CNSU: Restricții pentru persoanele nevaccinate! Școala cu prezență fizică indiferent de rata de incidență

În urma unei ședințe, CNSU a aprobat că școala va fi cu prezenţă fizică indiferent de incidenţă. O măsură care deja naște controverse, mulți spunând că se încalcă drepturi.

CNSU a aprobat, printr-o nouă hotărâre, că persoanele care sunt vaccinate anti-COVID-19 sau care fac dovada trecerii prin boală pot avea acces la activităţi economice neesenţiale, de genul celor desfăşurate de restaurante sau terase, sau cele care au loc în sălile de sport, a declarat premierul Florin Cîţu citat de Agerpres.Practic, restricțiile sunt ridicate doar pentru cei care au trecut prin boală și pot dovedi acest lucru sau care au fost vaccinați.


Magazinele au program până la ora 22.00, ora de închidere va fi 24.00
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis în şedinţa ca şcoala să fie cu prezenţa fizică indiferent de rata de incidenţă. Totodată, s-a aprobat testul de salivă în şcoli, rămânând să se stabilească de câte ori se va face. Hotărârea a fost trimisă în Parlament în procedură de urgenţă.Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea numărul 76 prin care se propune:
– abilitarea ME și MS pentru modificarea Ordinului comun nr 5196/1756/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 în sensul permiterii participării zilnice, cu prezență fizică la cursuri, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, indiferent de rata de incidență cumulată.
– utilizarea testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă pentru elevi, profesori/învățători educatori.
– majorarea cantităților stocurilor de urgență medicală cu produse, materiale și echipamente sanitare necesare în procesul de vaccinare.
– modificarea și completarea măsurilor adoptate la nivelul localităților în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori în sensul permiterii desfășurării activităților cu participarea doar a persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în cazul restaurantelor barurilor, cluburilor și discotecilor, cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, instituțiilor de cultură, evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), cursurilor de instruire și workshop-uri pentru adulți, conferințelor, sălilor de sport și/sau fitness, jocurilor de noroc, piscinelor interioare, locuri de joacă pentru copii, săli de jocuri.
– obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, în toate spațiile publice închise în cazul incidenței la 14 zile mai mare de 6/1000 de locuitori.
– exceptarea persoanelor de la interdicția de circulație în afara locuinței/gospodăriei pentru persoanele trecute prin boală, aplicabilă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20,00-5,00, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori și pe tot parcursul săptămânii, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori.
– permiterea, doar a persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, la evenimentele sau activitățile organizate și desfășurate în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.