Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici a murit duminică, la vârsta de 100 de ani, a anunţat Universitatea Ecologică din Bucureşti.

"La 20 august a.c., a plecat dintre noi cu aceeaşi serenitate cu care şi-a trăit întreaga viaţă de peste un veac, cu credinţă în Dumnezeu şi încredere în ştiinţă, prof. dr. Constantin Bălăceanu Stolnici, membru de onoare al Academiei Române şi preşedinte de onoare al Senatului Universităţii Ecologice din Bucureşti (UEB). Prin dispariţia sa, UEB, cei apropiaţi, precum şi toţi cei care l-au cunoscut suferă o grea şi ireparabilă pierdere", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a UEB. Descendent al unei vechi familii boiereşti din Argeș, Bălăceanu-Stolnici a fost absolvent al Liceului IC Brătianu din Pitești, apoi a urmat cursurile Facultăţii de medicină din Capitală devenind medic neurolog şi doctor în ştiinţe medicale. După 1989, a sprijinit dezvoltarea învăţământului privat în România, numărându-se printre fondatorii UEB în cadrul căreia a predat cursuri de antropologie şi neurologie.
Medicul neurolog Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru de onoare al Academiei Române, s-a născut la 6 iulie 1923, la Bucureşti, conform www.aosr.ro. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti, în 1947. În 1968, a obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale, potrivit volumului "Membrii Academiei Române. Dicţionar" (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003, ediţia a III-a).

A desfăşurat o importantă activitate didactică la catedrele de Anatomie şi Neurologie ale Institutului de Medicină din Bucureşti (1947-1952). A lucrat la clinicile neurologice ale spitalelor "Colentina" "Dr. I. Cantacuzino", "Gh. Marinescu" (1949-1974). Din 1974 până în 1993, a lucrat la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie, unde a ocupat succesiv sau concomitent funcţiile de şef de secţie, şef de clinică, medic consultant, şef al grupului sanitar - antiepidemic, director. A fost şef al Serviciului Metodologic de Neurologie şi Neurochirurgie şi consilier pentru problemele respective în cadrul Ministerului Sănătăţii.
  Bălăceanu-Stolnici este „boier de viță veche” (strămoșii lui urcă până în secolul al XIII-lea) din neamul Bălăcenilor, neam vestit întru binefaceri istorice (urbane, bisericești și educative). Iar prin Falansterul de la Scăieni (1835), întemeiat pe moșia strămoșului Emanoil Bălăceanu, am avut și noi fourieriștii noștri. Pe scurt, Bălăceanu-Stolnici se prezintă, și ne este prezentat, ca om mare al neamului, „ultimul aristocrat autentic”, neurolog, profesor, doctor în științe medicale, șef al Institutului de Geriatrie, din 1992 lider al Grupului de Reformă Morală al PNL.

Același Bălăceanu-Stolnici este însă, din 1965, colaborator al poliției politice comuniste, desfășurând, ca informator cu o vechime impunătoare, una dintre cele mai prodigioase cariere de turnător și agent de influență al Securității. Prin relațiile (și creditul moral) pe care, ca boier cu vechime genealogică multiseculară, le avea în emigrația română, a reușit să pătrundă în cele mai importante locuri din exil, de la directori ai Radioului Europa liberă și până la vârfuri ale intelectualității române din Franța și Germania. Nu a constestat decizia prin care a fost declarat turnător (nume de cod Laurențiu), dar s-a retras din Academia Română.

Între anii 1991-1993 a fost preşedinte al Colegiului de disciplină al personalului medico - sanitar din România.

A fost profesor şi prorector al Universităţii Ecologice, unde a predat cursuri de geriatrie, neuropsihologie şi istoria culturii. A fost profesor asociat la Universitatea din Newcastle-upon-Tyne (Anglia), Universitatea Pontificală din Porto Alegre (Brazilia), Universidad Internacional Menéndez Pelayo din Santander (Spania), Academia Medicală Cataloneză din Barcelona (Spania), Colegiul de Medicină din Paris (Franţa), potrivit www.aosr.ro.

Activitatea sa ştiinţifică s-a desfăşurat, cu deosebire, în domeniile neurologiei şi neurofiziologiei, neurooftalmologiei, neuroontologiei, gerontologiei, istoriei medicinii, dar şi în domeniile istoriei naţionale, genealogiei şi heraldicii, precum şi în cel al ciberneticii şi teoriei generale a sistemelor. Este, de altfel, primul care a introdus în România conceptele şi metodele ciberneticii în domeniului neurofiziologiei, iar contribuţiile sale îl situează printre pionierii în domeniu pe plan mondial. Lucrările sale au fost apreciate drept fundamentale pentru dezvoltarea neurociberneticii şi psihociberneticii, precum şi pentru analiza cibernetică a limbajului: "Cibernetica" (1967), "Elemente de neurocibernetică" (1967), "Les fondements cybernetiques de l'activite nerveuse" (1971, apărută şi în limba portugheză, 1974), "Personalitatea umană - o interpretare cibernetică" (1972) ş.a.

