Consiliul Local Pitești a adoptat bugetul pe anul 2019. Proarges.ro a transmis Live ședința Consiliului Local.  Bugetul total este de peste 400 milioane lei, iar investiţiile se ridică la 95 milioane lei. A fost unanimitate la votul pe buget, însă nu au lipsit dezbaterile aprinse. Și nu cei din PNL au ridicat glasul, cum era de așteptat. La Pitești, nu se poate spune că PNL nu este mână în mână cu PSD, pentru că asta ar însemna măcar un parteneriat. La Pitești, PNL este batistuța din buzunarul PSD.

Revenind însă la discuțiile din Consiliul Local, cei care au ridicat mai multe probleme au fost unii consilieri din PSD și cei de la ALDE. Aceștia din urmă au încercat să fie adoptat amendamentul pentru acordarea stimulentului de 1000 de lei pentru nou-născuți. În ciuda faptului că toți pesediștii au spus că este un proiect bun, invocându-se mai multe scuze, de la austeritatea bugetului, până la lipsa cadrului legislativ, până la urmă stimulentul nu a fost adoptat. Primarul Cornel Ionică a susținut însă că acordarea stimulentului ar putea să reintre la dezbatere, sub forma proiectului de hotărâre inițiat de consilierul local Ionuț Zidaru, peste câteva luni. Nici creșterea bugetului pentru amenajarea locurilor de joacă nu a avut mai mult succes. Unele locuri de joacă pe care cei de la ALDE le-au propus spre modernizarea parțială sau totală se numărau și printre cele care erau pe lista executivului, în timp ce pentru celelalte au primit promisiunea că vor fi prioritare după...prioritarele de acum. Asta deși cei de la ALDE au explicat faptul că, apreciază investițiile în locurile de joacă, dar au considerat că prioritare trebuie să fie cele care sunt periculoase pentru copiii care vin în părculețe.

Rușinos! Nu facem loc de joacă pentru copiii cu handicap pentru că aparatele costă mult și vor fi vandalizate!

Cea mai bizară poziție a fost în privința locului de joacă de lângă centrul Nova, acolo unde inclusiv asociația de localtari și centrul Nova, care are în îngrijire copii cu dizabilități, au cerut amenajarea unor aparate care să permită și copiilor cu handicap să le folosească, precum și montarea de tartan pentru ca roțile de la scaunele cu rotile să nu se mai afunde în terenul actual. Ionică a invocat că ar face locul de joacă, dar aparatele speciale costă foate mult și s-ar prăpădi o mulțime de bani dacă ar fi vandalizate, ceea ce, susține el, ar fi foarte probabil să se întâmple. Pe acest considerent, nu ar trebui să mai facem nimic în oraș, pentru că orice poate fi stricat. S-a luat în calcul varianta ca acele aparate să fie amenajate în curtea unei unități de învățământ, care să fie închisă pe timpul nopții. Oricum ar fi, Piteștiul rămâne în continuare, în mod rușinos, municipiul reședință de județ unde nu există niciun un loc de joacă amenajat care să cuprindă și aparate care să poată fi folosite de copiiii cu dizabilități!

Cornel Ionică a spus-o clar și răspicat. Și la Simfonia Lalelelor din 2019 vom face ceea ce fac eu de 19 ani. Și exact așa s-a întâmplat. Au apărut tribunele comuniste. Care însă s-a umplut cu...politicieni mărunți de pe la din județ, câțiva șefi de deconcentrate, conducerea admnistrativă județeană, pierdută cumva prin spațiu ministrul Ana Birchall și ceva ambasadori. Atât de mare a fost agitația unor personaje nesemnificative ale protipendadei locale în ale politicii și bugetului fără fund, încât la un moment dat unul din ambasadori a rămas...pe jos. Primarul de la Albota a cedat, subtil, locul. Nu avea nevoie nici de cărămizile și nici de bordurile lui Ionică să vadă prichindeii care au cam dârdâit pe vremea rece așteptând să defileze.

