Pitești, Mioveni, Ștefănești și Costești plus alte 8 comune riscă se fie închise de luni!

Municipiul Pitești, orașele Mioveni, Ștefănești și Costești, precum și comunele Bălilești, Bascov, Brăduleț, Buzoești, Davidești, Micești, Stâlpeni și Vulturești ar putea intra în carantină de luni, dacă situația extinderii epidemiei de COVID-19 nu se diminuează, anunță prefectul de Argeș Emanuel Soare. Anunțul vine la doar o zi distanță după ce prefectul dădea asigurări că nu are indicii pentru carantinarea județului sau a vreunei localități.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a impus și ale restricții în întregul județ.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, întrunit miercuri în şedinţă extraordinară, a hotărât aplicarea unor măsuri de prevenire suplimentare, cu aplicabilitate imediată, pe fondul creșterii numărului de cazuri de infectări cu noul coronavirus. Doisprezece localități din Argeș sunt monitorizate atent, în funcție de evoluția numărului de cazuri de îmbolnăviri, urmând să se decidă luni, 27.07.2020, eventuale măsuri de carantinare zonală. Conducerea CJSU Argeș face apel la Comitetele Locale pentru Situații de Urgență pentru aplicarea cu maximă exigență a măsurilor stabilite de lege. În calitate de președinți ai Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență, primarii localităților din județul Argeș răspund de aplicarea întocmai a măsurilor și acțiunilor stabilite în planul local de monitorizare. În același timp, conducerea CJSU Argeș face apel la argeșeni să respecte măsurile de prevenire (portul măștii în spațiile închise, igiena mâinilor, păstrarea distanței fizice) pentru a împiedica răspândirea virusului și pentru a se evita carantinarea zonală.

În funcție de eficiența măsurilor aplicate de către autoritățile locale la nivelul fiecărei localități și a modificării incidenței numărului de cazuri active Covid-19 raportat la o mie de locuitori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va analiza luni oportunitatea carantinării zonale.
Localitățile aflate în prezent în evaluare sunt: Pitești, Mioveni, Ștefănești, Costești, Bălilești, Bascov, Brăduleț, Buzoești, Davidești, Micești, Stâlpeni și Vulturești

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.