Rezultatele cercetărilor sale se concretizează în numeroase monografii, mai multe capitole incluse în tratate şi monografii şi peste 300 de studii publicate în ţară şi în străinătate, singur sau în colaborare, între care amintim: "Geriatrie practică" (1997), "Neuropsihologia postmodernistă" (2000), "Structuri centrale ale sistemului nervos" (2001). Acestora li se adaugă şi lucrări cu caracter cultural larg, dintre care amintim: "Dialoguri despre cele văzute şi nevăzute" (1994), "Saga baronilor du Mont" (1994), "Introducere în studiul Kabbalei" (1996), "Cunoaştere şi ştiinţă" (1997), "Saga Bălăcenilor" (2001), "Incursiune în antropologia sufletului" (2003), "Kabbala, între gnoză şi magie" (2004), "Antropogeneza şi geneza culturii" (în colab. cu Ligia Apavaloae) (2006), "Incursiune în antropogeneză" (2006), "Genetica generală şi a comportamentului" (2008).

A fost membru de onoare al Academiei Române din 10 noiembrie 1992. În 1998 a fondat, alături de un grup de personalităţi liberale româneşti, Asociaţia Română pentru Libertate şi Dezvoltare. Membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, al Societăţii de neurologie şi neurochirurgie, al Societăţii de gerontologie, al Comisiei de cibernetică medicală, al Grupului român de lingvistică aplicată, al Societăţii franceze de neurologie, al Institutului de Psihiatrie "R. Collaut" din Madrid, al Societăţii spaniole de neurologie "Phronesis", al Societăţii braziliene de cibernetică, al Societăţii mondiale de cibernetică şi sisteme generale de la Londra, al Societăţii internaţionale de cibernetică de la Neapole, al Asociaţiei americane de cibernetică.

Totodată, a fost membru al Adunării Naţionale şi al Consiliului Naţional al Bisericii Ortodoxe Române şi preşedinte al Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO).

De asemenea, a fost rector de onoare al Universităţii "Andrei Şaguna" din Constanţa.

Decorat cu "Crucea Patriarhală", laureat al "Marelui Premiu" al Societăţii Franceze de Sinteze Înalte, Meritul Maltez în grad de Ofiţer, Ordinul "Steaua României" în grad de Cavaler.

La 20 octombrie 2017, şi-a lansat al treilea volum de proză memorialistică, intitulat "Amintiri... Vacanţele mele în vremurile bune de altădată", în cadrul unei festivităţi organizată în Aula Magna a Universităţii "Andrei Şaguna" din Constanţa.

Constantin Nicolescu, fostul președinte al Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, a trecut la cele sfinte. Constantin Nicolescu a fost considerat, ani la rândul, cel mai puternic om politic din județul Argeș. A făcut un puternic tandem cu Nicolae Văcăroiu, fostul premier și șef al Senatului. Era în relații deosebite și cu Adrian Năstase.

Născut la 1 septembrie 1945 în comuna Mihăiești, județul Argeș a fost al șaptelea născut într-o familie cu 11 copii. Este absolvent al Colegiului Dinicu Golescu din Câmpulung. Ascensiunea lui Constantin Nicolescu a început în perioada 1974 - 1985 a lucrat la Grupul Unităților de Asistență Tehnică pentru Autoturisme Pitești (IATSA), îndeplinind, pe rând, următoarele atribuții: șef de atelier (1974 - 1978); șef secție - coordonator a 20 de unități service (1978 - 1979). Apoi, în perioada 1985 - 1990, a fost Director Comercial la Centrala Industrială de Autoturisme Pitești, coordonator al activității de comerț exterior și interior. Din 1990 - Director, manager și director general la S.C. Grupul IATSA SA Pitești. În perioada 1979 - 1985 a fost director general GUATA (IATSA).

Din 2004 până în 2014 a condus CJ Argeș și PSD Argeș

A intrat abrupt în PDSR (ulterior PSD), prin 1995. În același an a ajuns prefect al judeţului. Mai exact, perioada 28 aprilie 1995 – 20 decembrie 1996. . Primul mandat de președinte al Consiliului Judeţean, 2004-2008, a însemnat și primul mandat în fruntea PSD Argeș. Anterior a fost ales senator de Argeş, devenind secretar al Biroului Permanent al Senatului României şi preşedinte al Comisiei Speciale a Parlamentului de control asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe. 