De atâta lume bună, după ce că ne numărăm pe degetele la o mână oamenii cu funcții înalte în stat, secretarul de stat Robert Tudorache și președintele Protecției Consumatorului (și el cu rang de secretar de stat) Marius Pârvu au stat pe jos. Spre lauda lor, nici nu s-au înghesuit să-și dea coate pentru a urca la tribună. Și primarul de la Mioveni, altfel un oraș unde evenimentel sunt mult mai spectaculoase și mai atrăgătoare, și unde se construiește singurul spital de stat din țară, tot pe jos a stat. Și un sunt singurele cazuri în care cele câteva personalități pe care le mai are Piteștiul și Argeșul au fost date la o parte. Nu mai vorbim că pe lângă au șezut și viceprimarul Sorin Apostoliceanu, dar și Cristian Gentea. E și acesta un semn, poate. Pe viitor, chiar nu vor mai fi tribune. Iar Apostoliceanu, Gentea și alții vor sta jos, printre oameni, așa cum au și dorit inițial, la Simfonie. Îi vor da cadou lui Ionică o bordură să stea pe ea, la braț cu Miuțescu.


Din păcate, la fel ca și în anii precedenți, în loc să avem parte de o prezentare occidentală a evenimentului - fie cu tribune puse pe toată lungimea taseului dintre primărie și Casa Cărții, fie de transmisiune live cu macarele și ecrane prin oraș -  astfel încât copiii care au muncit pentru momentele artistice și care sunt de altfel cei mai bucuroși să participe la eveniment să fie în centrul manifestării - am asistat la aceleași momente penibile în care cei mici au fost practic obligați să presteze în fața mai marilor politici, transformați (și) de Ionică în niște meschini Kim Jong Un-i pentru a culege aplauze. Asta, în timp ce copilașii stăteau cu spatele, în cele mai multe cazuri, chiar către părinții lor. 
Altfel, politicienii au marcat cât de mult au putut electoral parada copiilor. Ionică s-a postat în centru, cu tricolorul la piept, chiar dacă este în conflict de interese cu el. Și a ținut morțiș să fie mai înalt decât cei elevii de grădiniță, ca să se vadă că e primarul. Păcat că nici prefectul, nici președintele de CJ și nici ceilalți nu au avut inspirația să îl lase singur pe tribună, ca să își dea seama cât este el de mare și de penibil. Ajunge însă cu Ionică.

Ca niște adevărați oxiuri politici s-au comporat cei de la PNL. Și-au luat cu arcanu oamenii din organizații, le-au dat fulare galbene (pe principiul nu parazităm electoral Simfonia, dar suntem în campanie), și-au împrăștiat câțiva membrii printre piteșteni care să aibă cine să îl salute și pe Orban, exact cum făceau securiștii cu Ceaușescu. Pentru că da, Ludovic Orban și liberalii nu s-au urcat pe tribună, probabil fiind prea palizi, dar nici nu au stat la vreo 20 de metri distanță, ca să nu mai fie văzuți de fotografi și de cameramani. Au fost produsul unui partid care a luat laxativ dimineață. O baltă galbenă prin care se zbăteau câțiva viermișori politici. 

Realiteata, doamnelor și domnilor, este că suntem conduși de un primar cu puternice elemente de sorginte comuniste, cu un IQ care rivalizează cu al altui primar, de la Sibiu, ajuns președinte. Că un alt oxiur de sorginte comunistă, sclav al securiștilor care fac și politică și justiție, se dorește premier, neînțelegând că omoară un partid istoric pentru asta. Vom reveni în articolele viitoare despre saltimbancul galbejit. Și o altă realitate este că Piteștiul lui Ionică a devenit extrem de searbăd pentru marii lideri politic. Nu de alta, dar când primarul se milogește pe la uși și stă cu mâna întinsă pe la ministere, în loc să zbârnâie, ca cei din Ardeal, cu proiecte europene, ce părere să îți faci despre Pitești?
Și, cea mai dură realiteate este că, de 20 de ani încoace, ne lăudăm cu brandul Simfoniei Lalelelor. Deși nu este un brand. Este doar un eveniment la care Pendiuc și Ionică au cărat  mutre politice pentru imagine. Un brand este atunci când florile și copiii ies în evidență, atunci când un eveniment este organizat la standarde occidentale. Un brand este atunci când îți vin turiști din toată țara și din lume aici, nu doar delegații de ambasadori sau invitați de primărie. Un brand este atunci când Simfonia va produce profit financiar și de imagine. Încă nu vor unii să înțeleagă că această Simfonie a Lalelelor ar trebui să promoveze Piteștiul, să bucure piteștenii și turiștii, nu să statisfacă orgoliile mărunte ale unor mici, foarte mici oameni în și de stat. Deocamdată, avem niște copii și flori la comerciați. Și mulți, mulți oxiuri politici...

