Natura se dezlănțuie în România. Argeșul sub cod galben de furtuni și vijelii. Când revenim la normal

By Septembrie 19, 2017 1653

Meteorologii au transmis, marţi, o informare potrivit căreia, de marţi seară, până joi la ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se vor înregistra averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină. Cantitatea de precipitaţii poate ajunge la 40 de litri pe metru pătrat, iar rafalele de vânt vor depăşi 60 de kilometri la oră.

Potrivit informării meteorologice, la munte, în Maramureş, nordul Moldovei şi al Transilvaniei, local în Oltenia, Muntenia şi Banat în seara zilei de marţi şi în noaptea de marţi spre miercuri vor fi perioade în care vremea va fi instabilă, anunță News.ro.
Meteorologii au emis, marţi, atenţionări de ploi torenţiale şi vijelii pentru şase judeţe. La scurt timp, codul galben de ploi torenţiale şi vijelii, extins în alte patru judeţe. Meteorologii au emis atenţionări de ploi torenţiale şi vijelii şi pentru judeţele Olt, Dolj, Mureş şi Harghita.
 
Atenţionarea cod galben pentru judeţele Olt şi Dolj este în vigoare până la ora 14.00.

În cele două judeţe se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 55-60 kilometri pe oră.

De asemenea, atenţionarea cod galben pentru judeţele Mureş şi Harghita este în vigoare până la ora 12.30 şi se vor semnala frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, averse de ploaie ce vor depăşi local 20-25 l/mp şi grindină de mici dimensiuni.

Meteorologii au emis, marţi, o avertizare cod galben de furtună pentru judeţele Sibiu şi Braşov, valabilă în următoarele două ore, dar şi cod galben de vânt puternic pentru judeţele Buzău, Teleorman, Argeş şi Dâmboviţa. Aici, până la ora 15.00, sunt anunţate rafale de vânt ce pot atinge şi depăşi 65 de kilometri la oră, anunță News.ro.

Meteorologii au emis, marţi, o avertizare cod galben de furtună pentru judeţele Sibiu şi Braţov, valabilă în următoarele două ore.

 Codul galben este valabil în localităţile Făgăraş, Rupea, Victoria, Beclean, Buneşti, Cincu, Drăguş, Hârseni, Jibert, Lisa, Mândra, Recea, Sâmbăta de Sus, Şercaia, Şoarş, Ticuşu, Ucea, Viştea, Voila, din judeţul Braşov, şi în localităţile Agnita, Avrig, Dumbrăveni, Tălmaciu, Alţina, Arpaşu de Jos, Aţel, Bârghiş, Biertan, Boiţa, Brădeni, Bruiu, Cârţa, Cârţişoara, Chirpăr, Hoghilag, Iacobeni, Laslea, Marpod, Merghindeal, Mihăileni, Moşna, Nocrich, Porumbacu de Jos, Racoviţa, Roşia, Turnu Roşu, Vurpăr, din judeţul Sibiu.

”Se vor semnala frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, averse de ploaie ce vor depăşi local 15-20 l/mp, grindină de mici dimensiuni”, anunţă meteorologii.

De asemenea, a fost emis cod galben de vânt puternic, pentru judeţele Buzău, Teleorman, Argeş şi Dâmboviţa.

Până la ora 15.00, se vor înregistra intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 55 - 65 km/h.
Având în vedere că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionări nowcasting referitoare la vânt puternic şi instabilitate atmosferică pentru unele zone ale ţării, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată şi să se aştepte la schimbări bruşte de traiectorie, mai ales când ies din localităţi sau zone împădurite sau când trec prin dreptul unor autovehicule de dimensiuni mari.

”Trebuie ţinut cont şi de riscul ruperii unor crengi, copaci sau panouri publicitare”, anunţă Infotrafic.

De asemenea, conducătorii autocamioanelor uşoare şi cei care tractează remorci sau semiremorci fără încărcătură trebuie să aibă în vedere că vântul lateral puternic le poate răsturna.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.