O ambulanţă SMURD aflată în misiune s-a răsturnat, duminică, pe o stradă din municipiul Piteşti. În ambulanţă se aflau patru persoane: trei membri ai echipajului SMURD şi un voluntar.

Accidentul s-a produs într-o intersecţie semaforizată, între un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani şi o ambulanţă SMURD care se deplasa la un caz medical şi avea în funcţiune semnalele acustice şi luminoase.
"Evenimentul rutier s-a produs într-o intersecție semaforizată, între un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din Pitești, care circula dinspre strada Maternității către Trivale și o ambulanță SMURD, care circula dinspre Centru către Bascov și care se deplasa la un caz medical și avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase.", a precizat ISU Argeş.

În urma accidentului, o femeie de 63 de ani, pasager în autoturism, a fost diagnosticată cu contuzie toracică. Trei membri din totalul de patru ai echipajului SMURD - doi paramedici, ambii de 33 de ani şi un voluntar de 30 de ani - au fost răniţi, unul dintre paramedici prezentând fractură de claviculă şi traumatism la coloană, a precizat IPJ Argeş.

La locul accidentului s-au deplasat un echipaj cu o autospecială de intervenţie, un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă şi unul de prim ajutor calificat, precum şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă, ulterior fiind trimis şi un echipaj cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă.

 

