Programările pentru etapa a doua pot fi făcute de vineri, de la ora 15:00

Coordonatorul campanie naționale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a anunțat marți că platforma online unde se pot înscrie românii care se încadrează în etapa a doua a campaniei de vaccinare va fi disponibilă vineri, de la ora 15:00. Acesta a precizat și modalitatea în care se pot face înscrierile pentru vaccinul împotriva COVID-19. Vaccinarea începe de vineri în centrele medico-sociale, iar celelalte categorii de persoane care se pot înscrie de vineri pentru vaccin vor fi programate începând de luni, 18 ianuarie.

Persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice și lucrătorii în domenii esențiale se pot programa fie online, pe siteul https://programare.vaccinare-covid.gov.ro, fie prin medicul de familie sau prin aparținători. 

Programări în vederea vaccinării se pot face și prin call-center, la numărul de telefon 021.414.44.25.

Coordonatorul campanie le recomandă însă celor cu boli cronice să se programeze prin medicul de familie.

„Platforma online va fi gata pe 15 ianuarie. De la ora 15:00 se va putea face programarea pentru etapa a doua. Modalitatea de programare se poate face prin medicul de familie, indvidual sau prin call center. O altă modalitate este prin direcția de asistență socială din primării sau prin aparținători care pot înscrie până la maximum 10 persoane.

Pentru cei cu boli cronice, programarea se face prin medicul de familie. Dacă nu are medic de familie se poate face prin call center, sau pe pagina web. Pentru persoanele care deservesc activitățile esențiale programarea se face prin angajator”, a anunțat medicul Valeriu Gheorghiță.

Pentru această fază a campaniei de vaccinare ar trebui să fie pregătite 1.750 de centre de vaccinare. Din data de 15 ianuarie, autoritățile dau asigurări că cel puțin jumătate dintre acestea vor fi operaționalizate. De asemenea, la nivelul țării există 43 de caravane mobile care se pot deplasa pentru vaccinare. 

În cazul centrelor medico-sociale echipele mobile se vor deplasa pentru a vaccina personalul și persoanele aflate în îngrijire.

Coordonatorul campanie de vaccinare a precizat că cele 1.766 de puncte de vaccinare vor putea asigurara imunizarea a peste 100.000 de persoane în fiecare zi, însă totul depinde de stocurile de vaccinuri.

Care sunt persoanele care vor fi vaccinate în a doua etapă

Valeriu Gheorghiță a enumerat lista oficială cu persoanele care intră în etapa a două de vaccinare:

  • beneficiarii din centrele sociale
  • persoanele care au peste 65 de ani
  • persoanele cu boli precum: diabet zaharat, obezitate, alte metabolice inclusiv boli congenitale, afecțiunile cardiovasculare cronice, afecțiunile cronice renale, oncologice, pulmonare, sindromul Down, afecțiuni hepatice, autoimune și alte condiții de imunodepresie, HIV-SIDA
  • persoanele care deservesc activități esențiale pentru bună funcționare a infrastructurii critice

„Din categoria persoanelor care deservesc activități esențiale fac parte personalul din domeniul Apărării, ordine publică, siguranță națională, autoritate judecătorească, personalul din sectorul economic vital, cum ar fi procesare, distribuție alimente, pâine, lactate, legume, apă, centrale electrice (transport și distribuție) , medicamente și materiale sanitare, transport de persoane și mărfuri, personalul din învățământ, poștal și curierat, salubritate și deșeuri, personalul din înaltele instituții ale statului (Parlament, președinție), culte religioase”, a precizat Valeriu Gheorghiță, care a spus și că această lista a fost transmisă către DSP-uri.

Pe lista persoanelor care vor fi vaccinate în etapa a doua face parte și personalul din mass-media, „cei care efectuează reportaje în unități medicale”.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.