Răzvan Ciobanu a murit. A fost știrea dimineții de luni. Nu orice zi de luni, ci a doua zi de Paști. A fost găsit fără viață, pe un câmp, cu mașina făcută bucăți.
Polițiștii au confirmat oficial că victima nu purta centura de siguranță și au exclus ipoteza unei sinucideri. Însă legiștii urmează să stabilească dacă Răzvan Ciobanu a consumat sau nu alcool, ori alte substanțe interzise.
Potrivit comisarului-șef Mihai Untaru, cadavrul poate să fi fost mutat, după accident, iar una dintre ipotezele luate în calcul este că designerul nu ar fi fost singur în mașină. Dacă ipoteza unei sinucideri este exclusă, cea a unei crime se află în investigare. O urmă de vopsea albă, aflată pe bara din față a mașinii, ar pune probleme anchetatorilor. Aceștia iau în calcul și ipoteza ca Răzvan Ciobanu să fi fost împins de pe șosea în cadrul unei șicanări în trafic. Anchetatorii trebuie să stabilească dacă aceasta urmă era pe mașină înainte de accident.
În acest caz se poate discuta despre crimă. Conform acelorași surse acum sunt vizionate imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la plecarea lui Răzvan Ciobanu de la club și cele din trafic.
Ipoteza ca acesta să se fi aflat și cu altcineva în mașină nu este exclusă în totalitate, având în vedere că în vehicul a fost găsită și cartea de identitate a unei alte persoane. Din primele informații, conform primelor măsurători, scaunul era reglat pentru înălțimea lui.
”Răzvan Ciobanu a fost găsit lângă mașină, cu mâinile semiflexate, a observat comisarul-șef Mihai Untaru. Nu este o poziție firească pentru un om care ar fi fost proiectat prin plafonul mașinii, ci mai degrabă pentru unul care a fost smuls de la volan și așezat astfel, înainte să se instaleze rigiditatea cadaverică. Văzând cum au procedat oamenii din sat, când luau obiecte din mașină cu Poliția de față, îmi vine să cred că accidentul a fost descoperit mult mai devreme de localnici. Abia cel care a sunat la 112, peste câteva ore, a făcut ce trebuia să facă, anunțând autoritățile. Ar trebui investigat dacă nu cumva cei care au ajuns primii la locul accidentului nu cumva l-au extras din mașină, apoi s-au mărginit să ia câte ceva din lucrurile lui Răzvan Ciobanu și au dispărut fără să sune la 112.
Conform informațiilor furnizate în exclusivitate pentru DC News, anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze.
1. Șoferului i s-a făcut rău în timpul condusului și a pierdut controlul mașinii, ieșind în decor.
2. Șoferul se afla sub influența unor substanțe (droguri sau alcool sau amândouă) și a pierdut controlul mașinii.
3. Șoferul a suferit un infarct și astfel mașina a ieșit în decor.
Toate acestea vor fi stabilite cu exactitate abia după ce expertiza toxicologică, care va fi efectuată la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici (INML), va fi finalizată. Aceasta ar putea dura trei săptămâni.

 

 

Un motociclist decedat și alți trei oameni, printre care și o fetiță, răniți. Acestea au fost urmările câtorva clipe de neatenție. Pentru unul dintre moticicliștii din grupul care se deplasa pe DN 73, dinspre Câmpulung spre Pitești, Vinerea Mare a fost una neagră.
Un șofer a vrut să întoarcă mașina, a tăiat calea motociclistului, care a intrat a intrat cu motocicleta atât de tare în autoturism, încât mașina a fost răsturnată. Motocicleta a fost aruncată într-un șanț, iar motociclistul a rămas inconștient pe carosabil.
În ciuda încercărilor făcute de echipajele de salvare, motociclistul a fost declarat decedat.
Și pasagerii din mașină au de pătimit. Șoferul, în vârstă de 55 de ani are multiple traumatisme, o femeie de 42 de ani este și ea rănită, dar cel mai grav a fost rănită o fetiță de 13 ani care are leziune grave. 

Motociclistul decedat este polițist, subofițer în cadrul Serviciului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti. 

 

Trafic îngreunat pe DN7 Pitești- Râmnicu Vâlcea, în localitatea Drăganu, județul Ageș. Două TIR-uri au fost implicate într-un incident rutier. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, nu sunt victime, însă dintr-un TIR au căzut granule de peleți pe carosabil. La fața locului intervin o autospecială de pompieri și un echipaj SMURD. Unuia dintre TIR-uri, care se deplasa pe sensul către Pitești, i-a intrat remorca pe contrasesns și a agățat, pe lateral, prelata celuilalt,ce venea din sens opus. Un autoturism, care se afla în spatele TIR-ului agățat, evita coliziunea, a intrat în șanț.

De asemenea, 24 ianuarie, în intervalul orar 06:00 - 22:00, cu ocazia zilei Unirii Principatelor Române, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă pe ambele sensuri pe tronsonul DN 7: Piteşti (ieşire din municipiu) - Râmnicu Vâlcea - Veştem (intersecţie cu DN1).

Un accident s-a petrecut în localitatea argeşeană Dâmbovicioara.O femeie a scăpat ca printr-un miracol cu viață după ce mașina în care se afla a căzut într-o râpă adâncă de cinci metri. Femeia a reuşit să iasă singură din maşină şi a cerut ajutorul echipelor de salvare. Aceasta a fost preluată de o ambulanţă care se afla în zonă.

Culoarul Rucăr Bran este un adevărat pericol pentru șoferii care nu sunt antenți sau are nu sunt experimentați, având în vedere că parapeții de protecție lipsesc pe mai multe porțiuni. În 2018, trei militari din cadrul Batalionul 30 Vânătorii de Munte „Dragoslavele” din Câmpulung Muscel au murit în urma tragicului accident rutier produs în zona Valea Urdii de pe raza comunei Dâmbovicioara (culoarul Rucăr-Bran). Alţi nouă au fost răniţi şi internaţi în spitale din Braşov, Câmpulung şi Piteşti. Un singur militar a scăpat teafăr.

Grav accident rutier în oraşul Mioveni, din Argeş. O femeie, sora ei şi fiica uneia dintre ele au fost izbite în plin pe trecerea de pietoni de un şofer neatent.

Toate au ajuns la spital, două dintre ele în stare gravă. Şoferul, un tânăr de 26 de ani, le-a dat poliţiştilor o explicaţie ciudată: ar fi fost orbit de soarele care asfinţea. Victimele spun însă altceva.

Tânăra de 25 de ani, împreună cu mama ei de 48 de ani şi cu sora acesteia, de 49 de ani, fuseseră la cumpărături şi traversau strada pe marcajul pietonal. Când mai aveau doi paşi până la trotuar, au fost pur şi simplu spulberate de o maşină condusă de un tânăr de 26 de ani.

Tânără a fost rănită mai uşor, la o mână, dar mama şi mătuşa ei au suferit numeroase traumatisme.

 

Şoferul le-a spus poliţiştilor că ar fi fost orbit de soarele care asfinţea. Femeile susţin însă altceva. Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.