Au apărut primele rezultate din rândul celor care au intrat în contact cu doctorul chirurg vascular depistat cu COVID-19 de la Spitalul Județean. În această seară au sosit șapte rezultate și, din nefericire, toate șapte au fost pozitive. Așadar, conform Prefeturii Argeș, sunt infectați cu coronavirus trei asistente, două infirmiere, o îngrijitoare și un pacient. Culmea este că, deși DSP a evidențiat faptul că se estimează că doctorul infectat a intrat în contact cu aproximativ 50 de persoane, din care jumătate pacienți, au fost prelevate doar 33 de probe. Ca element de detaliu, soția medicului, și ea cadru medical la spitalul din Călinești, nu a fost testată. Mai trebuie spus că înainte de a fi trimis în izolare, medicul infectat a mai fost de gardă și la spitalul din Costești. Așadar, situația este cât se poate de alarmantă și poate escalada la un nivel care să transforme cel puțin Spitalul Județean, într-o zonă închisă. Medicul bolnav de COVID -19, apreciat de multă lume pentru calitățile sale profesionale, se pare că a refuzat să stea acasă deși tusea, în ciuda solicitărilor colegilor săi și nici nu a acceptat să fie supus unui test pentru coronavirus în urmă cu câteva zile. De altfel, pe numele acestuia a fost începută de ieri cercetarea penală, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, într-un dosar pentru zădărnicirea combaterii bolilor. 

 

 

Încă un spital din Argeș, după cel de la Câmpulung, este afectat de noul coronavirus în rândul personalului medical. Un medic chirurg vascular de la Spitalul Județean de Urgență Piiești a fost depistat pozitiv la testul COVID-19. Deși prezenta simptome și tușea de mai multe zile, medicul a venit la muncă inclusiv ieri, atunci când, la presiunile colegilor, a fost trimis acasă în izolare forțată, împreună cu alte patru asistente, după ce i s-a făcut testul.  

Vineri, medicul a refuzat să mai facă testul PCR, după ce săptămâna trecut, la testul rapid, a ieșit negativ. Prefectul de Argeș Emanuel Soare a demarat o serie de investigații, inclusiv o anchetă epidemiologică fiind în curs, având în vedere numărul mare de persoane cu care doctorul a intrat în contact direct și indirect. Și, pentru că a refuzat să fie testat, medicul poate risca inclusiv un dosar penal. Nici managerul general al spitalului, care nu a informat despre situație, riscă sancțiuni, prefectul aflând de la presă despre situația din Județean. Cel puțin la acest moment nu s-a luat decizia închiderii vreunei secții, ar acest lucru nu este exclus. De altfel, încă de ieri, prefectul a avertizat că va da sancțiuni dure, până la demiteri, pe toată linia, dacă se confirmă infectarea personalului medical, mai ales că la Spitalul Județean există, spune prefectul, și echipamente, și circuite care ar trebui să elimine riscul contaminării.

"Din analizele facute, se pare ca rezultatul unei persoane din sectia respectiva este pozitiv. Alte trei probe sunt in lucru, probabil maine vom avea rezultatele. Ancheta epidemiologica a inceput deja. Ca de obicei, toate contactele directe sunt identificate si introduse in izolare. S-a mobilizat o echipa mare care lucreaza la identificatea contactelor. Evident ca vorbim de  numere mari. Au inceput mai multe tipuri de investigatii, conform legii. 

Pornim de la premisa ca tot ce e mai rau s-a intamplat deja. Vom face tot ceea ce se impune pentru a identifica si a bloca focarul. In timpul si in urma anchetei se dispun masuri imediate. In functie de contactele identificate, se pot inchide si sectii, desigur. Toate persoanele (i)responsabile vor raspunde în fața legii", a dat asigurări prefectul Emanuel Soare.

