Prefectul Emilia Mateescu informează că se fac demersuri pentru a facilita accesul la vaccinare al argeșenilor.
În acest sens,  de săptămâna viitoare, 10 mai 2021 se va începe imunizarea în cabinetele medicilor de familie. Până la acest moment, 116  medici de familie s-au angajat pentru a participa la campania de vaccinare la nivelul județului Argeș.
Serul folosit de către medici va fi Johnson&Johnson, ser care se va administra în doză unică. Cu toate acestea, la eventuale solicitări, există posibilitatea ca în cabinetele medicale să se vaccineze cu alt ser, acest lucru implicând o prezență dublă din partea oamenilor, atât pentru prima doză de vaccin, cât și pentru rapel.
De asemenea, prefectul incurajează medicii să se implice în acest proiect pentru a ajunge în timp util la un procent cât mai ridicat al imunizării.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul militar argeşean Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că de la sfârşitul lunii aprilie va începe vaccinarea anti-Covid în cabinetele medicilor de familie. Acesta a precizat că a cerut Direcţiilor de Sănătate Publică din judeţe să facă liste cu medicii care vor să se implice în campania de vaccinare.

De asemenea, persoanele care se vor vaccina la medicul de familie nu vor trebui să se programeze în platforma de vaccinare.

„Practic, fiecare medic de familie îşi va evalua lista proprie de pacienţi, va stabili care este numărul de persoane care doresc să se vaccineze – de asemenea, respectând criteriile de prioritizare – vor fi vaccinaţi rând pe rând”, a explicat Gheorghiţă. Acesta a menţionat că un medic de familie ar putea vaccina între 10 şi 20 de persoane zilnic, iar dacă jumătate dintre medicii de familie vor intra în campania de vaccinare calculele arată că 50.000 de persoane ar putea fi imunizate zilnic.

În ultimele trei zile ISU Argeș a distribuit un număr de 10.420 de echipamente de protecție individuale în județ. Echipamentele de protecție au venit în țară săptămâna trecută și au fost achiziționate, din Coreea de Sud și Malaezia, de către statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, informează Prefectura Argeș.
Conform comunicatului de presă, 7820 de viziere au fost distribuite către: Serviciul de Ambulanță Județean Argeș, UPU de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, DSP Argeș, Spitalul Municipal Câmpulung, Spitalul Costești, Spitalul Curtea de Argeș, Spitalul Orășenesc Mioveni, Spitalul de Pediatrie Pitești, Spitalul Județean de Urgență, Spitalul de Pneumoftiziologie Valea Iașului și Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung.
O parte dinte măști, prin intermediul CAS Argeș, au ajuns la medicii de familie și la Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.
400 de mănuși chirurgicale au fost distribuite spitalelor: Câmpulung, Curtea de Argeș, Mioveni și Pediatrie Pitești.
1400  de combinezoane au ajuns la: Serviciul de Ambulanță Județean Argeș și spitalele Câmpulung, Curtea de Argeș, Mioveni, Pediatrie Pitești.
 800 de măști FFP3 au fost distribuite către: S.A.J. Argeș și spitalele din Câmpulung (Municipal), Mioveni și Pediatrie Pitești.

Asociația de Pediatrie, în parteneriat cu Societatea Națională de Medicina Familiei, a dat startul Programului educațional – Unique Diabetic
Neuropathy and Diabetic Foot Education, pentru actualizarea pregătirii profesionale a medicilor de familie în domeniul neuropatiei diabetice și al piciorului diabetic, care să conducă la reducerea numărului de amputații și îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu diabet.
Programul se desfăşoară sub egida D-Foot International şi este susţinut de către Societatea de Neuropatie Diabetică – Neurodiab, Federaţia Română de Diabet Nutriţie şi Boli Metabolice, Societatea Română de Neurologie, Asociaţia Română a Educatorilor în Diabet (ARED) şi Fast Fizio School.
Marți, 19 martie 2019, la Primăria orașului Mioveni a avut loc o întalnire a medicilor de familie din Policlinica Mioveni.
În urma participării la astfel de reuniuni, medicii de familie pot să îşi îmbunătăţească activitatea de la cabinet, având un impact pozitiv prin aprecierea factorilor de risc la nivelul picioarelor persoanelor cu diabet, screening-ul de neuropatie (testarea sensibilităţilor) şi arteriopatie (indice gambă-braţ), oferirea unei educaţii specifice îngrijirii piciorului, precum şi prin îndrumarea acestor persoane către alte specialităţi medicale (neurologie, diabetologie, cardiologie, dermatologie, chirurgie, chirurgie vasculară, radiologie, ortopedie).

Lăsați în coada listei de priorități atunci când vine vorba de venituri, medicii de familie cer măsuri concrete. Ei sunt nemulțumiți de birocrația din sistem și de sumele primite lună de lună. Au avut și o întâlnire cu reprezentanții CNAS, și cu ministrul Sănătății - care le-a promis deplin sprijin.

La câteva zile de când personalul medical din spitalele de stat a primit o mărire substanțială de salariu, medicii de familie se simt precum cenușăreasa breslei.

Anul acesta, venitul cabinetelor medicilor de familie a crescut cu 16 procente, dar tot nu e de ajuns pentru a acoperi cheltuielile cu utilitățile, taxele și salariile personalului auxiliar.

Din cei peste 40 de mii de medici care în momentul de față se află în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, peste 11 mii sunt medici de familie. Alți 10 mii sunt cei care au cabinete individuale în ambulatoriile de specialitate. Ceea ce înseamnă că mai bine de jumătate din totalul medicilor din sistemul public de sănătate nu vor avea parte de o majorare salarială.

Recent, la Casa de Asigurări Sănătate au avut loc noi discuții pe tema problemelor medicilor, la care a luat parte și ministrul Sănătății.

Finanţarea medicinei de familie a rămas, ca pondere, la mai puțin de 6 % din bugetul sănătăţii. Din acest procent se acoperă cheltuielile necesare funcţionării cabinetelor şi venitul celor peste 11 mii de medici de familie și 16.000 de asistenţi medicali.

Sursa: TVR

Pagina 1 din 3

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.