciobanu.
Primarul Georgescu a felicitat conducerea Ordinului Asistenților Medicali Argeș pentru activitatea pe care o desfășoară în sprijinul sănătății populației din județul nostru și i-a asigurat pe cei prezenți de susținerea sa în orice demers ce are ca scop sănătatea argeșenilor.


De asemenea, edilul orașului Mioveni i-a anunțat pe asistenții medicali care lucrează la Spitalul Racovița că, din vara anului viitor, se vor  muta în casă nouă.
,,Am răspuns invitației la acest eveniment pentru că dumneavoastră sunteți cei care aveți grijă de sănătatea noastră și consider că trebuie să respect jurământul pe care l-am făcut. Am venit cu domnul director Marius Lupu pentru că am considerat că unele din cazurile dumneavoastră  necesită și o legătură cu asistența socială. Dacă tot vorbim de sănătate sperăm ca, din anul 2019, să ne revedem într-o casă nouă cu mai multă tehnologie și sperăm ca  dumneavoastră, care aveți grijă de noi, să vă ușurăm activitatea pentru a ne fi mai bine nouă și copiilor noștri” a declarat primarul Ion Georgescu.


Campania care a generat întâlnirea dintre autoritățile locale din Mioveni și conducerea OAMGMAMR ARGEȘ, s-a aflat la vremea bilanțului, după un an în care a străbătut județul cu mesajul ,,Un test salvează o viață”. Este vorba despre testul Babeș Papanicolau care se face gratuit prin intermediul principalelor unități sanitare  din județ și este singurul test care poate depista precoce afecțiunea care a pus România pe primul loc în Europa la numărul deceselor cauzate în rândul femeilor.
La Mioveni, ca și în celelalte localități în care a ajuns campania,  majoritatea celor care au luat cuvântul au fost copleșiți de emoție. A fost, de fapt, ecoul  implicării celor care au susținut discursuri sau au prezentat lucrări în fața asistenților medicali prezenți: președintele OAMGMAMR Argeș, Estera Stămoiu, conf. dr. George Mihail Man, decanul Facultății de Științe din cadrul Universității Pitești, lectorul universitar Monica Țânțu, directorul departamentului programe dezvoltare organizațională OAMGMAMR Argeș, Clelia Florea, , psiholog Iuliana Cîrjan, consilierul județean OAMGMAMR Argeș, Aura Rizescu.  Cu toții au avut un mesaj comun care constă în îndemnul ca fiecare femeie să facă testul Babeș-Papanicolau, testul prin care se poate preveni cancerul de col uterin. Lucrările prezentate i-au informat pe participanți cu privire la cauzele apariției cancerului de col uterin, factorii de risc, precum și metodele de prevenție ale acestei afecțiuni.


Campania s-a desfășurat în parteneriat cu Universitatea Pitești și va continua și în anul 2019, după cum a anunțat președintele Ordinului Asistenților Medicali Argeș, Estera Stămoiu: ,, Este emoție de fiecare dată și este greu să faci o încheiere la o campanie care s-a derulat un an de zile. Vreau să vă mulțumesc dumneavoastră, tuturor asistenților medicali pentru că ne-ați fost alături, vreau să mulțumesc echipei de la Ordinul Asistenților Medicali, dar și partenerilor media. Este important să simțim că misiunea noastră ajunge acolo unde trebuie, iar mesajul campaniei vine în sprijinul fiecărei femei care are nevoie să știe că ,,Un test salvează o viață”. Ca o concluzie a întregii campanii desfășurate anul acesta pot să vă spun doar atât: Punct și de la capăt. Povestea noastră trebuie să continue și în anul 2019”.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.