Camera Deputaților a votat modificarea Legii-cadru 153/2017 prin care se anulează tăierea sporurilor pentru cadrele medicale. De asemenea, se acordă indemnizația de hrană pentru personalul auxiliar din mediul universitar. Legea a fost adoptată cu 185, 67 împotrivă, 30 de abțineri. Camera Deputaților este for decizional.

Modificarea şi completarea Legii-cadru nr.153/2017, în sensul introducerii unor reglementări referitoare, în principal, la: introducerea unui nou alineat la art.18 care să prevadă acordarea, începând cu luna mai 2018, a indemnizaţiei de hrană pentru personalul din universităţile de stat; modificarea alin.(3) al art.25, în sensul scoaterii gărzilor din limitarea sporurilor la 30% pentru personalul din unităţile sanitare, precum şi introducerea unui nou alineat la art.25, care să prevadă posibilitatea pentru unităţile sanitare de monospecialitate şi serviciile de ambulanţă judeţene de ambulanţă şi serviciul de ambulanţă al Municipiului Bucureşti-Ilfov, să poată beneficia de majorarea procentului care se aplică asupra sumei salariilor de bază, în vederea acordării sporurilor stabilite pentru fiecare dintre aceste unităţi sanitare, astfel încât să se asigure limita minimă a sporurilor prevăzute în Regulamentul elaborat potrivit art.23; introducerea unei noi litere, litera d2) la art.38, alin.(3), prin care personalul încadrat pe funcţiile de inspector şcolar general adjunct, inspector şcolar de specialitate şi inspector şcolar beneficiază de majorarea salarială cu 20% acordată personalului didactic.

Sindicaliştii SIPA Muntenia, afiliaţi la FSLI, au avut astăzi acțiune de protest. Cadrele didactice și personalul auxiliar au cerut guvernului să revină asupra tăierilor de sporuri și au afirmat la unison că au fost mințiți când s-a spus că le-au fost mărite salariile până la dublul a cât aveau. Adrian Voica, liderul SIPA Muntenia a prezentat chiar și propriul fluturaș: I-am rugat pe toți colegii mei să ridice mâna cine a primit salariul dublu, cum au spus cei de la guvernare. Ați văzut, nu a fost nici măcar o mână ridicată. Vedeți aici, propriul meu fluturaș. Noi nu mergem pe vorbe, aceasta este dovada incontestabilă: după 24 de ani de muncă am  un salariu de 3173 salariul net. Acesta este adevărul, a declarat Adrian Voica, cel care a spus că situația cea mai gravă este pentru personalul auxiliar. Sindicaliștii au anunțat că au declanșat protestul în Argeș și că dacă guvernul nu se va apleca asupra situației din învățământ vor întrerupe de tot activitatea: Colegii sunt hotărâți să închidă școlile dacă Guvernul nu găsește soluții pentru rezolvarea problemelor
Voica a subliniat că foarte probabil sunt semnale că nu angajații din învățământ nu vor primi banii pentru perioada de vacanță, el afirmând că guvernul are deja mari greutăți în a aduna banii necesari pentru contribuțiile angajaților pe ultimele luni. 

 

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.