Mii de credincioși la Micești se roagă la Icoana Maicii Domnului "Paramythia" sau "Mângâietoarea" de la Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos

Icoana Maicii Domnului Paramythia din Sfântul Munte Athos, de la Mănăstirea Vatoped, prin mijlocirea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, a fost adusă vineri, pe 28 iulie 2023, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Miceşti. Mii de credincioși au venit din toate colțurile județului și nu numai pentru a se ruga la Sfâna Icoană. Biserica din Micești este deschisă în fiecare zi, iar preoții Stan Robert și Florin Păcioianu îi primesc pe cei care vor să fie ajutați de Maica Domnului. Icoana va rămâne la Biserica din Micești până vineri seara.
Icoana Maicii Domnului cea numita „Paramythia”, adică „#Mângâietoarea” sau „Ocrotitoarea”, este cinstită în chip deosebit pe 21 ianuarie, în amintirea săvârşirii unei preaslăvite minuni, la această dată, în anul 1320, când a salvat obştea şi Mănăstirea Vatoped, de la pieire. Pictată în frescă, datând din secolul al XIV-lea, este o icoană nefăcută de mână omenească, schimbată prin voia lui Dumnezeu, care s-a aflat pe zidul exterior al bisericii mari a mănăstirii athonite.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.