În fiecare an,  în a treia joi a lunii noiembrie este celebrată „Ziua naţională fără tutun” care are scopul de a conştientiza publicul şi decidenţii politici în legătură cu enorma povară socială (boli / dizabilități / decese premature) generată de consumul de tutun, ca punct de plecare pentru inițierea de  modificări comportamentale și măsuri legislative adecvate.
          Campania se desfășoară pe toată durata lunii noiembrie și își propune creșterea conștientizării în rândul populației generale, dar în special în rândul adolescenților și adulților tineri, a riscurilor asociate utilizării noilor produse emergente cu nicotină, respectiv țigara electronică (ENDS - Electronic Nicotine Delivery Systems) și produsele din tutun încălzit (HTP - Heated Tobacco Products). Creșterea dramatică a utilizării acestora, în special de către adolescenți și adulți tineri, reprezintă un semnal de alarmă pentru sănătatea publică,  existând o îngrijorare din ce în ce mai mare că utilizarea noilor produse ar putea cataliza tranziția la utilizarea altor produse din tutun sau a drogurilor recreative.
          Țigările electronice și dispozitivele de încălzire a tutunului sunt comercializate ca produse sofisticate, de înaltă tehnologie, care oferă utilizatorilor o modalitate de a se bucura de produse „cu risc redus” și „fără fum”. Dar, în lumina celor mai recente date privind impactul pe sănătate, consumul noilor produse se conturează ca o ameninţare la adresa sănătăţii populaţiei.  Conform datelor din cel mai recent raport al OMS referitor la produsele nou emergente, există și riscul ca folosirea ENDS și HTP în locuri publice unde fumatul este interzis să ”renormalizeze” fumatul în spații publice.
          Campania din acest an este un apel pentru conștientizare a pericolului ascuns, prin sloganul: „ȚIGĂRILE FĂRĂ FUM NU SUNT ȘI FĂRĂ RISCURI!”
         Scopul campaniei  este prevenirea iniţierii consumului produselor din tutun încălzit şi al ţigărilor electronice, precum şi descurajarea utilizării acestor produse promovate ca fiind mai puţin nocive, prin creşterea nivelului de informare şi conştientizare în rândul populaţiei privind nocivitatea acestor produse.
         Ministerul Sănătăţii, prin Centrul Regional de Sanatate Publica Cluj, asigură coordonarea la nivel naţional a acestei campanii.  La nivel judeţean coordonarea este asigurată de Direcția de Sănătate Publică ARGES prinWebsit-ul  www.dsparges.ro , pagina si contul de Facebook- Promovarea Sanatatii Arges.

Mediul economic din Argeș solicită anularea OG 23/2017 sau respingerea ei de către Parlament in aceasta sesiune de toamna. Asociatia Oamenilor de Afaceri Arges a avut initiativa consultării a peste 3.500 societăţi comerciale din judeţul Argeş, cu privire la plata defalcată a TVA (O.G. 23/2017) şi în urma desfasurarii ultimei sedinte a Consiliului Director al Asociatiei, unde am analizat aceasta problema, am ajuns la urmatoarea concluzie:

“Plata defalcata a TVA (OG 23/2017 optionala incepand cu 1 Octombrie 2017, obligatorie incepand cu 1 Ianuarie 2018) –・presupune un cost administrativ ridicat (atat la nivelul statului/unitatile de trezorerie dar mai ales la nivelul contribuabililor) si nu rezolva problema evaziunii fiscale la nivel de TVA, cu siguranta nu a TVA-ului nedeclarat!

Desi gradul de colectare mentionat este de 75% (conform cifrelor avansate de catre oficialitati) sunt penalizati prin masuri administrative tot contribuabilii bun platnici care-si declara si platesc corect TVA. Prin urmare ANAF-ul ar trebui sa intreprinda masuri in zona celor 25% din sumele necolectate DAR mai ales in zona sumelor NEDECLARATE (adevarata evaziune fiscala).

Exemple de astfel de masuri:
– conectarea caselor de marcat electronice la serverele ANAF cat mai curand posibil (TVA nedeclarat);
– intarirea disciplinei fiscale in zona vamala (taxe vamale si TVA nedeclarat/subdeclarat);
– extinderea domeniilor de aplicare a masurilor de simplificare TVA (taxare inversa in RO);
– chiar si cresterea cotei de TVA cu 1 pp ar fi mult mai putin costisitoare din punct de vedere administrativ (atat la nivel de ANAF cat si la nivel de mediu de business) daca aceasta masura ar fi vazuta ca o masura echivalenta pentru cresterea sumelor incasate de catre bugetul de stat.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.