Ministrul Educației cere ca în școlili cu WC în curte să se predea cursurile online! Chiar și fără tablete!

Pe principiul, unde e WC în curte, există și tablete și internet la discreție, Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, marți seara, că recomandarea ei către școlile care nu au apă, care nu pot asigura condiții minime de igienă, este să continue învățarea online, anunță MEDIAFAX. Desigur, guvernul nu a distribuit încă tablete pentru elevii din țară!

 Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, marți seara, că decizia privind începerea școlii este luată de direcțiile de sănătate publică. Întrebată care este recomandarea ei pentru școlile care nu au toaletă, ea a spus că acestea ar trebui să continue învățarea online.

„Recomandarea mea pentru o astfel de situație în care nu există nici măcar apă este să continue învățarea în sistem online”, a spus Monica Anisie, la Digi 24.

Ea a precizat că autoritățile locale trebuie să găsească soluții și că a cerut inspectoratelor școlare să transmită și primăriilor aceste necesități, dar și faptul că pot achiziționa containere sanitare.

Ministrul Educației a mai cerut școlilor să evite organizarea festivităților de deschidere a anului școlar.

„Acele festivități de deschidere să fie evitate, să nu îi mai expunem în plus pe elevi și pe părinți. Le recomand să fie precauți, să încerce să evite o altfel de festivitate, dar dacă doresc să o facă în spații deschise, punând scaune pentru fiecare elev în parte, să se pătreze distanța”, a mai spus ministrul Educației.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.