Președintele CJ Argeș a comentat protestul transportatorilor care sunt nemulțumiți de modificările impuse de legea transporturilor interjudețean. Proiect de lege la care a lucrat chiar secretarul de stat argeșean Nicolae Tudose. Dan Manu a subliniat că legea trebuie schimbată și că actualele reglementări afectează concurența de pe piața liberă.

Noi, CJ Argeș, care aprobăm cursele regulate și speciale am avut mari probleme pe actuala lege. Este nevoie de modificare în interesul legii. Această lege nu are cum să mai reziste. Eu dacă am de gând să fac o firmă nouă, cu acte în regulă și mașini noi nu pot, pentru că este o regulă că trebuie să fii pe piață. Nu e corect, a precizat Dan Manu.

 

Autoritățile din Argeș sunt decise să nu mai stea cu mâna întinsă la guvern și să își unească forțele pentru a construi cel de-al doilea pod peste râul Argeș. Îîntr-o conferinţă de presă comună, la care au participat Cornel Ionică – primarul Municipiului Piteşti, Dan Manu – preşedintele CJ Argeş, Ion Georgescu – primarul orașului Mioveni şi Nicolae Dascălu – primarul comunei Mărăcineni, s-a anunțat semnarea unui protocol de colaborare pentru realizarea proiectului “Pod peste Râul Argeş”.

Potrivit edililor, discuţiile pentru acest proiect județean sunt deja avansate în ceea ce priveşte problemele tehnice și financiare.

Primarul Mioveniului, Ion Georgescu, este conștient că podul ar fi de mare ajutor principalului exportator din județ și din țară- uzina Dacia-Renault. "Piteștiul va fi cel mai important nod rutier din Argeș. Având în vedere perspectiva creșterii producției Dacia la 400.000 de unități pe an, cred că vom reuși să punem cât mai rapid în exploatare acest drum. Sunt cozi de mașini de câțiva kilometri la orele de vârf acum. Sunt mandatat de comunitatea pe care o reprezint pentru semnarea acordului, susținem orice demers pentru infrastructura județului Argeș", a declarat primarul Ion Georgescu.  

“Suntem într-o situație critică cu aglomerarea din zona Podul Viilor, la orele de vârf se fac cozi de kilometri. Un nou pod peste Argeș ar rezolva situația în mare măsură”, a declarat primarul Piteștiului. Acesta a menționat că există 3 variante pentru execuția lucrării, studiul de fezabilitate urmând să se facă sub îndrumarea celor de la Ministerul Transporturilor.

Podul va ave 520 de metri lungime şi 21 lăţime, 2 benzi de circulaţie pe sens în partea superioară şi pasaje pietonale şi piste de biciclete în cea inferioară.
Acesta va face legătura între strada Depozitelor din Piteşti şi DN 73 în zona sensului giratoriu de la Lukoil, existând posibilitatea racordării la autostrada A1 şi viitoarea autostradă Piteşti – Sibiu prin bretele de legătură.

Valoarea estimată a construcţiei se ridică la 30-35 milioane de euro.

1668 de proiecte semnate în valoare de 1460 de milioane de euro, 59.000 de elevi care învață în școli mai bune, 10.000 de noi locuri de muncă, 1000 de IMM-uri sprijine, 135 de kilometri de străzi orășenești modernizate, 28 de hectare de spații verzi, toate acestea sunt doar câteva din realizările în cei 20 de ani de activitate ai Agenției de Dezvoltare Sud Muntenia. 20 de ani de activitate celebrați la Muzeul Golești din Ștefănești, el însuși un proiect de succes prin reabilitarea pe fonduri europene.

Adunate, toate orele de muncă ale specialiștilor din ADR Sud Muntenia rezultă, în cei 20 de ani, peste un 1067 de ani de activitate.  O experiență de peste un mileniu, la dispoziția beneficiarilor.

