Județul Argeș are cea mai extinsă rețea de drumuri județene și comunale, iar modernizarea lor este unul dintre principalele noastre obiective.
Un drum comunal important a fost asfaltat și dat miercuri în folosință. Este vorba despre DC Cârstieni - Mărășoiu, care face legătura cu DJ 704B, din comuna Călinești.
Recent, Consiliul Județean a reparat acest drum județean care duce inclusiv către mânăstirea Râncăciov. "Sunt bucuros că primarul Mihai Georgescu a reușit, împreună cu cei din Consiliul Local, să finalizeze asfaltarea acestui drum comunal. Practic, este o dovadă elocventă că prin conjugarea eforturilor autorităților locale și județene, putem oferi argeșenilor condiții mai bune și un trafic mai sigur", a afirmat vicepreședintele CJ Argeș Adrian Bughiu.

 

Astăzi, președintele Ion Mînzînă și funcționarii din aparatul tehnic al Consiliului Județean Argeș  au fost prezenți la Primăria Lunca Corbului unde au avut loc procedurile privind predarea amplasamentului către constructor pentru obiectivul:”MODERNIZARE DJ 703B PĂDUREȚI (DJ679) – COSTEȘTI (DN 65A), KM 48+975 – 59+287, L=10,312 KM LA LUNCA CORBULUI ȘI COSTEȘTI”.

La întâlnire au participat: primarul comunei Lunca Corbului, Gheorghe Drăgan, viceprimarul orașului Costești, Daniel Stancu, reprezentanți ai instituțiilor care și-au dat avizul pentru începerea lucrărilor.

“Este o dorință mai veche a locuitorilor din zonă pentru modernizarea drumului, drum de care vor beneficia nu doar locuitorii din Lunca Corbului ci și cei din Bârla, Stolnici, Hârsești care, până acum, trebuiau să facă un ocol de 20 kilometri pentru a ajunge la Costești, unde sunt sediile unor instituții importante precum Finanțele, Judecătoria, APIA  sau la spital. Este al treilea drum județean care face legătura cu orașul Costești modernizat, în ultimii 5 ani, de Consiliul Județean Argeș. Primul drum asfaltat a fost Costești – Bradu, a urmat Rociu  - Costești, drum care face legătura cu autostrada. Locuitorii din Costești, Rociu, Căteasca, Popești, Recea, Izvoru, Buzoești au acum acces mult mai rapid la autostrada A1, fără a mai fi nevoiți să ocolească prin Pitești. Modernizarea infrastructurii rutieră în zona de sus a județului atrage după sine și dezvoltarea zonei”, a spus președintele Ion Mînzînă.

 “Mă bucură faptul că acest drum județean a fost trecut pe lista de investiții a Consiliului Județean Argeș. Este bine că, după amenajarea de șantier, vor și începe lucrările. Este o investiție pe care, împreună cu locuitorii din Lunca Corbului, o așteptam”, a precizat și primarul Gheorghe Drăgan.

Drumul județean 703B este situat în zona de sud a județului Argeș, se desprinde din drumul național 7 în localitatea Leordeni, străbate localitățile Căteasca, Gruiu, Siliștea, Șerbănești, Costești, Pădureți si se continua până la limita cu județul Olt. Se intersectează cu drumurile naționale 65A și 65.

Valoarea totală a investiției este de 25.005.988,00 lei inclusiv T.V.A., din care  construcții - montaj 22.894.354,00 lei inclusiv T.V.A..

Sectorul de drum pe care se execută lucrări are o lungime de  aproximativ 10 km și începe de la km 48+975 (Lunca  Corbului) până la km 59+065 (Costești).  

Lucrările propuse a se executa pe DJ 703B vor conduce la îmbunătățirea condițiilor de circulație și a fluenței traficului și vor influența benefic zona din punct de vedere socio-economic.

Pe lângă asfaltarea propriu-zisă a drumului județean, în cadrul proiectului sunt prevăzute și lucrări de reparații la cele trei poduri existente pe traseu, și anume:
# Pod km 56+959 (km 57+413 cf. Cadastru) – peste râul Valea Copacilor  
# Pod km 58+046 (km 58+493 cf. Cadastru) – peste râul Valea Copacilor
# Pod km 58+501 (km 58+975 cf. Cadastru) – peste râul Teleorman.

Investiția este finanțată din bugetul Consiliului Județean Argeș.  
Durata de execuție este de 24 de luni.
 

 
 
 

Imagini incredibile în Pitești. Câțiva piteșteni, locuitori pe strada Dumitru Brătianu, au deschis sticle de șampanie pentru a se bucura că, după un deceniu în care au stat în noroaie, strada a fost în sfârșit asfaltată. Deși au depus memorii încă de pe vremea când primar era Tudor Pendiuc, nici acesta și nici fostul primar Ionică nu i-au băgat în seamă.

