Sute de angajați de la Dacia au refuzat să mai intre la muncă: Ne este frică pentru siguranța noastră

By Decembrie 02, 2016 3966

Sute de muncitori ai uzinei Dacia Renault de la Mioveni au protestat vineri dimineaţă, faţă de condiţiile în care sunt transportaţi către şi dinspre locul de muncă, protestul având loc după ce în ultima perioadă mijloace de transport ale firmei care are contract cu fabrica au fost implicate în două accidente rutiere, mai mulţi muncitori fiind răniţi. Conducerea califică protestul o acțiune incorectă, în condițiile în care administrația a arătat, prin acțiunile sale, că se preocupă de securitatea și sănătatea angajaților.
 
Conducerea Dacia a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că protestul salariaților a fost incorect, afirmând că prioritatea numărul 1 a companiei este securitatea și sănătatea angajaților. Potrivit unui comunicat al Direcției Comunicare Dacia, situația mijloacelor de transport s-a aflat în atenția conducerii societății, problemele fiind discutate inclusiv cu sindicatele.

"Marți, 29 noiembrie, a avut loc o ședință extraordinară a Comitetului de Securitate și Sănătate în Muncă (CCSM), în cadrul căreia președintele — director general al Automobile Dacia și reprezentanții Sindicatului Automobile Dacia au stabilit împreună acțiuni care au fost apoi comunicate angajaților. Printre acțiunile deja întreprinse se numără și solicitarea ca Autoritatea Rutieră Română (ARR) și Registrul Auto Român (RAR) să verifice din nou, cât mai curând posibil, dacă societățile care asigură transportul salariaților respectă toate prevederile legale. Președintele — director general a fost pe teren pentru a vedea starea autobuzelor", se arată în comunicat.
Conform aceleiași surse, Automobile Dacia colaborează cu trei operatori independenți pentru transportul salariaților săi, cele trei societăți și mijloacele lor de transport fiind autorizate și certificate de autoritățile competente.
"Astăzi, 2 decembrie, în ciuda acțiunilor clarificate, comunicate și stabilite în ședința respectivă, acțiuni care țin de responsabilitatea Automobile Dacia, un protest incorect, la care au participat câteva sute de angajați, a fost organizat în afara uzinelor. Protestul a generat pierderi de producție. Președintele — director general reafirmă faptul că prioritatea numărul 1 a companiei este securitatea și sănătatea angajaților atât la locul de muncă, cât și în timpul deplasării la și de la locul de muncă. Planul de acțiuni pentru transport va fi coordonat cu rigurozitate, iar monitorizarea acestuia va avea loc în cadrul CSSM", se mai menționează în comunicat.

Protest la Dacia după ce zeci de angajați au fost la un pas de moarte



Angajaţi ai fabricii de la Mioveni care au ieşit din schimbul al treilea, dar şi colegi ai acestora care intră în primul schimb s-au adunat vineri dimineaţă în faţa uzinei, participând la un protest al cărui scop este de a atrage atenţia faţă de condiţiile de transport, au declarat  reprezentanţi ai angajaţilor.
Nemulţumirile oamenilor au legătură cu faptul că în utlimele săptămâni autobuze ale firmei care are contract pentru transportul muncitorilor către şi dinspre fabrica de la Mioveni au fost implicate în accidente rutiere în care mai mulţi muncitori au fost răniţi.
Protestul a început la ora 7 şi a durat o oră.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.