La exact un an de la primele proteste masive din România, după alegerile din 2016, zeci de mii de oameni au ieșit, din nou, în stradă, în Piața Universității din Capitală.
Un marș a pornit de la kilometrul zero și s-a îndreptat spre Palatul Parlamentului. La București, au existat o serie de ciocniri între jandarmi și unii protestatari care au dorit să forțeze limitele impuse de aceștia. Au fost organizate și filtre după ce asupra unora dintre protestatari au fost găsite boxuri, cuțite de vânătoare sau alte arme albe. Conform unor surse centrale, la București au sosit reprezentanții mai multor galerii de echipe de fotbal din țară.
Au fost proteste și în țară, dar și în diaspora. Câteva zeci de oameni au fost și la Pitești.
La București, protestatarii au mărșăluit pe traseul: Piața Universității – Piața Unirii – Parlament, cu opriri la sediile Avocatului Poporului, CCR şi CNA. Oamenii sunt nemulțumiți de legile justiției votate în Parlament. Au scandat lozinci împotriva coaliţiei de guvernare şi au cerut alegeri anticipate. Mobilizarea pentru protestul din această seară s-a făcut pe retelele de socializare.
Aproximativ 30.000 de oameni au ieşit în stradă, sâmbătă seara, în mai multe oraşe din ţară, la proteste față de modificările aduse legilor justiţiei în Parlament, precum şi împotriva PSD: la Cluj-Napoca, Timişoara, Sibiu, Iaşi, Braşov, Galaţi, Baia Mare. Manifestaţii au avut loc şi la Craiova, Constanţa, Arad, Bistriţa, Tg. Mureş, Reşiţa, Satu Mare, Brăila, Zalău şi Botoşani.

Peste 5000 mii de oameni au ieșit în Piața Operei din Timișoara, sâmbătă seară, să protesteze față de legile justiției și guvernanți. S-au mobilizat începând cu ora 18.00. Au purtat steaguri, pancarte, au scandat împotriva guvernanților și liderilor PSD. A avut loc un marș spre sediul Prefecturii și retur. O atmosferă impresionantă a fost în momentul în care participanții au aprins lanternele telefoanelor mobile.

Jandarm anchetat pentru agresivitate

Zeci de mii de români din toată țara, dar și din străinătate au ieșit aseară pe străzi pentru a le transmite guvernanților că sunt împotriva modificării Legilor Justiției, așa cum le-a votat Parlamentul, dar și a schimbărilor fiscale care au intrat în vigoare. Întâlnirea protestatarilor nu a mai avut loc în Piața Victoriei, ci la Universitate. Acolo în pasaj au fost și îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine. Unul dintre jandarmi este anchetat de superiori după ce i-a lovit pe protestatari. Imaginile vor fi analizate, anunță Jandarmeria. "Există situații în care militarii din prima linie stau de multe ori în picioare și pot fi supuși unor presiuni extrem de mari care generează astfel de comportamente", scrie in comunicat.

Iată comunicatul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București:

"Referitor la misiunea desfășurată de Jandarmeria Capitalei cu ocazia protestului de aseară facem următoarele precizări:
Imaginile apărute în spațiul public, care prezintă acțiunea individuală a unui jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică, fac obiectul unei verificări interne.
Se va analiza punctual acel moment, dar și întregul ansamblu de decizii și contextul operativ premergător acestuia, astfel încât să avem o imagine corectă asupra acestui comportament și nu doar una fragmentară.
La acest moment, cunoaștem identitatea jandarmului din dispozitiv și în urma derulării acestei proceduri de verificare vom stabili exact ce anume a condus la o astfel de atitudine.
Pentru cei care nu sunt familiarizați cu dinamica unei astfel de misiuni, extrem de complexe, vă informăm că dispozitivele de ordine publică au mecanisme de autoreglare în timpul desfășurării misiunii.
Există situații în care jandarmii din prima linie, aflați de multe ore în dispozitiv, în picioare, în condiții meteorologice deosebite, pot fi supuși unei presiuni extrem de mari, presiune ce poate genera și astfel de comportamente. Responsabilitatea acestei acțiuni punctuale, a unui jandarm, va fi stabilită de verificările interne.
Explicațiile însă sunt necesare pentru a înțelege întregul context și a nu judeca distorsionat o misiune de ordine publică care, în ansamblu s-a desfășurat în condiții de normalitate, fără a exista incidente majore, persoane rănite sau distrugeri ale bunurilor publice.
Referitor la situația creată la gurile de metrou, facem precizarea că decizia Jandarmeriei de a temporiza și a redirecționa accesul persoanelor care se deplasau de la stația de metrou către ieșirea dinspre Teatrul Național a fost luată pentru a evita apariția unor busculade, întrucât zona Pieței Universității era blocată și era nevoie de o ieșire controlată a persoanelor.
Totodată, au fost realizate mai multe filtre de control care au avut un scop preventiv pentru a descuraja eventuale acte de tulburare a ordinii publice, filtre care și-au dovedit eficiența, în urma acestor controale fiind găsite asupra unor persoane mai multe obiecte periculoase care ar fi putut provoca rănirea gravă a participanților.
Persoanelor asupra cărora au fost depistate obiectele periculoase, le-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de Art. 372 Cod Penal ,,Port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”

În cursul dimineţii de joi, un bărbat internat la Spitalul „Elias” din Bucureşti a devenit violent în momentul când un cadru medical încerca să-i dea medicamentele şi a agresat trei asistente. Pe una a încercat s-o strângă de gât şi a muşcat-o, iar pe o alta a îmbrâncit-o. Aceasta din urmă s-a lovit de rama metalică a unui pat, a suferit o fractură de tibie şi a ajuns la blocul operator. Personalul secţiei a sărit în ajutorul colegelor şi agresorul cu greu a putut fi imobilizat. După incident, medicii au reuşit să-l sedeze, iar pacientul a fost transferat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof.dr. Alexandru Obregia” din Capitală.
Bărbatul agresiv a fost identificat ca fiind Auraș Ghiță, șeful Poliției Locale Câmpulung.  În urmă cu o săptămână îi decedase mama, iar pacientul prezenta stare confuză şi era subfebril. Pentru că medicii au suspicionat o meningoencefalită, bărbatul a fost internat şi supus investigaţiilor computer tomograf şi puncţie. Totuşi, în urma analizelor meningoencefalita a fost infirmată. Poliţistul a fost plasat sub tratament, iar joi dimineaţă, când asistenta medicală s-a dus să-i administreze tratamentul, a atacat-o violent, a vrut s-o strângă de gât şi a muşcat-o, în timpul busculadei fiind deteriorat un monitor. Două colege ale asistentei atacate de pacient au intervenit, iar una a fost îmbrâncită cu forţă şi a căzut. A suferit fractură de tibie şi a fost dusă direct în sala de operaţie.

 
 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.