Centrul Operativ pentru Situații de Urgență (COSU) funcționează mult mai bine în forma actuală, ca structură a Ministerului Sănătății integrată cu structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a afirmat luni, la Pitești, secretarul de stat Raed Arafat.
 "Deci aici, în loc să avem raportări în două locuri (...), aici se lucrează împreună. Este un lucru pe care noi l-am dorit și este o formă de integrare care s-a dovedit eficientă, și la accidentele colective care au fost recent pe autostrăzi, și inclusiv când a fost incendiul de la Colectiv, această parte a funcționat foarte bine, pentru că stăteau împreună. Unde am avut probleme era la Ambulanța și la ISU București, unde erau separați și unde acum încercăm să-i aducem în același loc. Așa că o recomandare de a dezintegra acest lucru nu este la locul ei. Am vorbit astăzi inclusiv cu domnul ministru al Sănătății și nu se pune problema să revenim la o formă anterioară, care este mai primitivă decât forma care este acum. Din punctul meu de vedere, va rămâne așa cum este, pentru că ne facem treaba mult mai bine împreună decât dacă am fi separați, este un lucru foarte normal și foarte logic", a declarat Arafat.

El a explicat că decizia înființării COSU în cadrul Ministerului Sănătății a fost luată într-un moment în care nu exista o coordonare a activității din acest domeniu cu Departamentul pentru Situații de Urgență.

"Centrul operativ este un centru care a fost înființat la Ministerul Sănătății, când încă nu era nimic integrat cu Ministerul de Interne, cu Departamentul pentru Situații de Urgență. Rolul lui a fost atunci monitorizarea asistenței medicale de urgență și rezolvarea unor probleme pe domeniul asistenței medicale de urgență. După ce s-a creat departamentul, decizia comună cu Ministerul Sănătății era de relocare a acestui centru la centrul care este mult mai mare și mult mai complex, de coordonare a Departamentului pentru Situații de Urgență și centrul integrat al Ministerului de Interne. De fapt, omul (...) de la Ministerul Sănătății stă împreună cu colegii de la Departamentului pentru Situații de Urgență și de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și monitorizează și coordonează toate aspectele, inclusiv cele medicale", a precizat secretarul de stat, citat de Agerpres.

Raed Arafat a participat la inaugurarea obiectivului finanțat de Consiliul Județean Argeș - Sala de conferințe și de pregătire profesională. În acest imobil situat pe strada Mărășești, nr.1 din mun. Pitești va funcționa dispeceratul integrat al tuturor serviciilor specializate de intervenţie din județ (pompieri, ambulanță, poliție, jandarmi), Centrul Județean de Coordonare a Intervențiilor în Situații de Urgență, iar în sala de ședințe se vor desfășura periodic cursuri de pregătire profesională, ședințe de instruire a personalului operativ și conferințe tehnico-științifice cu reprezentanți din țară și străinătate. Este cel mai modern centru de acest gen din ţară, prevăzut inclusiv cu o sală de conferinţe şi de pregătire profesională. În clădire va funcţiona dispeceratul integrat al tuturor serviciilor specializate de intervenţie din judeţ (pompieri, ambulanţă, poliţie, jandarmi), iar în sala de şedinţe se vor desfăşura periodic cursuri de pregătire profesională, şedinţe de instruire a personalului operativ şi conferinţe tehnico-ştiinţifice cu reprezentanţi din ţară şi din străinătate.
 

Arafat, cuvinte de laudă pentru pompierul Costache Mugurel

Tot în această zi, Raed Arafat l-a premiat pe plutonierul major Costache Mugurel, care, la finalul unei misiuni de stingere, a readus la viață un micuț patruped intoxicat cu fum. Din păcate, cățelul a murit.

„Astfel de acţiuni se încadrează în misiunile de salvare vieţi şi bunuri pe care le executaţi, pentru că asta este principala dumneavoastră menire, salvarea vieţii, indiferent că este vorba de un om sau de un animal. Modul în care a procedat colegul nostru dovedeşte nu doar profesionalism şi umanitate, ci şi foarte multă dăruire şi implicare. Îl felicit pe colegul nostru şi îi dorim succes în activitate”, a declarat cu această ocazie Raed Arafat.

Pagina 2 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.