Bursă AJOFM Argeș la Universitatea Constantin Brâncoveanu: Peste 800 de locuri de muncă pentru absolvenți

By Octombrie 17, 2017 1390

Absolvenții care își doresc un loc de muncă au acum această șansă! Asociația Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă în colaborare cu Universitatea Constantin Brâncoveanu organizează bursa locurilor de muncă pentru absolvenți și nu numai.

 Bursa locurilor de muncă se desfăşoară la nivelul tuturor agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă iar locaţiile desfăşurării vor fi comunicate în timp util
atât pe site-urile structurilor teritoriale ale ANOFM, cât şi pe site-ul şi pagina de Facebook ale instituţiei.

Vineri, 20 octombrie, AJOFM organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, din Pitești, la Universitatea “Constantin Brâncoveanu”, și-au anunțat prezența 20 de agenți economici cu o ofertă de 741 locuri de muncă. Deschiderea bursei este programată începând cu ora 10:00.
Potrivit celor de la AJOFM Argeș, până la această data și-au anunțat  participarea 20 de agenți economici care vor prezenta o ofertă de 741 locuri de muncă vacante disponibile. Printre meseriile solicitate de către angajatori regăsindu-se cele din industria auto, industria prelucrărilor mecanice, hoteluri și restaurant, industria alimentară, textile, construcții civile și industriale, transporturi, servicii și comerț. Pentru persoanele cu studii superioare sunt puse la dispoziție 39 de posturi vacante, cele mai multe fiind destinate profesiei de inginer. Agenții economici interesați să participe la bursă sunt rugați să contacteze AJOFM Argeș sau să transmită oferta de locuri de muncă vacante la tel.0248/222415, fax 0248/222582, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., cu specificatia “Pentru bursa locurilor de muncă”.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.