Jandarmii argeșeni, din nou printre elevi

În această săptămână, elevii din ciclul gimnazial ai Școlii Gimnaziale “Nicolae Iorga” ne-au fost parteneri de discuții, în cadrul unor ședințe de pregătire anti-infracțională și antivictimală.
    Prevenirea violenței în școli, a delincvenței juvenile, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, riscurile pe care le presupune expunerea pe rețelele de socializare, siguranța față de persoanele străine au fost adaptate vârstei elevilor și transpuse în discuții libere, cu exemplificări.
    Au fost aduse în prim plan cauzele generatoare de fapte antisociale, de victimizare, riscurile şi consecințele juridice ale unor fapte și comportamente care contravin normelor legale și găsirea mijloacelor adecvate pentru a preveni apariția acestora, dar mai ales cum și cui să solicite ajutorul  atunci când se află într-o situație de natură să le afecteze liniştea şi siguranţa.
    Colegii noștri i-au îndemnat pe elevi să ceară mereu ajutorul celui mai apropiat echipaj de jandarmerie atunci când situaţia o impune, sau să solicite sprijinul forțelor de ordine prin apelarea numărului unic de urgență 112.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.