Instituția Prefectului Argeș informează că, în județ, există trei cadre medicale infectate cu virusul COVID-19. Este vorba despre două asistente medicale de la Spitalul Municipal Câmpulung și o infirmieră de la Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung. Cele trei cadre medicale manifestă forme ușoare ale bolii provocate de coronavirus și se află în prezent internate la Spitalul Orășenesc Mioveni.
Ancheta epidemiologică este încă în derulare, dar s-a stabilit deja că infirmiera de la Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung s-a infectat în afara unității medicale. Au fost recoltate probe de la toți contacții celor trei cadre medicale, în număr de 16, toți colegi din spital. Persoanele care au luat contact cu asistentele și infirmiera infectate cu COVID-19 au fost plasate în izolare. Specialiștii DSP Argeș așteaptă rezultatul testelor.
Menționăm faptul că respectivele cadre medicale, confirmate pozitiv, au luat virusul, cel mai probabil, înainte ca unitățile medicale din Câmpulung să fie declarate spitale COVID-19. Angajații au prezentat simptome aproape concomitent cu procesul de reorganizare al spitalelor din Argeș. Facem precizarea că atât Spitalul Municipal Câmpulung, cât și Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung au fost desemnate unități COVID prin hotărârea CJSU nr 14 din 3 aprilie 2020.

Camera Deputaților a votat modificarea Legii-cadru 153/2017 prin care se anulează tăierea sporurilor pentru cadrele medicale. De asemenea, se acordă indemnizația de hrană pentru personalul auxiliar din mediul universitar. Legea a fost adoptată cu 185, 67 împotrivă, 30 de abțineri. Camera Deputaților este for decizional.

Modificarea şi completarea Legii-cadru nr.153/2017, în sensul introducerii unor reglementări referitoare, în principal, la: introducerea unui nou alineat la art.18 care să prevadă acordarea, începând cu luna mai 2018, a indemnizaţiei de hrană pentru personalul din universităţile de stat; modificarea alin.(3) al art.25, în sensul scoaterii gărzilor din limitarea sporurilor la 30% pentru personalul din unităţile sanitare, precum şi introducerea unui nou alineat la art.25, care să prevadă posibilitatea pentru unităţile sanitare de monospecialitate şi serviciile de ambulanţă judeţene de ambulanţă şi serviciul de ambulanţă al Municipiului Bucureşti-Ilfov, să poată beneficia de majorarea procentului care se aplică asupra sumei salariilor de bază, în vederea acordării sporurilor stabilite pentru fiecare dintre aceste unităţi sanitare, astfel încât să se asigure limita minimă a sporurilor prevăzute în Regulamentul elaborat potrivit art.23; introducerea unei noi litere, litera d2) la art.38, alin.(3), prin care personalul încadrat pe funcţiile de inspector şcolar general adjunct, inspector şcolar de specialitate şi inspector şcolar beneficiază de majorarea salarială cu 20% acordată personalului didactic.

Se cuvine a strânge Primăvara în mii și mii de buchețele legate în șnurul mărțisorului pentru a le prinde la reverul inimilor asistentelor medicale ! Pentru că ce prilej poate fi mai potrivit de a ne exprima gratitudinea și aprecierea pentru asistenta medicală, pentru femeia din sistemul de sănătate, decât acum, când soarele revine în viețile noastre !
Cu siguranță nu e doar o coincidență că-n șnurul mărțișorului se împletesc fire albe și roșii, precum culorile ce guvernează sistemul de sănătate, culori care simbolizează speranța și viața.
Într-un răgaz al renașterii naturii să oferim de 1 Martie ceea ce, zi de zi,  asistentele medicale dăruiesc nedrămuit pacienților: respect, stimă, bunăvoință și demnitate. Iar toate acestea, asistentele medicale le alătură profesionalismului pe care îl pun în slujba sănătății semenilor.
Avem a nu uita că asistentele medicale sunt cele care ne țin prima dată în brațe pruncii atunci când îi aducem pe lume, cele ale căror degete mângâie frunțile părinților și bunicilor noștri la vremea când sănătatea le este șubrezită sau la vremea de bun rămas.
Îmi acord privilegiul de a dedica luna Mărțisorului asistentelor medicale, tuturor femeilor din sistemul medical, care își consacră toată cunoașterea și priceperea și știu să fie și să rămână puternice și delicate, deopotrivă, fie că sunt  mame, soții, prietene, colege și fără de care primăvara și-ar pierde din farmec.
Primăvară frumoasă, colorată în alb și roșu, cu zâmbete în priviri, împlinită cu bucurii pentru duneavoastră și cei pe care îi purtați în suflet, dragi asistente medicale!
Estera STĂMOIU
Președinte OAMGMAMR Argeș



Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.