Academicianul Răzvan Theodorescu a murit la vârsta de 83 de ani, la Spitalul Floreasca din Capitală. Acesta deținea împreună cu familia o casă de vacanță în Corbeni, Argeș.
”A fost ceva delicat. A venit să faca o intervenție la stomac si nu stiu ce s-a intamplat de acolo si a ajuns la ATI. Avea mai multe afectiuni, dar era destul de bine. Eu l-am lasat sambata acasa era bine, duminica m-a sunat sa-mi zica ca e la spital. Am venit de urgenta din Arges, dupa care a fost intubat, ventilat mecanic si acum este sfârșit.
Tatăl meu a fost prietenul meu, a fost rector, ministru, a fost un om extraordinar, un tata exceptional. Eu am avut o relatie de prietenie cu el si nu-mi vine sa cred. Sunt langa el si nu-mi vine sa cred”, a mărturisit Ilinca Theodorescu la România TV.
Născut la 22 mai 1939, la București, Răzvan Theodorescu a fost istoric de artă, doctor în ştiinţe istorice, Preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române, Secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene, Profesor la Universitatea de Arte, Membru titular al Academiei Române din 2000 (corespondent - 1993). A fost şi directorul general al Televiziunii Române în perioada 1990-1992 şi ministru al Culturii, între anii 2000-2004.
În 2016, Ion Vladimir Theodorescu, fiul acestuia, a fost găsit mort, la vârsta de 46 de ani, în casa de vacanță pe care o deținea din Corbeni.
Răzvan Theodorescu a publicat peste 15 lucrări de istorie, artă românească și europeană și circa 600 de articole în reviste din țară și străinătate. A fost senator PSD.

A fost doctor în istorie, profesor universitar și membru al Academiei Române din 1997. De asemenea, între 1990-1992, Răzvan Theodorescu a fost directorul general al Televiziunii Române. Nu a stat departe nici de politică, fiind ministru al Culturii în Guvernul Adrian Nastase, între anii 2000-2004.

A primit ordinul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor al Republicii Franceze (1997), a fost Laureat al Premiului Bernier, al Institutului Franței, a primit Premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române, Premiul Nicolae Iorga al Centrului Internațional Ecumenic pentru Dialog Spiritual, Premiul Herder al Universității din Viena și Premiul revistei Flacăra.

OAMGMAMR filiala Argeș, organizația profesională a asistenților medicali argeșeni, informează publicul, dar și asistenții medicali că, în Argeș, a fost deschis primul cabinet de practică  independentă a profesiei de asistent medical, în cadrul căruia pot fi furnizate servicii de îngrijire comunității argeșene. Cabinetul a fost înființat de către asistent medical generalist Belchiță Carmen Elena, este autorizat de D.S.P. Argeș și este situat în Topoloveni, strada Parcului nr. 9.
         Acest fapt nu ar fi fost posibil, dacă OAMGMAMR, preocupat constant de dezvoltarea și modernizarea profesiei, nu ar fi a avut inițiativa îmbunătățirii cadrului legal de exercitare a profesiei și nu ar fi înaintat Ministerului Sănătății o propunere în acest sens, demers concretizat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 2341/ august 2022. Astfel, această completare legislativă a produs deja primul său efect concret făcând posibilă apariția acestui prim cabinet al unui asistent medical, încât asistenții medicali să răspundă nevoilor, în continuă creștere, de îngrijire a populației, dar și să consolideze statutul asistentului medical, oferindu-i posibilitatea de a-și valorifica potențialul profesional pentru asigurarea dreptului cetățenilor la sănătate.
          Serviciile de îngrijiri medicale ce pot fi acordate în cadrul cabinetului independent al asistentei medicale Belchiță Carmen Elena, potrivit competenţelor sale profesionale, sunt complexe și cuprind: servicii de îngrijiri medicale autonome, care pot fi prestate în cadrul rolului propriu al asistentului medical generalist și servicii de îngrijiri medicale delegate, care pot fi prestate, exclusiv la prescripţia medicului; Astfel dar, pot fi oferite argeșenilor o gamă largă de  servicii de îngrijire, de la servicii de stabilire a nevoilor de îngrijiri generale de sănătate şi a diagnosticului de îngrijiri de sănătate, planificarea, organizarea intervenţiilor, măsurarea, observarea şi notarea parametrilor pentru monitorizarea stării de sănătate, la servicii de  administrarea medicamentelor prin injecţii (intramuscular, subcutanat, intradermic, intravenos direct) şi perfuzii, îngrijirea şi urmărirea unei escare, a unei fistule, a unei stome, îngrijirea şi supravegherea unei plastii; îngrijirea şi supravegherea leziunilor şi ulceraţiilor; îngrijirea şi supravegherea plăgilor simple/suprimarea firelor suprainfectate; îngrijirea şi supravegherea plăgilor suprainfectate, etc.
         Direct implicată în procesul de reglementare a practicii independente a profesiei de asistent medical, președintele OAMGMAMR filiala Argeș, Estera Stămoiu, a declarat:
         “O felicit pe colega noastră Carmen Belchiță pentru această reușită profesională. Cabinetul deschis de ea este o premieră pentru județul nostru. Cunosc îndeaproape drumul anevoios parcurs, ceea ce mă motivează o dată în plus să o apreciez pentru perseverența, curajul, determinarea, profesionalismul, pe care nu a obosit să le manifeste. Este un adevărat model pentru asistenții medicali, un deschizător de noi perspective profesionale, îndrăznețe și atât de utile societății.
            Contextul actual creează o dată în plus premisele  adaptării la noile realități, iar asistenții medicali au capacitatea de a transforma provocările majore în oportunități de dezvoltare, de progres. Putem fi incontestabil o forță a progresului!
           A alege să-ți depășești condiția de salariat, nu este un eveniment, ci mai degrabă un proces care de- a lungul timpului devine parte din registrul asistenței medicale, de aptitudini și experiențe. Aceasta permite asistentului medical să se dezvolte ca profesionist și să atingă  obiective înalte în cariera profesională.
           Însă cu toții, factori de decizie și de reprezentare ai asistenților medicali, suntem conștienți că doar prin mecanisme de suport și de identificare a soluțiilor de finanțare a acestor cabinete, vom antrena, convinge, motiva, tot mai mulți asistenți medicali să opteze pentru practica independentă.”


