În prima jumătate a acestui an, jandarmii argeșeni au desfășurat 10.096 misiuni de ordine publică și protecție transporturi vaccinuri, misiuni în cooperare cu alte instituții, activități de punere în aplicare a mandatelor de aducere, în urma cărora au fost aplicate 3.276 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 941.980 lei și au fost constatate în flagrant, atât independent cât și în cooperare cu Poliția, 114 fapte de natură penală.
În perioada analizată, acțiunile cu caracter preventiv pentru responsabilizarea populației cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară, în zonele aglomerate, piețe, parcuri, în mijloace de transport în comun și în alte zone de interes operativ, au reprezentat o prioritate.
Din totalul de 3.276 sancțiuni contravenționale aplicate, 1.783 au fost avertismente scrise.
În ceea ce privește intervenția în sprijinul populației, jandarmii argeșeni au fost solicitați să intervină prin intermediul numărul unic de urgență în 215 situații. Dintre acestea, 146 au semnalat prezența urșilor în județul nostru, ocazie cu care jandarmii s-au deplasat la locurile indicate unde au procedat la îndepărtarea acestora în mediul natural.
Reamintim tuturor cetăţenilor faptul că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea S.N.U.A.U. – 112 sau pot sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia o impune.
Peste 2000 de oameni vor fi aduși de PSD Argeș la mitingul pe care social-democrații îl pregătesc la București. Decizia a fost luată în ședința Comitetului Executiv Județean al PSD Argeș. Aceasta a fost și prima ședință la care a participat, după teribilul accident de motocicletă suferit în noimebrie anul trecut, deputatul Radu Vasilică. Mitingul pro-PSD va fi organizat cel mai probabil pe data de 9 iunie, însă în PSD se vorbește și despre organizarea de astfel de manifestații în județe, după ce mai multe filiale și-au manifestat acest interes. Dacă va fi organizat un miting și la Pitești, PSD Argeș vrea să aducă cel puțin 10.000 de oameni, ceea ce nu este deloc foarte dificil, având în vedere că au mai organizat astfel de manifestații, ultimul în mandatul lui Sorin Grindeanu, unde prezența a fost în preajma acestei cifre.
Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.