Caz de o violență rară: Un bărbat și-a ucis soția și copilul în curtea unei biserici din Mihăiești, apoi a vrut să se sinucidă

Caz extrem consumat duminică, acolo unde un un bărbat și-a ucis soția și copillu, un băiat în vârstă de 15 ani în curtea unei biserici din comuna Mihăiești, Argeș. După ce a făcut dubla crimă, bărbatul a încercat să se sinucidă, fiind găsit agonizând în apropiere. Conform purtătorului de cuvânt al SJU Argeș, bărbatul fost adus, duminică, la Spitalul Județean din Pitești, cu un echipaj al Serviciului de Ambulanța Argeș, în stare de semiconștiență. Prezenta o plagă deschisă la nivelul gâtului. După ce a fost evaluat de specialiștii din Unitatea de Primiri Urgențe, a fost dus în sala de operații. Intervenția chirurgicală a decurs bine, după o noapte petrecută în ATI, pacientul a fost mutat în Secția ORL. Este conștient, stabil, urmează să fie evaluat neurologic și psihiatric.
Bărbatul i-ar fi ucis pe cei doi în urma unui scandal conjugal. Mai întâi, el a atacat-o pe femeie cu un cuţit şi i-a tăiat pur şi simplu gâtul, iar pentru că băiatul a intervenit a fost şi el înjughiat şi lovit cu capul de asfalt.  Apoi agresorul a încercat să se sinucidă prin înjunghiere.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.