Domnul Mircea Timofte, președinte OAMGMAMR, un susținător permanent al asistenților medicali, atât în plan intern, dar  și extern,  a precizat:
”Toate acțiunile, reglementările, pașii importanți în dezvoltarea profesiei demonstrează că realitatea profesiei noastră este adaptată provocărilor și schimbărilor. Pandemia Covid a demonstrat din plin capacitatea adaptativă și inovativă a asistenților medicali. Leadershipul asistenților medicali este extrem de important pentru a implementa paradigma pacientului în centrul sistemului de sănătate .”      

Astăzi, 20 septembrie 2022, s-a încheiat prima etapă a programului  ”Leadership în îngrijiri medicale pentru directorii de îngrijiri și asistenți șefi”, dezvoltat în cadrul proiectului cu același nume, implementat de către Ordinul Asistenților Medicali Generaliști Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR).
Încă de la lansare, programul s-a bucurat de prezența și susținerea consilierului prezidențial pe sănătate, Diana Loreta Păun, precum și a președintelui OAMGMAMR, Mircea Timofte.
De altfel, președintele Mircea Timofte a subliniat necesitatea implementării unui astfel de program în anumite ramuri cheie: “Am dezvoltat un program de leadership împreună cu prestigioasa facultate de asistenți medicali și moașe din Dublin, Irlanda, pentru 150 de asistenți medicali și moașe care ocupă funcții manageriale. Este necesar să investim în abilități manageriale și de lideri pentru asistenții medicali. Este nevoie și de investiții în creșterea competențelor asistenților medicali. Este nevoie, din ce în ce mai mult, de servicii de recuperare, de reabilitare, de îngrijire a bolnavilor cronici, de educație pentru sănătate în școli, servicii care pot fi acordate de această resursă umană esențială pentru sistemul de sănătate, care sunt asistenții medicali și moașele”.
Cursul a fost gratuit și s-a desfășurat în mediul online. În perioada, 14-20 septembrie a.c., cursanții selectați au participat live pe platforma Zoom.
Unul dintre obiectivele proiectului este acela de a ajuta la dezvoltarea și formarea viitoarelor generații de lideri asistenți medicali și moașe, demonstrând că domeniul îngrijirilor de sănătate poate reprezenta o carieră atractivă și apreciată de pacienți, comunități și angajatori.
Din județul Argeș, au fost selectați pentru participarea la proiect asistenți medicali cu funcții manageriale de la mai multe spitale: Carmen Teodora Zamfir, asistent șef la Penitenciar Spital Mioveni și consilier județean al OAMGMAMR Argeș, Irina Andrea Georgescu, director de îngrijiri medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, Angelica Butnaru, asistent șef în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Argeș, Ruxandra Nicoleta Sain, asistent coordonator Compartiment ATI la Spitalul Orășenesc Mioveni, Gabriela Mirela Stoica, asistent șef secția Chirurgie din cadrul Spitalului Militar de Urgență ,,Dr. Ion Jianu”, Carmen Gabriela Roman, asistent șef secția Medicală din cadrul Spitalului Militar de Urgență ,,Dr. Ion Jianu”, Aida Cheche, asistent șef Spitalul PNF Câmpulung, Constanța Coca Matache, asistent medical Spitalul Orășenesc Mioveni.