 

La un momente dat, când Sorin Apostoliceanu era prima interimar, s-a anunțat că vom scăpa în sfârșit de organizarea comunistă și că nu vor mai fi scene. Nimeni nu poate bănui că Proarges.ro este o publicație care i-a adus prea multe laude lui Apostoliceanu. Din contră. Dar atunci când totuși a venit și cu inițiative decente, am punctat acest lucru.
Între timp, Cornel Ionică s-a întors, s-a întors și mentalitatea din ultimii 25 de ani. Și încă cum. Ca să se scuze că a reintrodus scena pentru oficialități, Ionică a mai inventat una, pentru spectatori. Dar numai la primărie. Iar la Casa Cărții, va mai fi una. Adică nu vom avea două, ci trei.

Probabil că lui Cornel Ionică i-e teamă că nu va mai apărea în fotografii. Dar nu avea motive de impacientare. La Simfonie nu va lipsi Gabi Zoană, așa că cel puțin o fotografie cu Ionică va apărea în spațiul public, pentru că Gabi Zoană iubește să își facă poze oriunde se duce. Pregătirile vor fi însă cam degeaba. Viorica Dăncilă nu mai vine anul acesta, Liviu Dragnea nici el și, conform programului oficial, se pare că nici Călin Popescu Tăriceanu, președinele Senatului și al doilea om în stat. Se pare că programul acestuia a fost bulversat de o deplasare în străinătate și sunt slabe șanse să ajungă la timp la Pitești pentru a prinde Simfonia. Așa că, dacă nici Tăriceanu nu va veni, Ionică, în ciuda scenelor, își va face fotografii cu Zoană și cu Ludovic Orban!

 

În sfârșit, după ani întregi de sforțări ale presei, municipalitatea piteșteană a decis ca la ediția de anul acesta a Simfoniei Lalelelor  să dispară celebrele tribune comuniste unde erau obligate să stea oficialitățile. De data aceasta, invitații speciali ai Simfoniei vor vedea parada de la același nivel cu cetățenii obișnuiți.

Deocamdată, au fost o serie de ambasade străine care și-au confirmat prezența, cu oficialitățile naționale purtându-se în continuare tratative sau așteptându-se răspunsuri de confirmare. Anul trecut, la Simfonie a fost prezentă și premierul Viorica Dăncilă.

Tot de anul acesta se va încerca și ca toate corturile producătorilor de flori și obiecte de grădinărit să fie într-un singur ton, pentru a se scăpa de amețeala pestriță care depășea jocul culorilor naturale ale florilor. La ediția de anul acesta vor concerta Lora și Zdob și Zdup, dar și Filarmonica Pitești.

Acestea nu sunt singurele modificări și surprize. Programul final îl puteți vedea AICI.

 

De la venirea lui Bogdan Gorunescu la șefia Administrației Bazinale de Apă Argeș Vedea lucrurile au început să se miște vizibil. Au început să apară banii, deci și lucrările. Dacă în 2018, instituţia pe care o conduce a fãcut investiţii de 10 ori decât în 2017, anul acesta se preconizează investiții de 15 ori mai mari faţã de anul 2017. O lucrare de mare amploare va fi decolmatarea barajului Prundu, începând cu una mai a acestui an. În acest sens, ABAAV va folosi draga cu care s-a dotat chiar anul trecut. Lacul Prundu prezintă cel mai ridicat grad de colmatare, adică 90%. Motivul? Pentru că până în prezent, adică de mai bine de 40 de ani, acest baraj nu a fost niciodată colmatat. În curând draga va ajunge la Bascov, pentru pregătirea competiției de caiac, după care va fi dusă la barajul Prundu din cartierul Tudor Vladimirescu probabil în jurul datei de 15 mai. Este vorba despre o acțiune complexă, pe de o parte pentru că acest baraj nu a mai fost decolmatat în ultimii 40 de ani astfel că vorbim de o cantitate uriașă de nămol care trebuie evacuată și depozitată undeva și în al doilea rând pentru că aluviunile vor continua să vină odată cu apa.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.