Până la urmă, Cristian Gentea, criticat sau lăudat de unii, cu certitudine dă dovadă de mai mult mai multă eficiență în actul administrativ. Așa se face că deși abia dacă se împlinește anul de când a fost ales primar, strada respectivă a fost deja asfaltată. Ieri a fost făcută și recepția. Iar primăria a anunțat că până la sfârșitul anului vor fi modernizate, de asemenea, străzile perpendiculare pe Dumitru Brătianu: Ion Angelelescu și Nicolae Brânzeu, pentru care au fost transmise ordinele de începere a proiectului tehnic.

Secția Drumuri Naționale Pitești a demarat o acțiune de reabilitare a unei porțiuni de aproximativ un km, pe sectorul DN 73D, reprezentat de zona centrală a Bulevardului Dacia din Mioveni.
Lucrările vor consta în frezearea părții superioare a străzii și turnarea de covor asfaltic, în două etape. De astăzi până vineri este vizată porțiunea de la str. Hanul Roșu până în sensul giratoriu din fața Primăriei, urmând ca de luni să se continue până în zona Robea.
În această perioadă, rugăm cetățenii să nu parcheze autoturismele în zona vizată de lucrările de asfaltare, iar cei care circulă pe acest sector de drum să se deplaseze cu prudență pentru a nu intra in coleziune cu utilajele.

În perioada ianuarie – iulie 2019, în județul Argeș au fost efectuate de către Regia Autonomă de Drumuri Județene Argeș reparații asfaltice pe 21 de drumuri județene. “Lungime totală reparată este de 205,40 km”, a precizat, miercuri, Alina Nicolau, director al Regiei Autonome de Drumuri Județene Argeş, în cadrul conferinței de presă a CJ Argeș.

 – Lucrări in curs de execuție luna august:

1. Reparatii asfaltice pe DJ 508 Teiu – Buta , km 8+900 – 17+217
2. Reparatii asfaltice pe DJ 737 Campulung – Matau – Boteni, km 0+000 – 9+000

3. Reparatii asfaltice pe DJ 679 A Raca – Popesti, km 23+425 – 27+725
4. Reparatii asfaltice pe DJ 702 G Recea – Catanele – Cateasca – Ratesti km 12+423 – 18+553; 0+000 – 12+240
5. Reparatii asfaltice pe DJ 703 H Curtea de Arges – Valea Danului – Cepari, km 0+000 – 9+475
6. Reparatii asfaltice pe DJ 702 C Leordeni – Bogati – lim.jud.Dambovita, km 0+000 – 13+405

7. Modernizare DJ 704 H Merisani – Baiculesti – Curtea de Arges, km 13+035 – 17+600
8. Covor bituminous pe DJ 703 A Cotmeana – Cocu – Poiana Lacului, km 0+000 – 7+900, tronson km 2+697 – 5+500
9. Marcaje rutiere pe DJ 702 C Leordeni – Bogati – lim.jud.Dambovita, km 0+000 – 13+405

Lucrările ce urmează a se executa până la sfârșitul anului:

1. Modernizare DJ 679 D Negrasi – Mozacu, km34+500 – 39+500, L=5 km, tronson 34+500 – 34+678, L=178 m;
2. Asfaltare alei si curte interioara ,, Vila Florica”;
3. Lucrari de reparatii curente – Sediu Ambulanta Arges;
4. Lucrari de reparatii curente la curte interioara Spital Costesti, jud. Arges;
5. Reparatii asfaltice pe DJ 703 I Merisani – Musatesti – Bradulet, km 28+822 – 42+082;
6. Reparatii asfaltice pe DJ 739 Barzesti – Negresti – Beleti;
7. Reparatii afaltice DJ 702 Topoloveni – Botesti, km 0+000 – 28+000
8. Reparatii asfaltice pe DJ 703 A Cotmeana – Cocu – Poiana Lacului, km 7+900 – 17+000;
9. Reparatii asfaltice pe DJ 659 Pitesti – Bradu – Negrasi – Mozaceni, km 0+000 – 58+000;
10. Reparatii asfaltice pe DJ 732 C Campulung – Bughea de Jos – Godeni – Capul Piscului – Lazaresti, km 2+000 – 6+900; km 8+700 – 19+010;
11. Reparatii asfaltice pe DJ 738 Mihaiesti – Jugur – Draghici, km 13+600 – 21+400
12. Reparatii asfaltice DJ 723 limită Jud. Dambovița.

Pagina 1 din 4

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.