Despre importanța implementării unui astfel de program, participanții argeșeni și-au exprimat opiniile subliniind oportunitatea de a transmite mai departe, echipelor din care fac parte, informațiile însușite:

Carmen Teodora Zamfir, asistent șef la Penitenciar Spital Mioveni și consilier județean al OAMGMAMR Argeș: ,,Cursul este de excepție și pune accent pe importanța asistentului medical în sistemul de sănătate precum și pe importanța liderului, lucrul în echipă, comunicarea, perseverența, dorința de schimbare și de îmbunătățire a calității actului medical. De asemenea, s-a pus accent pe cercetarea în nursing, o necesitate pentru profesia noastră, dar și pe învățarea pe tot parcursul carierei, condiție necesară pentru adaptarea la cerințele profesionale și informaționale mereu în schimbare. Am avut ocazia să intercaționăm și cu o viziune nouă, oferită de colegii din Norvegia, în ceea ce privește sistemul de sănătate internațional”.

Irina Andrea Georgescu, director de îngrijiri medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești: ,,,Acest program de leadership oferă perspective noi, informații utile pentru dezvoltare profesională, precum și pentru îmbunătățirea lucrului în echipă”.

Angelica Butnaru, asistent șef în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță: Argeș,,Pentru mine, cursul a fost ca o ,,dezghețare ", așa cum a spus și domnul președinte Mircea Timofte. Pe măsură ce trecea timpul, a devenit din ce în ce mai plăcut, am descoperit multe lucruri noi, am constatat că sunt multe lucruri știute, dar care stăteau blocate într-un colțișor al minții și sunt multe lucruri care trebuie puse în practică. Sper să reușesc să fac parte dintr-o echipă cu ajutorul căreia să pun în aplicare informațiile primite în aceste zile și care să se finalizeze cu o creștere a calității îngrijirilor medicale acordate pacienților”.  

Ruxandra Nicoleta Sain, asistent coordonator Compartiment ATI la Spitalul Orășenesc Mioveni: ,,Un curs extrem de bine structurat care m-a ajutat să am o viziune mai clară asupra abordărilor multiple în dezvoltarea calităților personale de ,,ghidare” a echipei fiind centrat pe:
înțelegerea nevoilor individului;
deschidere către schimbare;
gestionarea conflictelor apărute în interiorul echipelor;
 modalitatea de abordare a persoanelor mai puțin deschise către dezvoltare profesională și reticențe la schimbare;
deschidere la sugestii;
asigurarea balanței între calitățile de lider și manager.
De asemenea, mi-a confirmat importanța comunicării ca fiind veriga de bază în dezvoltarea echipei și a îngrijirilor centrate pe pacient. Pe baza elementelor  din curs, voi putea aborda pe mai multe planuri dezvoltarea grupului din care fac parte astfel încât să reușim să ,,construim poduri” durabile în îngrijirile din domeniul sănătății, punând accent pe respect, empatie, încredere, calm, imparțialitate, alegerea momentului optim de acțiune și închiderea cercului prin obținerea unui feedback pozitiv din partea celor cu care lucrez”.

Gabriela Mirela Stoica, asistent șef secția Chirurgie din cadrul Spitalului Militar de Urgență ,,Dr. Ion Jianu”: ,,Acest curs mi-a oferit sentimentul că trebuie să fiu mereu alături de echipa din care fac parte, să-mi reevaluez constant activitatea, să fiu un exemplu pozitiv pentru colegele mele, să le încurajez și să mă implic în activitate, alături de ele. Comunicarea, empatia sunt esențiale pentru un leadership de calitate!”.