A fost timp de trei mandate președinte al CJ Argeș. Practic, până în 2014 a condus PSD și CJ Argeș. 

Nicolescu a fost și Senator al PSD în perioada 2000 – 2004, timp în care a fos secretar al Biroului Permanent al Senatului României ( 2000 – 2003), Președinte al Comisiei Speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informații Externe (2001 – 2004); Membru al Comisiei de Apărare a Senatului României (2000 – 2004); Secretar al Grupului Parlamentar de prietenie cu Republica Columbia (2000 – 2004); membru al Grupului Parlamentar de prietenie cu Republica Chile (2000 – 2004).

A fost Președinte al Consiliului de Dezvoltare Regională Sud Muntenia – mai 2006 – august 2007 și vicepreședinte la nivel național al PSD din 2008 până în 2014.

Mesaj din partea CJ Argeș

Gheorghe Frătoaica, unul dintre cei mai buni profesioniști în domeniul medicinii de urgență a plecat la Domnul, la 67 de ani. Vestea a venit ca un șoc pentru colegii de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, chiar dacă aceștia știau prin ceea ce trece colegul lor, dar și pentru numeroșii pacienți pe care i-a tratat la Primiri-Urgențe. Trei ani s-a luptat cu o boală nemiloasă, descoperită în timpul pandemiei COVID.
Doctorul Frătoaica, specialist în medicina de urgență și medic primar, a avut o carieră distinsă în domeniul medical. Pe lângă rolul său ca medic de urgență, el a avut onoarea de a fi numit director medical al spitalului pe o perioadă de timp.

Deși ar fi avut posibilitatea, nu a plecat să se trateze în străinătate. Își citea singur rezultatele analizelor și era perfect conștient cum i se scurg zilele în fața nemilosului cancer.
Zeci de apropiați au venit la sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus la capela militară de lângă Cimitirul „Sf. Gheorghe”,  pentru a-i aduce un ultim omagiu. Pe ultimul drum, sicriul în care se afla cel care a fost Gheorghe Frătoaica a fost înfășurat în drapelul tricolor.

Academicianul Răzvan Theodorescu a murit la vârsta de 83 de ani, la Spitalul Floreasca din Capitală. Acesta deținea împreună cu familia o casă de vacanță în Corbeni, Argeș.
”A fost ceva delicat. A venit să faca o intervenție la stomac si nu stiu ce s-a intamplat de acolo si a ajuns la ATI. Avea mai multe afectiuni, dar era destul de bine. Eu l-am lasat sambata acasa era bine, duminica m-a sunat sa-mi zica ca e la spital. Am venit de urgenta din Arges, dupa care a fost intubat, ventilat mecanic si acum este sfârșit.
Tatăl meu a fost prietenul meu, a fost rector, ministru, a fost un om extraordinar, un tata exceptional. Eu am avut o relatie de prietenie cu el si nu-mi vine sa cred. Sunt langa el si nu-mi vine sa cred”, a mărturisit Ilinca Theodorescu la România TV.
Născut la 22 mai 1939, la București, Răzvan Theodorescu a fost istoric de artă, doctor în ştiinţe istorice, Preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române, Secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene, Profesor la Universitatea de Arte, Membru titular al Academiei Române din 2000 (corespondent - 1993). A fost şi directorul general al Televiziunii Române în perioada 1990-1992 şi ministru al Culturii, între anii 2000-2004.
În 2016, Ion Vladimir Theodorescu, fiul acestuia, a fost găsit mort, la vârsta de 46 de ani, în casa de vacanță pe care o deținea din Corbeni.
Răzvan Theodorescu a publicat peste 15 lucrări de istorie, artă românească și europeană și circa 600 de articole în reviste din țară și străinătate. A fost senator PSD.

A fost doctor în istorie, profesor universitar și membru al Academiei Române din 1997. De asemenea, între 1990-1992, Răzvan Theodorescu a fost directorul general al Televiziunii Române. Nu a stat departe nici de politică, fiind ministru al Culturii în Guvernul Adrian Nastase, între anii 2000-2004.

A primit ordinul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor al Republicii Franceze (1997), a fost Laureat al Premiului Bernier, al Institutului Franței, a primit Premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române, Premiul Nicolae Iorga al Centrului Internațional Ecumenic pentru Dialog Spiritual, Premiul Herder al Universității din Viena și Premiul revistei Flacăra.