Cercetătoarea din Câmpulung Raluca Vad Staden, a devenit prima româncă premiată de către ACS American Chemistry Society cu distincția Fellow Award!
Astfel, Raluca devine prima româncă căreia i se acordă această distincție, care este cel mai important premiu din lumea mondială a chimiei.

În 2010, Raluca Van Staden a primit brevetul pentru inventarea microsenzorului de depistare a cancerului, în doar 6 minute. Atunci avea să primească și Premiul special al Organizației Mondiale pentru Proprietate Intelectuală pentru cea mai bună invenție a unei femei și premiul trei în ierarhia absolută a premiilor pentru crearea acestui senzor care depistează cancerul în fază incipientă și care practic creștea șansele de eliminare a acestuia din organism.
Femeia anului în cercetare în 2010 câștigă, anul acesta, cumulat pentru 2020 și 2021, cel mai important premiu din lumea mondială a chimiei, acordat de Societatea Americană de Chimie pentru contribuție de excepție în știință. Inițiat de Comitetul Directorilor din Societatea Americană de Chimie, în decembrie 2008, scopul instituirii recunoașterii membrilor drept Fellow of the American Chemical Society (ACSF) este premierea membrilor care au contribuții de excepție în știință sau profesie și care au oferit servicii excelente de voluntariat comunității Societatii Americane de Chimie..

Raluca Van Staden s-a născut la Câmpulung-Muscel, la 16 iulie 1969, într-o familie de profesori la Colegiul "Dinicu Golescu" – mama, Valeria Ștefan, profesor de limba română și poetă, tata, Ion Ștefan profesor de chimie. Este căsătorită cu Jacobus Frederick van Staden – specialist recunoscut pe plan mondial în domeniul sistemelor în flux.

Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări cod portocaliu și cod galben de ploi și instabilitate atmosferică, valabile pentru următoarele două zile.
 
COD GALBEN
 

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă însemnate. Interval de valabilitate: 24 august, ora 12:00 – 25 august, ora 10:00.
 

În intervalul menționat, în Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local în Banat, Maramureș și la munte, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 25...40 l/mp.

COD PORTOCALIU

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată. Interval de valabilitate 24 august, ora 14:00 – 24 august, ora 22:00.

În intervalul menționat, în jumătatea nordică a Moldovei vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 60...80 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 30...40 l/mp și izolat 50...60 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala și în Transilvania, dar pe arii restrânse.
COD GALBEN

Fenomene vizate: cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică temporar accentuată. Interval de valabilitate: 25 august, ora 10:00 – 26 august, ora 10:00.

În intervalul menționat, în Transilvania, Moldova și local în Banat, Oltenia, Muntenia și la munte, vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 25...40 l/mp.

 

Autoturismul ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autotren condus din sens opus de un bărbat de 52 de ani, din Stoenești.

În urma impactului au rezultat patru victime din autoturism: șoferul, o femeie de 66 de ani și două minore, de 15, respectiv 10 ani.

Conducătorul autoturismului, femeia și minora de 15 ani au rămas încarcerați.

Pentru femeia de 66 de ani, în urma manevrelor de resuscitare, a fost declarat decesul.

Celelalte trei persoane au fost transportate la spital, cu multiple traumatisme și contuzii.

Cei doi conductători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Un puternic incendiu a izbucnit azi noaptea într-o gospodărie din comuna Micești. Flăcările au afectat două case și anexele gospodărești în suprafață totală de aproximativ 150 mp, și anexe gospodărești cu suprafața totală de 200 mp. Incendiul a mistuit acoperișurile caselor. Pompierii de la Detașamentele Mioveni, Pitești și Bradu s-au luptat cu flăcările. Un cal a fost evacuat, însă doi porci nu au mai putut fi salvați. Trei persoane au fost asistate de medici, două cu atac de panică și una rănită la picior, însă nu au avut nevoie de internare.

Au acționat 8 echipaje cu 6 autospeciale de stingere, o autoscară și o ambulanță SMURD
Cauza probabilă este de natură electrică (efectul termic al curentului electric produs la nivelul unui conductor de electricitate).

Artroscop de ultimă generație la Spitalul din Mioveni!Primele șase operații s-au făcut deja!

 

Începând din această săptămâna, Compartimentul de Ortopedie din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni are în dotare un artroscop de ultimă generaţie.

Investiţia reprezintă un pas important pentru orașul Mioveni și zonele limitrofe, întrucât persoanele cu probleme ale articulaţiilor au acum şansa de a se trata prin metode moderne şi pe plan local, evitând astfel deplasările către alte spitale din ţară.

Aparatul permite efectuarea unor intervenţii chirurgicale prin altă metodă decât cea clasică, micşorând durata de recuperare postoperatorie a pacientului şi reducând simţitor riscul infecţiilor.

Miercuri, 4 august a.c., au fost realizate primele intervenții chirurgicale, la nivelul genunchiului, de către medicii ortopezi Sorin Barbu și Catalin Stoian, în cazul a două paciente de 50 și respectiv 70 de ani.

Medicii spun că pacientele acuzau dureri mari, iar în urma RMN-ului a rezultat că acestea aveau nevoie urgentă de aceste intervenții.

Operațiile au fost realizate cu succes, iar cele două paciente au părăsit spitalul chiar a doua zi.

Joi și vineri, alți 4 pacienți au beneficiat de aceste intervenții.

De asemenea, pentru mobilizarea postoperatorie imediată a pacienților, a fost achiziționat și un aparat kinetic.

Pentru a beneficia de avantajele artroscopiei, atât în scop de diagnostic, cât şi terapeutic, pacienţii se pot programa la numărul de telefon 0372.791.212.

Pentru consultații este nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.