Premieră în Argeș: Sâmbătă și duminică, vaccinare împotriva Covid într-o campanie campanie de vaccinare drive-through la mall!

Sâmbătă și duminică, de la ora 8 la ora 24, cei care doresc să se vaccineze împotriva COVID vor găsi echipe medicale în parcarea centrului comercial VIVO! Pitești.

În premieră în Argeș, are loc o campanie de vaccinare drive-through, adică cei care vin să se vaccineze o pot face fără a coborî din autoturism. Vor fi două fluxuri, iar vaccinurile disponibile sunt Pfizer și Johnson & Johnson. Sunt așteptate atât persoane pentru prima doză cât și cele care au nevoie de rapel sau doza 3.

Vaccinarea este permisă oricărui cetățean din categoria persoanelor eligibile, fără programare și fără a fi nevoie să locuiască în Municipiul Pitești. Obligatoriu este doar buletinul.

 “Vaccinarea  va fi făcută în condiții ce îndeplinesc toate cerințele unui act medical. Va fi asigurată de cadre ale Spitalului de Pediatrie Pitești care au participat și la alte acțiuni de vaccinare, așadar au experiență. Cei care vor dori imunizare pot alege între vaccinul Pfizer sau Johnson&Johnson, dacă sunt la prima doză. Sunt așteptate și persoanele care au nevoie de rapel sau doza 3 la vaccinul Pfizer”, a anunțat  doctor Tudor Ionescu, coordonatorul centrului de vaccinare drive-through.
  Prefectura Argeș a anunțat că
•    Buletinul este obligatoriu;
•    Va exista un traseu de deplasare de la intrare la punctul de triaj urmat de zona de vaccinare și apoi de post-vaccinare;
•    Nicio persoană vaccinată nu va pleca imediat. Zona post-vaccinare este o zonă de așteptare în care toți cei imunizați vor fi supravegheați minim 15 minute. Persoanele vor rămâne în autoturisme, în locuri ce au fost deja stabilitate ca parte din traseu. Supravegherea va fi făcută de personal medical;

•    Adeverința de vaccinare va fi eliberată pe loc;

•    Certificatul digital după vaccinare se validează după 10 zile de la vaccinarea cu schema completă;

•    După ora 22 este necesară Declarația pe propria răspundere din care să reiasă că persoana se deplasează în scopul vaccinării, lucru încadrat la asistență medicală;

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.