Amfitrionul evenimentului a fost Liviu Mușat, directorul ADR Sud Muntenia. La manifestarea dedicată celor 20 de ani oaspeții s-au bucurat de standurile celor șapte județe care au conținut exponate reprezentative și produsele tradiționale organizată sub egida Fabricat în Sud Muntenia. Au fost prezenți reprezentanți ai conducerilor din administrațiile județelor Muntenia - Giurgiu, Călărași, Ialomița, Teleorman, Dâmbovița, Argeș și Prahova, președinți ai Consiliilor Județene, membrii fondatori ai ADR Sud Muntenia, membrii ai Consiliului Regional de Dezvoltare Sud Muntenia. Anul acesta, Argeșul deține președinția acestui Consiliu Regional.

Printre oaspeți s-au numărat secretarul de stat în ministerul Dezvoltării, Nicolae Tudose, secretarul de stat în ministerul Economiei, Constantin Ivan, ambii argeșeni, dar și Lucian Pătrașcu, secretar de stat în cadrul aparatului propriu al prim-vicepremierului. Nu au lipsit nici oamenii de afaceri și beneficiari ai fondurilor europene prin proiectele implementate prin ADR Sud Muntenia. De altfel, din fiecare județ au fost premiate câtre șapte proiecte de referință.

Nu au lipsit nici momentele deosebite, precum discursurile membrilor fondatori. La acest eveniment, fostul președinte al CJ Argeș Constantin Nicolescu a susținut primul său discurs public după retragerea din politică. Un moment cu totul emoționant a fost acela al evocării celui care a fost director al ADR Sud Muntenia în perioada 1998-2003, Ion Manole. Evenimentul a fost înfrumusețat și de spectacole populare ale artiștilor din cele șapte județe din Regiune.

Joi, 13 septembrie, ora 19.00 la Grădina de Vară din Pitești puteți să vă delectați  cu acordurile albumului „DACIKA - Tribut eroilor” al lui Mihai Toma, într-un concert extraordinar. Intrarea este liberă!

Apreciat și pe plan internațional, ca urmare a includerii unor melodii din creația lui în celebra colecție Buddha Bar, având o colaborarea deosebit de reușită și cu orchestra Teatrului de Operetă din București, Mihai Toma reușește să încânte tot mai mult cu realizările sale artistice.

„Dacika” este un concept muzical original, impresionant prin capacitatea de a trezi în ascultătorul său emoţia puternică şi incofundabilă a apartenenţei naţionale, a înţelegerii profunde a spaţiului cultural din care această muzică provine.

Unicitatea sa constă în sinceritatea, decenţa şi profesionalismul cu care Mihai Toma actualizează esenţa expresiei muzicale de tip popular, integrând-o necesităţilor culturale ale prezentului. Prelucrările sunt însă realizate într-un limbaj caracterizat mai cu seamă prin seriozitate, fără abordări ludice sau peiorative.

Stilul muzical abordat este cel al muzicii electronice simfonice monumentale (model Vanghelis – J. M. Jarre), pornind de la prelucrarea de teme muzicale româneşti de factură folclorică şi cultă. Orchestraţiile pieselor variază de la utilizarea ritmurilor ritualice combinate cu sunete sintetice şi instrumente etnice, până la texturi sonore liniştitoare, eterice, de inspiraţie New Age.

Spectacolele au structura unui concert multimedia vocal – simfonic, cuprinzând în prim-plan un grup solistic de 5 muzicieni alături de orchestră simfonică şi cor mixt. Intrarea este liberă!

 

 

Sute de oameni din Coșești, mulți dintre ei îmbrăcați în costume populare, au participat la aprinderea Flăcării Centenarului. Evenimentul care a marcat 100 de ani de la înfăputirea Marii Uniri a avut loc la biserica Leicești.  Printre invitații primarului Nicolae Pană s-au numărat președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, vicepreședinții Ion Mânzână și Simona Brătulescu, subprefectul Adrian Bughiu, numeroși directori de deconcentrate și consilieri locali și județeni.
Evenimentul a conținut și un moment de suflet, cu accente istorice, o slujbă de pomenire și a fost înfrumusețat de copiii îmbrăcați î costume populare, totul în memoria eroilor din comuna Coşeşti căzuţi pe front în Primul Război Mondial.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.