În această noapte, ceasurile se dau cu o oră în urmă. România trece la ora de iarnă

Schimbarea orei se face de două ori pe an şi este reglementată de o Directivă europeană din 2001, care prevede că modificările orei se efectuează în ultima duminică din martie şi în ultima duminică din octombrie. Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult timp din zi de lumina naturală şi să se reducă seara folosirea luminii artificiale. De aceea, primavara cesurile se dau înainte cu o oră, iar toamna se dau înapoi, câştigându-se practic o oră. Regula este simplă: primavara înainte, toamna înapoi. În ultima perioadă, au existat multe discuții la nivelul Uniunii Europene și s-a decis renunțarea la sistemul schimbării orei, însă acest lucru nu va intra în vigoare imediat.

În România, începând din 1998, trecerea la ora de vara se face în ultima duminică a lunii martie, iar la ora de iarnă, în ultima duminică a lunii octombrie.

Trecerea la ora de iarnă nu modifică mersul trenurilor în vigoare. Potrivit CFR Călători, trenurile de călători pleacă din staţiile de formare după ora oficială de vară până la ora 4.00, iar cele care au ora de plecare după 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Cine schimbă ora şi cine nu

70 de ţări din Europa şi Statele Unite ale Americii, în cel puţin o parte a teritoriului lor, vor da ceasurile înapoi cu o ora.

Marea Britanie, Irlanda şi Portugalia vor reveni la ora GMT.

Spania, Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Suedia şi Olanda vor fixa ceasurile la ora GMT+1.

Cipru, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia şi Lituania îşi vor potrivi ceasurile la ora GMT+2.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.