Cea de-a treia manifestare din cadrul Conferinței ”Zilele Asistentului Medical Argeșean”, ediția a VII-a, i-a avut ca protagoniști pe asistenții medicali din prima capitală a Țării Românești, Câmpulung.
Aproximativ patru sute de inimoși ai sistemului medical muscelean au celebrat aniversarea a 18 ani de la înființarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, precum și profesioniștii din sistemul medical argeșean care, anul acesta, vor ieși la pensie.
Evenimentul, cu tema ”Asistenții medicali, fundația sistemului de îngrijiri medicale”, i-a avut ca invitați speciali pe senatorul Gheorghe Marin, și pe primarul municipiului Câmpulung, Liviu Țâroiu.
Discursurile celor doi oficiali nu au fost însă deloc… oficiale, ci calde, prietenoase, cu aprecieri la adresa asistenților medicali din comunitatea musceleană. De asemenea, senatorul Marin și edilul Câmpulungului au subliniat buna colaborare pe care o au cu președintele OAMGMAMR Filiala Argeș, Estera Stămoiu, și au felicitat conducerea OAMGMAMR Argeș pentru profesionalismul și responsabilitatea cu care, timp de optsprezece ani, a știut să deschidă porți, să gestioneze situații și să aplice proiecte în beneficiul asistenților medicali pe care îi reprezintă.
Cei doi invitați speciali au primit din partea filialei argeșene a OAMGMAMR Argeș, Trofeul ,,Împreună pentru sănătate” ca mulțumire pentru susținerea acordată și pentru demersurile făcute în beneficiul asistenților medicali și al pacienților argeșeni.
Senatorul Gheorghe Marin le-a mărturisit celor prezenți că a observat și se bucură pentru cât de frumos a crescut instituția condusă de Estera Stămoiu subliniind că, la prima ediție, acest eveniment număra o sută de persoane, iar acum de patru ori mai mult.
La rândul său, președintele Estera Stămoiu i-a prezentat pe cei alături de care formează o echipă de succes și alături de care a parcurs cei ”18 ANI DE ORDIN – 18 ANI DE PROVOCĂRI ȘI ÎMPLINIRI SPRE EXCELENȚĂ”. Cei doi vicepreședinți, Neli Homeghiu și Ioan Dumitrașcu, directorul departamentului dezvoltare organizațională, Clelia Florea, precum și consilierii județeni, au transmis mesaje emoționante asistenților medicali din Câmpulung. De altfel, sub titlul ”18 ANI DE ORDIN – 18 ANI DE PROVOCĂRI ȘI ÎMPLINIRI SPRE EXCELENȚĂ”, Estera Stămoiu le-a expus, în câteva cuvinte, asistenților medicali aflați la aniversare, drumul parcurs între momentul de început, cel al viziunii și al stabilirii misiunii, și cel din prezent când, după consolidarea profesiei și instituției, gândul se îndreaptă și spre generațiile viitoare de asistenți medicali.
,,Noi, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, aniversăm, în 2019,  vârsta aceasta, a curajului, a tinereții, a dorinței de a continua drumul spre succes. Pentru că, da, în urmă cu 18 ani, atunci când s-a înființat OAMGMAMR, am pornit la drum cu temeri, dar și cu aspirații. Am urmat însă pașii cei mai importanți: efort, sacrificii, responsabilitate, toate îmbrăcate în iubirea noastră pentru profesie. Am știut întotdeauna că avem o misiune căreia suntem datori să ne dedicăm cu seriozitate. Misiunea noastră a vizat și vizează, în continuare, îmbunătăţirea continuă a calităţii practicii şi competenţei profesioniştilor, în scopul asigurării dreptului pacienţilor la sănătate.Pentru a obține performanța este  obligatoriu să acționezi, să stabilești care sunt etapele pe care le ai de parcurs și, oricât de dificil ar fi, să nu renunți. Vorbele trebuie acoperite de fapte și de o atitudine constructivă! În optsprezece ani, am dezvoltat  parteneriate care au condus la consolidarea profesiei de asistent medical și, implicit, a instituției. Am avut reușite spectaculoase la care, în urmă cu 18 ani, doar am fi putut visa, iar aceste reușite ne-au motivat să continuăm știind că Ordinul nu este al nostru, ci al tuturor asistenților medicali. Cu acest gând, ne-am asumat răspunderea de a îngriji ceea ce avem ca să putem lăsa  o moștenire solidă generațiilor viitoare!
Pentru a reuși este însă nevoie de eforturile tuturor, pentru că această realizare nu poate fi decât a unei echipe bine sudate care are un scop comun. Succesul este al celor care merg pe principiul <<Întotdeauna împreună, niciodată singur!>> așa cum se întâmplă cu echipa pe care o conduc” a precizat liderul asistenților argeșeni, Estera Stămoiu.
Minutele de aur ale evenimentului au fost însă cele în care conducerea OAMGMAMR Argeș a acordat trofeul ”ASISTENTUL MEDICAL, EROUL DIN UMBRĂ” celor doi asistenți medicali musceleni care, în acest an, vor ieși la pensie: Elvira Penică, de la Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung, și Puiu Vasile Ilina din cadrul Serviciului de Ambulanță Argeș, substația Câmpulung. Astfel, echipa condusă de Estera Stămoiu i-a răsplătit pe cei care și-au dedicat cea mai important parte din viață profesiei pe care și-au ales-o în urmă cu mai bine de patru decenii.
După bilanțul celor optsprezece ai și după momentele încărcate de emoție, asistenții medicali musceleni au fost răsfățați cu tort și momente artistice.
Vineri, 17 mai, ediția cu numărul șapte a Conferinței ”Zilele Asistentului Medical Argeșean” se va încheia, la Pitești, cu o gală de excepție.




 




