Pandemia Covid, o provocare a generației noastre de asistenți medicali, a arătat cu adevărat ,,puterile” nebănuite ale femeilor care, prin natura profesiei, poartă de grijă semenilor. Da, așa sunt ele! Femei sensibile și puternice și pentru că a trebuit să poarte un nume s-au numit simplu: asistente medicale.

 

Sunt cele care, de când s-a declanșat pandemia, cu profesionalism și dragoste de semeni, au alungat temeri și au sădit încredere, au șters lacrimi și au sădit bucurie, au făcut sacrificii personale și au fost puntea de legătură între cei încercați și familiile lor, au fost acolo în linia întâi, în lupta împotriva covid.

Astăzi, acum, ca o menire a sorții, când primăvara se întrezărește cu bogăția ei de culoare, de frumusețe, femeile trebuie să rămână și să continue lupta pentru a stăvili și cel de-al treilea val de pandemie.

Am credința că asistentele medicale, cu experiența acumulată, cu profesionalismul și altruismul demonstrate, își vor aduce în mod fundamental contribuția la scurtarea acestei perioade.

Eroinele din sănătate se vor ridica prin devotamentul și profesionalismul lor deasupra acestui nou val oferind ele însele o primăvară cu sănătate tuturor argeșenilor!

De aceea, lor, asistentelor medicale, dar și tuturor femeilor din Argeș, le dedic această primăvară. După o lungă perioadă de încercări, acum este vremea potrivită să plantăm gânduri bune, iubire, credință, speranță.

Îmbrăcați, dragi doamne și domnișoare, haina bucuriei și a iubirii de semeni și purtați-o așa cum numai o femeie frumoasă și puternică știe să o facă!

Primăvară minunată, tuturor!

Cu drag,
Estera Stămoiu,
președinte OAMGMAMR ARGEȘ

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, îi trimite pe pensionari la muncă. Mai exact, Turcan vrea lucreze în continuare. "Provocarea este să determini oameni să intre în câmpul muncii, poate unii dintre pensionari după o anumită vârstă, cu contracte ulterioare de colaborare şi de muncă înregistrate, astfel încât să coexiste pensia cu activitatea în câmpul muncii", a declarat Raluca Turcan. 

 Acest lucru înseamnă că pentru cei cu pensii speciale, majoritatea din zona MAI și MApN, se oferă o șansă extraordinară de a obține venituri suplimentare consistente, având în vedere că pensionarea în aceste zone de activitate ete permisă la vârste mai mici comparativ cu ceilalți pensionari. Pe de altă parte, majoritatea românilor care ies la pensie și-ar dori mai degrabă o pensie decentă, din care să poată trăi cât de cât normal după ce își plătesc taxe, impozitele, își cumpără medicamente și alimentele necesare traiului de zi cu zi.
În perioada guvernării Boc, a fost interzisă cumularea pensiei cu salariul.

Asistenților medicali și argeșenilor, ocrotiți cu numele de Sfântul Prooroc Ioan,  le doresc să aibă parte de sănătate și  de daruri duhovnicești care să le aducă împlinire.
Cel ce a sfințit apele să vă însoțească, precum o călăuză, întreaga viață pentru a fi ocrotiți la tot pasul de încercările vremelnice, iar sufletele să vă fie izvor de fapte bune și de necondiționată iubire.
La mulți ani binecuvântați!
ESTERA STĂMOIU,
președinte Ordinul Asistenților Medicali Argeș

La răscruce de viață și de ani, la granița dintre 2020 și 2021, vă doresc dumneavoastră, asistenților medicali curajoși și devotați, dar și tuturor argeșenilor, puterea de a face pace cu anul care se încheie.

Să păstrăm de la 2020 mesajul de iubire și de solidaritate pe care ni l-a transmis, să nu uităm sacrificiul de care a fost nevoie pentru a înțelege cât de importanți suntem unii pentru ceilalți!

Dincolo de acest decembrie, nădăjduiesc că Dumnezeu va îngădui, pentru fiecare dintre noi, vindecare și speranță.

În 2021, cu toții să iertăm, să uităm, să ne vaccinăm, să ne vindecăm și, mai ales, să ne îmbrățișăm!

An Nou binecuvântat cu sănătate și cu toți cei dragi aproape!

 

ESTERA STĂMOIU,

președinte Ordinul Asistenților Medicali Argeș

 

 

 

Deputatul independent Andrei Gerea a afirmat că data de 1 Decembrie ar trebuie să ne unească pe toți, indiferent că vorbim de românii din interiorul granițelor țării sau din diaspora.

"A fi român, a fi mândru că ești român trebuie să fie o stare de spirit. 1 Decembrie este ziua în care sufletele românilor trebuie sa vibreze la unison, oriunde s-ar afla.
Acestă zi trebuie să ne unească pentru a cinsti memoria tuturor celor care au luptat pentru Unire, pentru a cinsti memoria tuturor celor care s-au sacrificat pentru a păstra România unită și independentă și pentru a ne reaminti că și noi, la rândul nostru, avem această datorie față viitorul țării noastre.
La mulți ani, România!
La mulți ani, români!", a postat pe pagina sa de Facebook Andrei Gerea.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.