Pericol de avalanșe în Făgăraș. Șeful Salvamont Argeș, sfaturi care vă pot salva viața!

Şeful Serviciului Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, a transmis o serie de recomandări pentru turiştii care intenţionează să petreacă următoarele zile în zone montane. Având în vedere că în curând vor fi mai multe zile libere,  oamenii sunt avertizaţi cu privire la riscul apariţiei avalanșelor. Traseele montane din judeţul Argeş, care acced către creasta Făgărașului, precum și traseul de creastă al Făgărașului, sunt și vor rămâne închise.

La stația meteo Bâlea Lac, la altitudine echivalentă cu Cota 2000 Transfăgărășan, stratul de zăpadă este cel mai mare din țară. 

 

Sfaturile salvamontiștilor

NU încercați să urcați pe traseele închise

Cereți informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul Național Salvamont, formând 0SALVAMONT. De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei, în aşa fel încât să existe o marjă de siguranţă de o oră de lumină după terminarea acesteia, ținând cont că la ora 17:00 este întuneric.

Dacă mergeţi pe munte, în afara echipamentului obligatoriu de iarnă (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet etc.) trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant. Inclusiv în cazul excursiilor cu autoturismul este indicat să aveţi încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, chiar și o lanternă, pentru situaţiile în care sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos.

Este interzisă parcarea sau chiar oprirea autoturismelor la baza pantelor dezgolite încărcate cu zăpadă, deoarece se semnalează des curgeri de zăpadă care ajung până pe carosabil

 

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.