În urma viiturilor produse pe pârâul Păuleasca și Valea Troislav de pe raza localitații Păuleasca – județul Argeș, din seara zilei de 6 mai 2019, reprezentanții Comitetului Local pentru Situații de Urgență Micești, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Argeș și Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea au acționat pentru limitarea pagubelor. Acolo, două ambulanțe au rămas blocate luni de viitură în satul Păuleasca pentru o persoană în stop cardio-respirator. Echipajele de pe ambulanță au fost nevoite să rămână cazate la localnici până ce utilajele au intervenit.
ABA Argeș- Vedea a intervenit în zona afectată cu un trailer și un excavator cu braț scurt pentru realizarea, în regim de urgență, a unor lucrări de protecție a malurilor celor două pâraie: Păuleasca și Valea Troislav (la confluența celor două). Lucrările continuă pentru stabilizarea malurilor în aval.
Atentionarea hidrologică COD GALBEN referitoare la scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe unele râuri mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale COTELOR DE atenție, pe unele râuri din bazinele hidrografice Olt ,Vedea și Arges, este valabilă până în această seară la ora 24.00.
Referitor la situația gunoaielor pr cursul de apă în zona Păuleasca vă informăm că Pârâul Păuleasca – Miceasca, traversează satul Păulesca în comunele Mălureni și Micești. Toate aceste gunoaie, în special pet-uri, sunt aduse de viitura care a spălat malurile pârâului. Este imaginea dezolantă a unui fenomen care rezultă din obiceiul neschimbat al unora, de a arunca gunoiului la “gârlă”. Ca administrator al resurselor de apă ne confruntăm cu această problemă pe aproape toate cursurile de apă și facem eforturi mari pentru a o gestinona, dar nu vom putea înlăura efectul  dacă nu va fi înlăturată cauza. Aceste gunoaie la vom găsi acum în lacurile de acumulare, incusiv în lacul Pitești care a fost ecologizat  la sfârșitul lunii aprilie. A fost o intervenție anevoioasă, care a necesitat mult efort din partea angajaților Administrației Bazinale de Apă Argeș – Vedea, strângerea gunoiului făcădu-se cu  ajutorul bărcilor. A fost colectată atunci peste o tona jumătate de deșeuri. Tot în luna aprilie, am răspuns solicitarii primăriei Ștefănești, de a coloabora pentru ecologizarea unui văi în zona Șipot Enculești în localitatea Valea Mare. Am tras semnale de alarmă cu fiecare ocazie asupra pericolului pe care îl reprezintă depozitarea deșeurilor pe malurile apelor, am organizat acțiuni de ecologizare, am desfășurat acțiuni preventive și chiar o campanie pentru sensibilizarea opiniei publice pentru păstrare apelor curate, intitulată “Păstrați apele curate”.  Din păcate problema rămâne.

 


Incident neobișnuit sâmbătă seara, la Costești, în județul Argeș. O ambulanță a explodat în urma unui scrutcircuit, iar incendiul a distrus-o complet. Incendiul a pornit de la un scurtcircuit la priza de alimentare a acumulatorilor care servesc echipamentele ambulanței. Paguba este 80.000 de lei, iar ea va fi suportata de firma de asigurare.
Incendiul a avut loc chiar în parcarea Serviciului din Ambulanță din Costești. Ambulanța abia se intorsese de la un caz si se afla in parcul auto. Un angajat a observat ca iesea fum din maşină, dar nu a mai apucat sa pompierii, pentru că, la scurt timp după, mașina a explodat.
Incidentul nu este unul total nou pentru ambulanțierii români. Tot anul acesta o ambulanță a explodat în Vaslui în timp ce era în misiune. Ducea o pacienta cu probleme cardiace la spitalul judetean din Vaslui. Șoferul a observat fumul care iesea de sub capotă și a evacuat imediat pacienta și echipajul medical, iar la scurt timp după, mașina a explodat și s-a făcut scrum.

Sursa video: youtube/ realitatea locala

Sfârșitul trecut de săptămână a marcat un eveniment care a conținut toate elementele pentru atracția jurnalistică.  Într-o „Agapă muzical-literară” era omagiat cel mai prolific om de litere al judeţului, Marin Ioniţă, ajuns la 88 de ani. Oaspeți au fost mulți la Centrul Multifuncțional (sediul Filarmonicii Pitești), numai crema culturii argeșene. La eveniment s-a produs și o apariție surpriză, cea a fostului președinte al CJ Argeș și al organizației județene a PSD, Constantin Nicolescu. Aceasta este una din puținele apariții publice ale celui care domina scena politică și administrativă a județului de după problemele din justiție.

Revenind la cel care era celebrat, Marin Ioniță, acesta a trecut prin momente cumplite. Scriitorului i s-a făcut rău chiar în timpul sesiunii de autografe. La un moment dat, capul scriitorului căzând pe speteaza scaunului. Au fost momente de panică, unii dintre invitați crezând că maestrului i se apropie chiar sfârșitul. Înainte ca medicii de pe ambulanță să își facă apariția, după vreo cinci minute de la leșin, Marin Ioniță și-a revenit.

Pagina 1 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.