Roman Carmen Gabriela, asistent șef Spitalul Militar de Urgență ,,Dr. Ion Jianu”: ,,Un curs interesant pentru liderii de grup, un curs care îmi dă speranța că se poate mai mult pe viitor, să creștem calitatea îngrijirilor pacienților înțelegând nevoile, problemele, temerile, valorizarea, dar și sprijinind echipa pe care o conducem”.
Cheche Aida Florina, asistent șef Spitalul PNF Câmpulung
,, Acest curs a adus un plus valoare pentru activitatea pe care o desfășuram, cu un flux informațional extrem de important. A reușit să-mi aducă în atenție comunicarea interculturală în echipele de asistenți medicali și modul în care un lider trebuie să construiască profilul unei echipe de succes. Au fost prezentate modele de îmbunătățire a calității activității profesionale foarte elocvente”.

Întotdeauna un încurajator și un real susținător al celor care au dorința și potențialul de a accede către statutul de lider și a performa în această calitate, președintele OAMGMAMR Filiala Argeș, Estera Stămoiu, a transmis un mesaj, atât celor care au participat la curs, cât și celor care aspiră la o astfel de experiență: ,,Faptul că județul nostru a avut o asemenea reprezentare la un program ce deschide o oportunitate uriașă, reprezintă o recunoaștere a profesionalismului asistenților medicali argeșeni. Felicit participanții și, recunosc, mă bucur să văd cum evoluează către excelență cei pe care îi reprezint. Nu doar am susținut, ci am și deschis drumul, de câte ori am avut prilejul, către dezvoltare profesională, către performanță în domeniul de activitate, către dezvoltarea potențialului de lider, acolo unde el există. Cu fiecare echipă care este condusă de un lider performant, asumat și implicat, se îmbunătățește atât calitatea activității profesionale în interiorul acelei echipe, cât și calitatea serviciilor medicale oferite pacienților. Acesta este, de fapt, obiectivul spre care tinde fiecare unitate medicală, fie că este publică sau privată. Îmi doresc ca, pe viitor, OAMGMAMR Filiala Argeș să devină pepinieră de lideri în domeniul asistenței medicale, iar problemele inerente să fie soluționate la nivel de echipă, de secție, în timp ce echipelor de conducere ale unităților să le rămână doar partea de investiții și management. Cred în reușita acestui program, cred în asistenții medicali selectați pentru participare și în potențialul lor de a asimila informațiile necesare pentru dezvoltarea echipelor pe care le reprezintă. Fiecare dintre ei pot fi lideri în profesie”.

Potrivit ANM, sunt sub avertizare Cod portocaliu județele Botoșani, Iași, Suceava, Neamț, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Bacău, Vrancea, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomița și Călărași.

 

În aceste zone vor fi averse torențiale, vijelii (rafale de peste 70-80 km/h), frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35-40 l/mp și pe arii restrânse 50-80 l/mp.

Avertizarea este în vigoare de miercuri, de la ora 12.00, până joi, la ora 12.00.

Tot până joi la ora 12.00 alte județe sunt sub avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt vizate județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Gorj, Olt, Ialomița, Călărași, Brăila, Buzău, Galați, Vrancea, Bacău și Vaslui.

De asemenea, județele Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Călărași și Ialomița sunt miercuri sub avertizare Cod galben de căldură și disconfort termic ridicat.

Valul de căldură se va menține local în Muntenia și în jumătatea de sud a Moldovei, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade.

Un elev în vâstă de 13 ani de la o școală din comuna Bascov este anchetat după ce și-a înjunghiat un coleg. Fiind vorba despre un minor, a fost sesizată și Direcția de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Incidentul s-a produs în seara zilei precedente, pe terenul de sport al unităţii de învăţământ. Victima a beneficiat de îngrijiri medicale, viața sa nefiind pusă în pericol.

"În ziua de 6 iunie, în jurul orei 18,00, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov au fost sesizaţi direct, de către reprezentantul unei şcoli gimnaziale din localitatea Bascov, despre faptul că, pe terenul de sport al şcolii, doi minori ar fi avut o stare conflictuală, în urma căreia unul dintre ei l-ar fi tăiat pe celălalt, cu un obiect tăietor-înţepător, la picior. Imediat, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov, care au constatat că cele sesizate se confirmă, minorul agresat, în vârstă de 14 ani, fiind găsit în stare de conştienţă, cu o plagă la nivelul piciorului stâng", se arată în comunicatul Inspectoratului Județeand de Poliție.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.